Intel Open Source Lab și trista vizită prin Automatică

Am fost zilele trecute prin Automatică, la deschiderea unui laborator Intel pentru studenţi. Am terminat Politehnica/Electronica în 2006, iar de atunci n-am mai călcat pe acolo decât de vreo 3 ori.

Politehnica a rămas un loc trist. Am fost chiar uimit de cât de puţine s-au schimbat acolo, deşi Automatica este facultatea “bijuterie”, nu? Sunt în continuare aceleaşi culoare slab iluminate, vopsite în nişte tonuri bolnăvicioase, aceleaşi podele de spital, aceleaşi bănci înghesuite de lemn prin sălile de curs.

Stăteam la uşa Automaticii şi mă uitam la 100 de studenţi care încercau să intre în clădire prin singura uşă deschisă. Alte 3 erau încuiate, aşa că a durat câteva minute să ies pe uşă. Mi-am adus aminte de intrarea în Electronică şi cum aşteptam şi acolo, uneori, miunute întregi să mă pot strecura prin ea. De ce naiba nu deschide nimeni mai multe uşi?!? În caz de vreun incendiu, acolo rămâi.

Câini mulţi pe afară. Mai multe maşini decât pe vremea mea. Buruieni. Lipsa oricăror semne şi indicatoare care să-ţi spună ceva despre clădirile şi sălile de pe acolo. Ţin minte în fiecare an, la afişarea orarului, că ne întrebam “corpul D? Asta o fi în Reactorat sau în Polizu?”. La Automatica încă se vinde cartea “Interacţiunea Om-Calculator 2004” (plus ceva despre “scala cu undine” de-a lui Stanasila – urăsc undinele, nu le-am înţeles cu adevărat niciodată). Țin minte că stăteam cu mănuși pe mâini în niște săli din BN, cu palton si tot dârdâiam, pentru că pe mâna cu care scriam nu aveam mănușă.

Pe scurt, Politehnica se îmbunătăţeşte numai când firme din afară vin şi bagă bani. Cam aşa a fost şi cu laboratorul Intel Open Source deschis atunci.

Intel, în caz că nu ştiaţi, este şi un mare producător de software şi un mare susţinător al aplicaţiilor Open Source, fiind puternic băgaţi pe partea de Linux, Android (care, până la urmă, e tot Linux), Tizen şi multe altele, plus ce alte companii au mai cumpărat de-a lungul timpului, printre care şi Wind River şi Telmap cu angajaţi în România. Sigur, e o metodă indirectă de a se asigura că software-ul produs în lume rulează cel mai bine pe procesoarele Intel.

Laboratorul în sine este o sală de calculatoare. Ce reprezintă el şi ce uşi deschide este important: studenţii, masteranzii şi doctoranzii vor avea acces la consiliere şi specialişti Intel, la profesori mai bine instruiţi, la şansa de a auzi de la cei din vârful piramidei despre cum merg lucrurile cu adevărat în acest domeniu. Intel mai dă şi nişte burse pentru studenţi şi, bineînţeles, celebra “ne pune pe harta lumii”, pentru că o astfel de investiţie va atrage şi alte nume mari spre UPB şi atrage atenţia altor companii către dezvoltatorii de soft din România.

Din păcate pentru UPB, acesta este singurul mod în care aud de îmbunătăţiri. Nu e prima oară când mi se spune “trebuie să vii să vizitezi noul laborator!” sau “să vezi ce-a făcut Nokia la Electronică” sau IXIA sau alţii. Niciodată “să vezi ce-a făcut Politehnica prin forţe proprii”.