►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
A venit rândul Asus să-şi arate gama de tablete, ultrabook-uri şi laptopuri cu Windows 8, despre care am putut afla mai multe.
Cel mai interesant model văzut (nu şi fizic, din păcate) este Asus Taichi, un laptop inedit al cărui monitor are două ecrane, unul pe faţă şi unul pe spate. Dacă-l pliezi poţi să foloseşti Taichi şi ca pe o tabletă, iar în modul laptop poţi face ca ambele ecrane să afişeze acelaşi lucru, astfel încât şi tu şi persoana din faţa ta, în partea opusă laptopului, să vedeţi aceleaşi lucruri, fiecare pe ecranul său.
Sună… riscant. Nu cred că a mai încercat cineva asta. Rămâne de văzut ce va crede piaţa despre Taichi şi cât succes va avea. N-am avut un asiatic la prezentare, ca să auzim cum se pronunţă corect, dar cel din clipul de mai jos îi spune “tai-ci”, cu accent pe prima silabă şi ci-ul scurt.
Interesant, nu? Taichi este ultra slim, având 3 mm grosimea în cel mai subţire punct, 1,25 kilograme, ambele ecrane sunt Full HD 1920 x 1080, protejate de sticlă Gorilla, şi are şi stylus cu rezoluţie mare şi 256 niveluri de presiune, ca să poţi desena pe ecran ca şi pe o hârtie.
Asus Taichi este disponibil pe piaţa noastră din noiembrie, iar preţurile sunt:
Noile ultrabook-uri Asus cu Windows 8 se numesc Vivobook şi vin în diagonale de 11,6″, 14″ şi 15,6″. Modelele sunt cele de mai jos, preţurile fiind valabile pentru acea configuraţie, dar în România distribuitorii mari (RHS, eMAG etc) pot comanda şi alte configuraţii, în funcţie de cum consideră că vor avea mai mare succes pe piaţă.
S200: 11,6″, touchscreen, Core i3, 4 GB, 500 GB – 2599 lei
S400: 14″, touchscreen, Core i3, 4GB, 500 GB + 24 GB SSD – 3099 lei
14″, touchscreen, Core i5, 4GB, 500 GB + 24 GB SSD – 3399 lei
14″, touchscreen, Core i7, 4GB, 500 GB + 24 GB SSD – 3699 lei
S500: nu ştiu decât că va avea 15,6″ şi va costa 3399 lei în modelul de bază.
Toate au carcasă metalică şi aspectul subţire făcut deja clasic de seria Zenbook.
Asus Transformer Book este un laptop de 13 inci cu ecran detaşabil. Vrei tabletă, îi scoţi ecranul şi pleci cu el. Nu ştiu alte detalii decât că va rula Windows 8 şi va avea şi procesor Core i7, devenind prin detaşare cea mai performantă tabletă de pe piaţă. Dacă tastatura conţine doar tastele şi bateria, autonomia în modul notebook ar trebui să fie mare.
Windows 8 vine în două variante, pentru arhitectură ARM şi pentru x86. Cel pentru ARM, numit Windows RT, este pentru tablete mai ieftine şi funcţionează cam în acelaşi mod ca şi iPad-urile şi Android-urile de pe piaţă, adică poţi rula doar programe luate din Windows Store. Windows 8-ul pentru arhitectură x86 va rula orice program, instalat din orice sursă, inclusiv cele curente de pe Windows 7.
Tabletele pentru Windows RT de la Asus se numesc Vivotab RT. Aici am zis tot ce puteam zice în review-ul ei, pentru că am folosit-o vreo săptămână chiar înainte de lansarea oficială. Rulează pe chipset Tegra 3, au 32 sau 64 GB stocare internă plus slot de card, iar ecranul are 10,1 inci.
Preţuri:
Tabletele pentru Windows 8 se numesc doar Vivotab. Acestea sunt bazate pe procesoare Intel, au ecran de 11,6 inci şi pot rula orice program. Sunt PC-uri mobile, sub formă de tabletă. Vor fi mai multe modele, diferind stocarea şi prezenţa 3G-ului.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
3 comentarii
29/10/2012 la 3:00 PM
La IFA 2012 am vazut o chestie similara cu Asus Taichi de la Samsung…
Interesant!
sya.android(Citează)
29/10/2012 la 3:13 PM
Preturile pentru Vivotab cu Windows 8 nu sunt disponibile?
cristi(Citează)
29/10/2012 la 3:43 PM
Interesant Vivotabul ala de 11.6 cu touchscreen ca pret.
Claudiu(Citează)