Cum să greșești metroul de două ori în 30 de minute

Sunt zile în care parcă aş fi pe altă lume, cum se zice, distrat şi neatent. O astfel de zi am avut în săptămâna trecută.

Am mers cu metroul de la Timpuri Noi la Titan. În loc să cobor la Titan, am coborât mai devreme cu o staţie, la Nicolae Grigorescu. Alarma mi s-a declanşat în minte în momentul în care urcăm scările de la peron, gândindu-mă că parcă staţia Titan este mult mai spaţioasă, mai înaltă şi frumoasă (în caz că n-o ştiţi, are un design unic în metroul bucureştean).

Culmea, eram atât de convins că sunt la staţia care trebuie încât m-am uitat pe harta de acolo câteva secunde până să-mi dau seama de greşeală, să-mi trag o palmă peste frunte şi să zic “să-mi fac sex o dată, am coborât cu una mai repede”.

Ca să înţelegeţi mai bine contextul, eu am mers zilnic pe ruta Timpuri Noi – Titan – Costin Georgian vreo 2 ani de zile, poate şi mai mult, iar metroul n-a fost niciodată un mister pentru mine, călătorind cu el de când eram copil. Habar n-am ce autobuze trec prin cartierul meu, dar harta metroului o ştiu şi-n somn.

Nu şi în acea zi, se pare. Iar Nicolae Grigorescu, unde am coborât din greşeală, este o staţie specială, unde se despart trenurile de Republica de cele pe direcţia Anghel Saligny, aşa că degeaba am coborât imediat înapoi la peron, că următorul tren nu ajungea şi la Titan.

Pentru că era o zi magică, nici al doilea tren care a sosit nu mergea spre Titan, deşi să vină două trenuri la rând pentru aceeaşi direcţie se întâmplă cam într-un caz din o sută. Aşa că am aşteptat vreo 10 minute în total şi am luat abia al treilea tren, super-aglomerat, pentru încă o staţie.

Asta nu e tot. La Titan, fiind în întârziere, am ieşit din metrou şi am urcat scările fără să mă uit ce ieşire era acolo. Era cea greşită, am mai mers pe afară vreo sută de metri până în intersecţie, că fix acolo aveam treabă.

Nici asta nu e tot. De fapt, acum începe partea cea mai tare. Intru la loc la metrou, în staţia Titan, ca să-l iau spre casă. Şi cum coborâm eu scările spre peron, intră trenul în staţie şi deci alerg să-l prind. Mă duc pe peronul opus celui la care coborâsem la venire.

Mai ştiţi când v-am zis că am ieşit prin capătul îndepărtat de intersecţie al staţiei? Ei bine, acum am intrat prin celălalt capăt, aşa că peronul din stânga mea, cum coborâm scările, nu era cel pe care credeam eu că sosisem. Iar trenul care tocmai sosea la peronul din dreapta, pe care am alergat să-l prind (şi, de altfel, am şi intrat în el), mergea de fapt spre Republica, nu în sens opus spre Piața Unirii.

Pe când alergam să intru în tren mă întreabă o domnişoară pe peron “ăsta merge la Piaţa Unirii?” Îi zic că da, e trenul bun. “Sigur nu-i spre Republica?” “Sigur!”, îi spun cu certitudinea celui care a trecut ani de zile pe acolo.

Ne urcăm amândoi în acel metrou, scria Republica mare pe LED-urile din vagoane, dar pe când mă gândeam dacă o fi greşeală de afişare sau e metroul incorect se închid uşile şi vocea sexy anunţă că urmează staţia Costin Georgian, peronul pe stânga. Domnişoara se uită la mine şi-mi spune că nu, nu merge la Piaţa Unirii, mie îmi vine să intru în pământ de ruşine, ca să numeri greşit staţiile mai e cum mai este, dar să greşeşti complet sensul deplasării şi să induci în eroare şi pe altcineva mai rar poţi vedea.

Poveste lungă scurtă, coborâm amândoi la Costin Georgian, singuri în acea staţie, îmi cer iarăşi scuze, luăm metroul în direcţia care trebuie şi noroc că n-a fost foarte supărată pe mine, aşa că am discutat pe drumul înapoi. Era studentă la master, îşi dorea un post mai bun decât cel din prezent pe ceva cu limba germană… în fine, viaţa plăcută de la 23 de ani.

Nu ştiu cum o chemă, nici eu nu m-am prezentat. Da, ziua se încheie apoteotic cu mine discutând 15 minute cu o fată frumoasă fără să încerc măcar să aflu cum o cheamă. Mi-a plăcut ideea de a fi doar doi oameni care discutăm pe parcursul călătoriei, spre deosebire de toţi ceilalţi călători din vagon, prea preocupaţi să se ignore unul pe celălalt, după cum e politicos în metrou.