Cele două probleme ale jurnalismului de astăzi

Zoso a scris trei motive pentru moartea presei/jurnalismului. Nici unul nu face parte dintre motivele pe care le văd eu pentru criza în care presa din România este în acest moment, aşa că permiteţi-mi şi mie să elaborez subiectul.

1. Foarte multe surse de informare sunt la îndemână, iar feedback-ul cititorilor este instantaneu.
Au fost foarte mulţi ani în care doar mass-media clasică era o sursă de informare şi ce se scria era lege. Nu aveai alternative, nu ştiai alt adevăr decât cel citit în presă sau văzut la televizor.

Online-ul n-a redus covârşitor mass-media; online-ul este doar un alt mediu de transmitere a informaţiei, o hârtie mai modernă. Online-ul a făcut însă ca informaţia să fie disponibilă oricui mult mai rapid şi din nenumărate surse. Iar în momentul când ai la dispoziţie mai multe surse, începi să le compari şi să vezi că una e mai bună decât alta. Începi să citeşti doar ceea ce-ţi place, doar pe cine scrie mai bine, doar pe cei care se potrivesc convingerilor tale şi gusturilor tale.

Gândiţi-vă nu numai la site-urile de ştiri, dar la revistele de nişă. Înainte citeai doar CHIP, iar apoi ai auzit de Tom’s Hardware şi CNET şi câte altele. Înainte ştiai că un joc e bun doar pentru că scria în Level sau Game Over, iar apoi au apărut zeci de site-uri de review-uri. Citeai despre ce-a făcut un partid doar din câteva ziare, iar acum poţi vedea inclusiv ce spun străinii despre România şi ce se întâmplă aici.

Şi mai mult de atât, cititorii au ocazia să le răspundă imediat ziariştilor, în mediul online. Altfel ce făceai, trimiteai scrisori la ziar că să le spui că se înşeală? Şi dacă le trimiteai, le şi vedea cineva?

Acum, toată lumea are un sistem de comentarii. Dacă le citiţi, dincolo de seria de idioţi care ar putea participa oricând la “dinner for schumucks”, veţi vedea şi păreri competente care îi arătă respectivului redactor cum şi de ce se înşeală în ceea ce zice. Asta e rău pentru redactor şi pentru respectiva publicaţie, dar bine pentru cititori, că pot trage singuri nişte concluzii şi data viitoare aleg altă sursă de informare.

2. Facultatea de Jurnalism nu e vreo şcoală magică unde înveţi de toate despre orice domeniu.
Mai multe surse de informare pe piaţă şi prezenţa comentariilor n-ar trebui să-i deranjeze pe cei care-şi fac meseria bine. Jurnaliştii însă, spre deosebire de alte meserii, au nenorocul de a trebui să se priceapă la domenii pe care nu le-au studiat niciodată. Şi nu mulţi se pricep.

Nu ştiu exact ce se învaţă la Facultatea de Jurnalism, dar probabil că are legătură cu limba română, noţiuni de jurnalism, principii etice ale meseriei şi alte asemenea chestiuni generale. Odată ce un ziarist termina acea facultate (care pare foarte dificilă; aveau ore de la 9 la 11 în fiecare zi când erau vecinii mei în clădirea Electronicii) şi se angajează într-o redacţie, i se spune că de mâine trebuie să se ocupe de IT sau de auto sau de piaţa bursieră sau de politica externă.

De unde să le cunoască? Mai auzi o noţiune, mai ştii tu ceva “de acasă”, dar sunt suficiente aceste cunoştinţe pentru a scrie ceva informativ pentru marea masă a populaţiei? În condiţiile în care, aşa cum am spus mai sus, priceperea poate fi uşor comparată cu a altora şi chiar cititorii pot râde online de tine imediat?

În marea majoritate a cazurilor nu. De asta ziarele sunt pline de comunicate de presă practic copiate integral și mult mai puține articole competent scrise. Am auzit oameni cerând agenţiilor să le trimită comunicatele în două versiuni, cu şi fără diacritice, ca să dea direct copy-paste la varianta care le convine. Până la urmă vor cere agenţiilor să vină să le scrie direct articolul şi să le apese Publish.

Cred cu tărie că viitorul surselor de informare (şi atenţia la cuvintele alese, n-am zis nici presa, nici mass-media şi nici bloguri sau internet, ci surse de informare indiferent de mediul lor de distribuţie) îl reprezintă oamenii bine pregătiţi în anumite domenii, fiecare cu al său.

În fond, când se strică maşina, mergi la un mecanic; când plesneşte o ţeavă, chemi un instalator. Când vrei să afli ce se întâmplă într-un anumit domeniu, nu e normal să apelezi la un specialist în acel domeniu? La cineva care ştie despre ce scrie, nu doar care ştie cum să scrie?

Ziarele s-ar putea salva uşor dacă ar merge către facultăţile de profil şi ar recruta de acolo personal compentent. Sigur s-ar găsi destui disponibili. Străinii au înţeles asta şi, după cum vedeţi, au împletit binişor blogurile şi twitter-ul şi ziarele şi tot ce au într-un mix în care cei buni au în continuare loc de muncă şi salarii mari. La noi, momentan lipsa acestei înţelegeri se suplineşte prin cancan-uri şi “vezi aici incredibil”.

Mai știți postul meu despre bosonul Higgs? Scris în 30 de minute, pentru că știam tot ce urmăresc cercetătorii să descopere. Recent vreo 10 persoane m-au întrebat cât timp mi-a luat să scriu articolul despre licitaţia 4G. Două ore. Din acestea, vreo oră doar am citit documente ale ANCOM; ştiam ce caut, vroiam şi nişte documente oficiale care să-mi susţină cuvintele. Majoritatea celor care m-au întrebat au făcut ochii mari, auzind că doar două ore. M-au înţeles doar doi ingineri ca şi mine, care au spus “ah, normal, le-am studiat în facultate”.