un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

RHCP!

1 Sep 2012  ·

GÂNDURI  ·

8 comentarii

Am fost la concertul Red Hot Chili Peppers. Înainte de toate, cel mai impresionant lucru a fost stadionul plin ochi de oameni, cântând împreună cu trupa de pe scenă, aplaudând, dansând şi dând din mâini. Aşa trebuie să arate un concert!

RHCP a intrat pe scenă fix la ora anunţată. Din nou, aşa trebuie să arate un concert. Au cântat 19 melodii timp de două ore, au dansat, s-au agitat, au vorbit cu publicul, au încheiat cu un mesaj general de tipul “iubiţi muzica şi oamenii”.

Am văzut că mulţi s-au plâns de sonorizare. Cred că stadionul a contribuit cu tot felul de ecouri, în funcţie de unde stăteai, dar prefer oricum situaţia. Dacă iei bilet în tribune măcar mai poţi sta jos dacă oboseşti şi, mai important, vezi spectacolul indiferent de înălţimea pe care o ai, nu ca la Gold Circle şi la Gazon unde trebuie să fii gigantic ca să arunci privirea peste atâţia alţi oameni.

Am vrut să vă arăt un scurt clip cu 40.000 de oameni cântând şi aplaudând zgomotos, dar sunetul nu se aude prea bine. Credeţi-mă că melodii precum Dani California, Californication, The Adventures of Rain Dance Maggie sau bis-ul şi finalul au fost întâmpinate cu uriaş entuziasm de către public. Singurele mele regrete sunt că n-au cântat Otherside şi Snow (Hey Oh), dar în rest a fost un concert reuşit.

Aş vrea să spun că în deschidere a cântat excelent Grimus, o trupă rock românească pe care nu o ştiam. Excelent. Sunt sigur că şi pentru ei este un uriaş pas să cânte în faţa a 30.000 de oameni şi pe o scenă gigantică şi cu astfel de echipamente de top.

Organizarea a fost foarte bună. Acces rapid în stadion, zeci de puncte de vânzare a jetoanelor şi a băuturilor, încât nu stăteai mai mult de 2 minute la coadă. Ce n-am înţeles însă a fost un aspect al sponsorizării: Ursus vindea bere la greu, Vodafone era peste tot pe bannere în arenă şi oferea pe afară tatuaje şi alte drăcii, dar sponsorul Hyundai avea un mic parc auto în afara stadionului. Era greu de văzut, între două intrări, adică un loc în care nu ajungi decât dacă te învârti să vezi ce mai e pe afară. În plus, nu era la baza stadionului, ca să-ţi intre vrei-nu-vrei în raza vizuală, ci mai într-o parte aşa.

Playlist-ul și multe fotografii din primul rând găsiți pe infomusic.ro

asus s5507

    8 comentarii

  1. Daca stai in primul rand (la gard in fata scenei) nu conteaza inaltimea. Ai si gard de care sa te sprijini, intre trupe te poti tranti pe jos la majoritatea concertelor (am si dormit de-a binelea de vreo trei ori), primesti apa gratis, fara sa te deplasezi.

      (Citează)

    • @Ana: primul rand e accesibil daca vii la stadion cu doua zile inainte. Altfel, chiar si cele mai mici intarzieri sau probleme te pot face sa ajungi in randul 10, de unde la 1,60m nu se mai vede nimic, mai ales cand dau toti din maini.

      @botzi: si la etaj erai orbit de reflectoarele alea. Dar cand a inceput show-ul le-au intors spre spatele scenei sau spre trupa si n-a mai fost o problema.
      Bannerul a circulat bine. Prima oara a fost perfect, ca era tinut intins, apoi a circulat in mai multe grade de “boțire”

        (Citează)

  2. @brontozaurel Da, dar pana sa inceapa RHCP daca stateai spre dreapta scenei erai orbita de catre reflectoare. La un moment dat cam o mie de persoane am inceput sa strigam: REFLECTORUL REFLECTORUL.

    p.s.: Cum s-a vazut cand a circulat banner-ul prin stadion. Eu si cu tipa din stanga mea am inceput (fara sa vrem initial) sa-l dam in spate :)

      (Citează)

  3. Eu am stat la normal circle (deh, om normal) si am vazut excelent, de unde trag concluzia ca sunt un om gigantic :X

    @brontozaurel, grija cu statul in primul rand, tu ai mai avut o experienta neplacuta cu un concert daca-mi aduc bine aminte :)

      (Citează)

  4. Nu la noi :-j La noi e suficient sa vii cu niste ore mai devreme (am venit de mai multe ori de dimineata, dar mereu in aceeasi zi). Si sa stii ca nu ai voie sa te opresti din alergat chiar daca simti ca ti-au luat foc plamanii. Garantez pentru asta, nu a fost concert la care sa fi mers si sa nu stau in primul rand. Si nu-s eu cine stie ce alergatoare (as fi ramas corigenta daca n-ar fi existat si alte probe la sport). Doar incapatanata :P

    Daca esti printre primii care intra pe poarta si poti sa te misti cat de cat, nu ai cum sa nu ajungi cel putin in al doilea rand. Nu merge chiar asa repede controlul & pusul de bratari, de-aia e un avantaj enorm sa pleci din fata.

    Da, se pot intampla chestii, cum ar fi sa dea drumul prin alta parte decat au spus si te trezesti ca ai stat atatea ore la o intrare… pe unde nu se intra si acum e cam dificil sa ajungi la intrarea care trebuie pentru ca sunt atatia oameni intre. Sau se poate ca unii sa fie deja intrati cumva si sa fi ocupat locuri la gard. La Scorpions de exemplu am avut parte de ambele… dar am avut noroc si tot am prins unul din cele mai bune locuri posibile. In a doua zi de Sonisphere, cea cu Metallica, probabil ca ar fi trebuit sa ma consider norocoasa si daca nu ajungeam sa stau la gard, strict pentru faptul ca am scapat fara oase rupte din nebunia care a iesit la poarta…

      (Citează)

  5. @Revo: Acum vazui…

    Daca te referi la aripa rupta, aia a fost la mine pe bulevard, nu la concert. Daca te referi la gardurile trantite in ziua 2 de Sonisphere, aia a fost la intrare, nu in fata scenei. Si n-am fost printre cei care au patit-o urat atunci, m-am ales doar cu membrele invinetite pentru ca m-a tinut un tip sa nu fiu trantita pe jos si calcata in picioare cum au patit altii.

    Altfel, in fata scenei nu am patit niciodata mare lucru. Da, mereu ma intorc acasa cu vanatai. Da, dupa Maiden aveam tricoul putin murdar de sange pe spate si mi-am cules din carne porcaria aia de plastic de la sutien. Aia e, m-am invatat minte sa nu mai port asa ceva la concerte. Da, la Children of Bodom era sa se rastoarne gardul in partea mea si s-a rupt in partea cealalta. Da, mi-am taiat o alunita in… dracu’ stie ce la Die Toten Hosen. Dar niciodata n-am patit ceva serios si nu-s chiar panseluta sensibila sa ma plang de cateva vantai sau de cateva zgarieturi…

    Nu cand stiu ca gardul e al dracului de bun daca am nevoie de ceva solid de care sa ma tin. Sau pe care sa zac ca un covor daca nu mai sunt in stare de mai mult de atat…

    Plus ca, in ciuda a ce s-ar putea crede, m-am simtit foarte in siguranta si foarte norocoasa sa fiu in primul rand la concerte precum Amon Amarth sau Die Toten Hosen unde au fost foarte multi care au facut crowd surfing. Cand esti in primul rand si ajunge careva deasupra ta, atunci n-ai treaba daca cei de la paza stiu pentru ce is pusi acolo. Te dai la o parte si ii lasi sa ii prinda si sa-i repuna pe picioare.

    [Si daca chiar se intampla ceva, semnalizezi si te pot scoate afara usor. Si ajungi rapid la un punct de prim ajutor, nu risti sa zaci pe undeva unde nu te vede nimeni.]

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus