Explicații despre licitația Oltchim

Am urmărit cu interes şi amuzament (imposibil să nu fie aşa cu Dan Diaconescu actor principal) licitaţia de la Oltchim. Dacă nu sunteţi prea familiarizaţi cu procedura statului de a organiza licitaţii (indiferent dacă pentru cumpărarea de produse sau pentru vânzarea combinatelor), să vă spun câteva mici idei, prinse de mine în anii de muncă.

Depunerea până la o oră fixă. Aţi văzut ieri un mic scandal cu Dan Diaconescu depunând oferta la 12:04, deşi ora limită era ora 12:00. Aşa se face. La orice cerere de oferta statul spune în detaliu, pe lângă ceea ce vrea, cât cum şi unde, şi modul în care trebuie transmise ofertele. Ora (ca şi data) este sfântă! Dacă depui la 11:54, eşti ok. Dacă depui la 12:02, este posibil să nu-ţi mai primească oferta.

Spun este posibil deoarece este la latitudinea comisiei de a decide dacă acceptă sau nu o întârziere de câteva minute. Te pot da afară fără nici o problemă, fiind acoperiţi de lege. Ba chiar, dacă îţi acceptă plicul sigilat cu oferta în el, poţi fi eliminat oricum ulterior dacă un alt ofertant face contestaţie în acest sens, arătând că l-ai înregistrat după ora limită.

Având în vedere că există un termen de câteva săptămâni pentru a pregăti oferta, nu există nici o scuză să nu ajungi acolo în timp util cu ea, aşa că nu-i mare bai. Este însă un prim exemplu referitor la regulile şi procedurile stricte de la astfel de evenimente.

Ce se vinde din Oltchim. Acţiuni și datorii. Doar acţiuni se vând, cele ale Ministerului Economiei. Acţiunile nu îţi transferă dreptul de proprietate asupra combinatului, ci apoi cumpărătorul va avea plăcerea să se certe cu ceilalţi acţionari pentru a-şi impune deciziile. Nu se vând astăzi nici terenul, utilajele şi celelalte active ale combinatului, care nu ştiu cui aparţin.

Bineînţeles, pe termen lung intervin alte manevre economice la care nu mă pricep, precum majorări de capital şi schimburi suplimentare în raportul acţionarilor, aşa că un cumpărător de astăzi poate ajunge să facă ce vrea cu tot ce înseamnă Oltchim.

Sumele ofertate sunt finale. Te angajezi să plăteşti suma din ofertă. Nu contează că, ulterior deschiderii acestora, descoperi că ai ofertat de 10 ori mai mult decât următorul ofertant. Nu poţi să mai micşorezi suma ofertată, aşa că e important să-ţi faci planul de afaceri de la început.

Licitaţia cu strigare creşte suma ofertată. Singura excepţie la regula de mai sus este atunci când două sau mai multe oferte sunt foarte apropiate (mai puţin de 15% din valoarea ofertată), caz în care acei ofertanţi sunt lăsaţi să facă noi propuneri.

Regula este foarte bună. Dacă eu ofer 99 lei ÅŸi pe primul loc iese o ofertă cu 100 de lei, mi se dă ÅŸansa să dau ÅŸi eu mai mult. E la modul “stai frate, că dacă ÅŸtiam că vom fi aÅŸa apropiaÅ£i, mai puneam ÅŸi eu un leu acolo”. AÅŸa că la etapa cu strigare, dacă se organizează, se face un mic concurs ca în filmele cu licitaÅ£ii de artă.

Ce faci după cumpărarea Oltchim. Investeşti şi mai mult. Practic în această licitaţie se cumpără doar partea statului la Oltchim, stat care nu este în stare să facă un management competent al combinatului. Azi dai banii ca să-ţi asiguri locul la conducere, dar apoi vine adevărata investiţie şi modernizezi fabrica, reduci cheltuielile, produci mai bine, găseşti noi clienţi şi tot restul afacerilor clasice.

Aşa ar fi normal. Asta speră statul cu fiecare privatizare. Uneori le iese, gen OMV sau Dacia sau Ford Craiova. Alteori, e o mare ţeapă, cumpărătorul vinde tot ce poate şi construieşte vile pe acel teren.

De ce se cumpără şi datoriile Oltchim. E complicat rău aici. Oltchim are două datorii mari care se cumpără azi (pe lângă acţiuni), către stat şi către Electrica. De ce ai cumpăra şi datoriile firmei, nu doar acţiunile? Unu la mână, aşa cere statul. Doi la mână, intrăm în chestii economice serioase pe care nu le cunosc bine (dacă vrea cineva să le explice, îl rog frumos), dar unele datorii sunt mai bune decât altele, fiind garantate de către stat sau de alte mecanisme şi pot fi un avantaj ulterior.

Trei la mână, sistemul poate fi mai complex. Statul vrea să scape de Oltchim ÅŸi să-ÅŸi recupereze datoriile. Să zicem că datoriile sunt de 10 milioane. Ofertantul spune “îţi dau bani pe combinat, dar în loc de 10 milioane din datorii, îţi dau doar 5 ÅŸi tu mă ierÅ£i de restul”. Statul poate accepta, că scapă de combinat (adică nu mai acumulează alte pierderi) ÅŸi recuperează măcar o parte din datoriile curente.

GaranÅ£ii bancare. O astfel de procedura de cumpărare presupune ÅŸi garanÅ£ii solide. GaranÅ£ii că ofertantul este serios, că nu vine acolo doar la miÅŸto, că nu vrea doar să vadă câţi bani oferă “concurenÅ£a”. Mai important, garanÅ£ii că ofertantul va da banii pe care i-a promis, în cazul în care câştigă, ÅŸi nu se retrage ulterior zicând “mă scuzaÅ£i, de fapt n-am bani, nu mă aÅŸteptam să câştig”.

AÅŸadar, uneori se cere o taxă doar pentru a primi caietul de sarcini. Apoi se cer taxe pentru a depune oferta. Banii cei mai mulÅ£i sunt în ofertă, unde există o “scrisoare de garanÅ£ie bancară de participare”. Scrisoarea de garanÅ£ie bancară este un act oficial emis de bancă, semnat în original de directorul ei ÅŸi care spune că, în cazul în care ofertantul nu-ÅŸi respectă obligaÅ£iile de la licitaÅ£ie, statul român poate lua aceÅŸti bani. Åži îi ia direct, prezentând la bancă acest act original ÅŸi dovada neîndeplinirii obligaÅ£iilor.

Am înÅ£eles că în acest caz SGB-ul a fost de 4 milioane de euro. Ea se execută în cazuri grave, precum dacă, ulterior câştigării licitaÅ£iei, câştigătorul se retrage zicând “am glumit, nu am bani” sau “nu mai vreau să semnez contractul ÅŸi să plătesc suma la care m-am angajat”. Astfel de cazuri ar înseamnă refacerea procedurii de licitaÅ£ie, o pierdere de timp de câteva luni ÅŸi, la fel de important, s-ar ÅŸti puterea economică a fiecărui ofertant ÅŸi s-ar strica jocurile.

De exemplu Dan Diaconescu tocmai a spus că el va semna contractul doar dacă banii daţi la stat vor fi folosiţi ulterior de stat pentru ajutorarea combinatului. Asta nu se poate (în teorie, că de ochii lumii e posibil ca Ponta să accepte, fiind an electoral). Contractul de privatizare este deja făcut, îl accepţi aşa cum este atunci când depui oferta şi nu vii cu alte condiţii. Dacă nu vrei să-l mai semnezi, statul îţi execută scrisoarea de garanţie bancară, îţi ia cei 4 milioane de euro şi face o altă licitaţie (iar legea parcă spune că tu nu mai ai voie să participi la alte licitaţii organizate de stat pentru câţiva ani).

După ce semnezi contractul există o altă garanÅ£ie care se depune (de obicei, depinde de contract), numită scrisoare de garanÅ£ie bancară de bună execuÅ£ie. Un SGBE este de obicei de 10-15% din valoarea contractului. Dacă nu livrezi ce trebuie sau în termenul la care te-ai angajat ca o faci, statul îţi poate executa această garanÅ£ie, pe lângă faptul că-Å£i ia penalizări de întârziere. “Poate” executa, că nu e obligatoriu, decizia fiind de la caz la caz.

“Individual” ÅŸi “în bloc”. Statul vrea bani pe trei lucruri de la Oltchim: acÅ£iuni, datorii către AVAS ÅŸi datorii către Electrica. OfertanÅ£ii puteau depune oferte separate pentru fiecare dintre aceste trei pachete (“individual”) sau puteau depune o singură ofertă pentru tot ce e pe masă (“în bloc”). ÃŽn primul caz puteai să ai oferta mai bună pe un pachet ÅŸi mai proastă pe altul, aÅŸa că fiecare câştiga o altă parte din Oltchim.

Cei care au ofertat “în bloc” au spus de fapt că ei nu vor doar acÅ£iunile sau doar o anumită datorie, ci totul. Nu se bagă altfel în joc. Cum faci comparaÅ£ia între cei care au licitat în bloc ÅŸi cei care au licitat individual, nu ÅŸtiu, dar e treaba comisiei de privatizare să decidă.

E rentabil Oltchim-ul? L-am auzit pe Videanu zicând că a avut un EBITDA pozitiv pe anul trecut, ceea ce nu-i rău. A zis doar pozitiv, așa că poate să fie și 1%, dar asta înseamnă că după ce elimini firme căpușă, reduci cheltuielile, eficientizezi producția și găsești clienți, poate fi un combinat profitabil. Cele 700 de milioane de euro datorii către AVAS și Electrica atârnă însă greu de tot.