un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Exclusiv! Cine va fi concediat de la Realitatea!

6 Sep 2012  ·

GÂNDURI  ·

1 comentariu

Urmează concedieri masive la Realitatea:

Contactat de MEDIAFAX, Gabriel Bugnar a confirmat faptul că i-a informat pe angajaţii Realitatea TV că televiziunea va trece printr-un proces de restructurare. “Este evident că trebuie să urmeze un plan de restructurare. Din 630 vor rămâne 300”, a spus Bugnar.
Întrebat cum a ajuns la această cifră – 300 de angajaţi -, Gabriel Bugnar a spus că “300 este cifra ideală pe care au stabilit-o alte televiziuni de ştiri”

În exclusivitate, nwradu.ro vă prezintă planul de disponibilizări şi ce departamente vor fi reduse:

  • 37 – departamentul “TITLURI INCREDIBILE AICI”. Toate ştirile vor începe cu “VEZI AICI”, astfel încât nu mai e nevoie de un întreg departament care să inventeze expresii precum “vei fi şocat”, “să moară mama, n-o să-ţi vină să crezi ce…” sau “incredibila reacţie a unui…”.
  • 3 – cei care îi cărau aparatele foto lui Piticu. Ne pare rău Piticu, va trebui să ţi le cari singur de acum. Omul care transportă cele 160 de carduri SD se pare că va rămâne.
  • 6 – diferiţi oameni care împingeau scaunul cu rotile al lui Sorin Ovidiu Vântu. Și-a luat unul motorizat de AMG.
  • 49 – responsabili cu lansarea ştirilor #pesurse. Brusc, s-a ivit necesitatea angajării a vreo doi-trei reporteri.
  • 15 – căutătorii de ştiri pe Wikipedia.
  • 82 – departamentul “FUNNY SHIT”, căutătorii de clipuri şi imagini funny pe net.
  • 18 – oameni specializaţi în eliminarea watermarkurilor din clipurile de pe YouTube, TraficTube, alte-Tube.
  • 12 – specializaţi în compilarea de “liste funny” din imaginile găsite de cei de mai sus.
  • 33 – traducători de ştiri din diverse limbi în română.
  • 4 – tantili care îl fardau pe Piticu înainte să intre în emisiune.
  • 3 – coafeze pentru Craioveanu.
  • 1 – singurul om însărcinat cu eliminarea comentariilor injurioase. Era lesne de observat că oricum nu făcea față.
  • 24 – întreg departamentul “CANCAN”, adică cei ce preluau zilnic sute de ştiri de pe Libertatea, Cancan şi Click. Forţaţi să citească atâtea prostii şi să se uite la atâtea țâțe zilnic, ei cereau salarii mult prea mari pentru postul TV.
  • 5 – subalterni de-ai lui Tatulici. Sarcina acestora va fi externalizata către “Mina Minovici” şi Otopeni Car Wash.
  • 2 – gigolo pentru Andreea Crețulescu, ca să fie mai nefcalmă în emisiune. Temeţi-vă! (Sarcina lor ar putea fi preluată totuşi de către Oana Dobre)
  • 6 – oameni angajaţi să rupă un subiect de ştiri în cât mai multe articole separate, ca să crească numărul de pagini din Google şi de afişări zilnice.
  • 10 – oameni ce aveau sarcina de a pune tag-uri la articole, pentru a facilita navigaţia. Nu şi-au făcut niciodată treaba.
  • 3 – cei care trebuiau să facă funcţional search-ul în site. Câteva luni mai târziu de la lansarea noului site şi acesta încă nu funcţionează bine.
  • 12 – departamentul “ÎNJURĂTURI”, cei care lăsau pe site-ul concurenței comentarii porcoase.
  • 1 – omul care, în caz de evacuare de urgenţă, striga în microfon cu o voce metalică “urgenţă, vă rugăm să evacuaţi în ordine clădirea”. S-au prins că centrala de incendiu avea această funcţie.
  • 3 – cei care anunţau cu voce tare pentru întreaga redacţie numărul de accesări ale site-ului, în timp real, de pe Google Analytics.
  • 1 – Mircea Dinescu, care e declarat că se va dedica studierii problematicii piperului perfect pentru sarmalele de gâscă de la restaurantul său. Anual i s-a promis că va găti un animal mare pentru Revelion.

Cei doi reporteri care scriau știri bune vor fi păstrați, dar nu vor avea la dispoziție mașini sau calculatoare, ca să nu strice calitatea editorială.

asus s5507

    1 comentariu

  1. De ce ti-ar pasa, de asa ceva? oO

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus