Ceasul de pe Lună

Moartea lui Neil Armstrong mi-a adus aminte de un aspect mai puţin cunoscut al explorării spaţiale şi anume ce ceas poartă astronauţii la mână, peste costumul etanş cu care au păşit pe Lună sau cu care ies în spaţiu.

Poate aţi crede că e ceva special făcut de NASA sau că nu au deloc ceas, fiind mereu în contact cu cei din navetă şi de pe Pământ. Nu e că întârzie la cină sau pierd începutul serialului preferat, nu?

Ceasurile de mână alese de NASA pentru astronauţi sunt marca Omega, gama Speedmaster. Totul a început în 1962, când NASA a solicitat unor producători de renume precum Omega, Rolex, Bulova şi Breitling să participe la câteva teste, o competiţie practic, pentru a stabili care model este mai bun.

Testele au fost destul de serioase. Wikipedia vorbeşte despre:

• 48 de ore la 71 grade şi apoi 30 minute la 93 grade Celsius
• 4 ore la -18 grade
• cicluri repetate de trecere între -18 şi +71
• şocuri puternice, umiditate, presiune scăzută, acceleraţii, vibraţii

Sunt teste serioase pentru ceasuri, mai ales că pe acea vreme tehnologiile de fabricaţie nu erau aşa precise. Mecanismele fine, toate acele rotiţe dinţate din ceas, trebuie să supravieţuiască imponderabilităţii, condensului, dilatării termice şi restul problemelor puse de acele teste.

În final a câştigat Omega. Ceasurile lor au ajuns inclusiv pe Lună, unde Buzz Aldrin a purtat unul la mână în timpul plimbării pe satelit, în timp ce Neil Armstrong şi l-a lăsat pe al său în navetă deoarece se stricase un cronometru al acesteia. Modelul de ceas utilizat este cel din fotografia din dreapta sus, un Speedmaster Professional.

Asta da reclamă pentru Omega, nu?

M-am uitat pe site-ul Cellini la câteva modele (uneori pot fi găsit şi bălind în faţa vitrinelor lor). Modelul de mai jos, un DeVille X2, mi se pare cel mai frumos din toată gama. Costă vreo 7000 de dolari la străini.

sursa: Wikipedia