Olimpicii ca oameni obișnuiți

Este uimitor să-i vezi pe medaliaţii noştri de la olimpiadă în afara imaginii lor din concurs.

Gândiţi-vă ce imagine de fier au aceşti oameni (sau de aur, argint şi bronz, mai degrabă, nu?). Gimnastele machiate perfect, în costumele lor sclipitoare de concurs, parcă plutind cu graţie, nu mergând ca noi restul, salutând publicul şi arbitrii cu acele gesturi feminine. Echipa de sabie, în costumele lor albe, masive, cu casca sub un braţ şi cu o sabie – o sabie! – în cealaltă mână. Alin Moldoveanu cu puşca la ochi, în haina sa specială de peste 5 kg greutate, pe care trebuie să o poarte toţi cei de la tir. Alina Dumitru şi Corina Căprioriu, în kimono-uri, luându-se la trântă cu adversare după adversare. Răzvan Martin şi Roxana Cocoș ridicând acele greutăţi incredibile, muşchii umflându-se de la efort.

Mă bucur că m-am uitat la aproape toate transmisiunile Olimpiadei. Ţin minte săritura Sandrei Izbașa și aterizarea perfectă pe care a făcut-o. Mi-a bătut inima că la nici un alt meci atunci când România a înfruntat Rusia la sabie. Cele două-trei secunde cât un halterofil trebuie să ţină greutatea deasupra capului au părut o eternitate atunci când sportivii noştri au fost pe scenă, iar la tir am stat la fel de nemişcat şi fără să respir ca şi Moldoveanu la ultimele sale focuri, când a devenit campion olimpic.

Momente magice. Oameni incredibili realizând o performanţă incredibilă.

Am avut ieri ocazia să-i văd şi personal, de data aceasta nu în costumele lor impozante de concurs, ci într-o atmosferă mult mai relaxată, mai normală, de zi cu zi. Samsung le-a dat fiecăruia câte un telefon Galaxy S III (albastru, dacă sunteţi curioşi). Este complet altceva să vezi aceiaşi oameni îmbrăcaţi simplu, relaxaţi, fără emoţia şi stresul ce-i apasă. Par doar oameni normali, dar nu o luaţi în vreun sens rău.

Este chiar plăcut să descoperi cu ochii tăi că acele performanțe incredibile de la Olimpiadă, când aceşti bărbaţi şi femei au ajuns pe locul 1, 2 sau 3 din întreaga lume, nu sunt făcute de supermani şi femei fantastice, ci de oameni care au ajuns acolo prin muncă şi talent propriu. Alina Dumitru e micuță rău, logic atunci când nu o vezi luptând pe tatami pe viață și pe moarte și îți aduci aminte că este la categoria 48 kg. Larisa Iordache este ca o păpuşă, băieţii de la sabie arată că toţi ceilalţi de vârsta lor, până când le vezi medalia cucerită într-un meci foarte dificil, iar Alin Moldoveanu cred că este deja cunoscut pentru modestia şi spiritul practic de care a dat dovadă în toate interviurile ce i s-au luat de atunci.

Oameni ca noi. Te face să te întrebi ce-ar putea realiza fiecare din noi prin muncă și dedicație în domeniul în care avem talent.