►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Permite-mi să încerc să explic cât de greu se ajunge la o medalie olimpică.
Poţi fi un sportiv de carieră bun, dar totuşi să nu te clasezi niciodată pe primele locuri în campionatul intern al ţării tale. Sunt mulţi sportivi în România, dar numai trei încap pe podium în întrecerile naţionale.
Să zicem că impresionezi în plan naţional şi eşti ales sau aleasă să reprezinţi echipa României la olimpiadă. Numai acest lucru în sine este o performanţă incredibilă şi o recunoaştere a talentului tău. Faci parte dintre cei care îşi reprezintă țara, alături de 203 alte naţiuni, la cea mai prestigioasă întrecere sportivă din lume.
Dacă ajungi la olimpiadă nu există nici o garanţie că vei câştiga vreo medalie. De fapt, marea majoritate a sportivilor nu câştiga vreuna. România a deplasat vreo sută şi ceva de sportivi la Londra, dar avem până acum doar 6-7 medalii. Majoritatea se clasează “în pluton”, pentru că e greu să reuşeşti în faţă competiţiei din 203 alte ţări.
Să iei medalie de bronz este o performanţă extraordinară. Eşti al treilea din lume la “ceva”. Câţi pot spune că există în lume doar doi mai buni decât ei, la un anumit domeniu? Medalia de argint deja te trece pe locul 2. Dacă mâine vine apocalipsa, pe tine te vor lua pe o arcă spaţială, ca să repopulezi planeta cu genele tale bune.
Medalia de aur este o reuşită incredibilă la care cred că cei mai mulţi sportivi nici măcar nu visează, chiar dacă li se spune că sunt favoriţi. Aţi observat că majoritatea plâng pe podium? Ani de zile, probabil întreaga lor viaţă, au muncit zilnic, intens, pentru acel moment, pentru acea primă poziţie pe podium. Au sacrificat, de obicei, totul pentru sport şi acum au primit confirmarea că a meritat.
Eşti numărul 1 din lume. Medalia aceea de argint masiv placată cu aur, imnul cântat pentru tine în timp ce un miliard de oameni te privesc la televizor, aplauzele şi laudele ce răsună confirmă că eşti cel mai bun din lume. Ai câştigat competiţia sportivă de cea mai mare amploare. Odată ce devii campion olimpic eşti veşnic campion olimpic, pentru că nu-ţi ia nimeni titlul, iar, conform regulilor, în acel an şi alţi trei după el nu există nimeni mai bun decât tine pe întreaga planetă.
Asta face o singură medalie de aur la gâtul tău. Preşedintele îţi strânge mâna la întoarcere, primeşti bani, cadouri, apari în reviste, lumea te recunoaşte pe stradă şi te felicită oriunde ai fi. Sentimentul trebuie să fie fantastic.
Michael Phelps, înotătorul american, a câştigat 15 medalii. De aur. Mai are câteva de argint şi bronz. Are, doar el, mai multe medalii de aur decât strâng unele ţări la 3 ediţii de olimpiadă, de exemplu România. Cum descrii un astfel de om? Cât să-l aplauzi ca să fie pe măsură performanţelor sale?
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
9 comentarii
03/08/2012 la 9:20 PM
Daca vine apocalipsa, tot cei bogati vor pleca pe „arca”.
George(Citează)
03/08/2012 la 10:11 PM
mai pe intelesul meu… medalia de aur e ca un fel de virgina cuminte care lucreaza ca dansatoare intr-un club de striptease?
Adrian(Citează)
04/08/2012 la 11:39 AM
@Adrian: e mai greu de obtinut decat o virgina intr-un club de striptease. Decat o virgina la ASE.
nwradu(Citează)
04/08/2012 la 10:33 AM
Asa si, ca sportiv, ce beneficii aduci tu societatii din care faci parte? Cum contribui tu la dezvoltarea societatii, pentru o lume mai buna?
Ok, inteleg, alergi ca nimeni altul, esti cel mai rapid om de pe planeta ori poate manuiesti sabia mai bine ca unul din personajele lui Alexandre Dumas.
Dar cu toate astea, un sportiv nu aduce nicio contributie pentru omenire. Nu lasa o mostenire(heritage) precum un scriitor, a carui opera va dainui in timp, nu creeaza o opera de arta care va fi admirata si peste sute de ani.
In concluzie, miliardele de euro care se cheltuiesc pentru competitiile astea nu se justifica si ar fi mai bine alocate catre alte domenii(medicina, cercetare s.a.m.d.) Altfel, un sportiv e doar un alt parazit al societatii.Insa un parazit care alearga repede :)
Masinuta(Citează)
04/08/2012 la 11:43 AM
@Masinuta: sporturile moderne sunt un pretext pentru divertisment. Daca privesti din alt unghi, nici filmele sau muzica nu aduc o contributie, dar sunt industrii de miliarde.
Pe termen lung, sportul mai rezolva niste probleme diplomatice. Acum 8 ani, cele doua Coree au defilat impreuna la ceremonia de deschidere. E un pas. Peste 100 de ani, va fi mentionat ca unul dintre pasii premergatori unei uniri. Rusia si SUA si-au boicotat reciproc olimpiadele in 80 si 84, parca, desi nemultumirea globala care a venit de aici a mai contribuit un pic la destramarea URSS.
In 1972 niste atleti israelieni au fost omorati la olimpiada de teroristi. Urmarea a fost ca multe tari au creat forte anti-tero si s-a intensificat lupta impotriva terorismului. Bune sau rele, se intampla diverse lucruri din cauza olimpiadelor.
In plus, lumea adora competitiile. Am stat cu sufletul la gura ieri la scrima, ma uit cu placere la atletism ca sa vad cat de departe poate ajunge corpul uman etc.
nwradu(Citează)
04/08/2012 la 10:53 AM
@Masinuta In spatele sportivului care ia medalia de aur mai sunt alti zeci de participanti si alti mii de sportivi care vor sa ajunga la performanta si mai sunt alte milioane de oameni care nu spera la o cariera in sport dar sunt pasionati. Mai sunt si lenesi ca mine care poate odata si odata se vor apuca de sport :)
Jocurile olimpice se tineau si acum mii de ani. E foarte ok pentru omenire ca sportul sa fie incurajat. Sportul te face mai puternic, mai performant, mai longeviv. Omenirea este ajutata, chiar foarte mult.
Adrian(Citează)
04/08/2012 la 11:15 AM
@Maşinuţă: în afară de ce a zis Adrian, ar mai fi creşterea econimică uneori semnificativă pe care o aduce olimpiada în oraşul în care se ţine… în Barcelona de ex, au construit plaje şi au crescut de 100 de ori zona care înainte era ceva industrial abandonat… şi sînt atîtea alte oraşe care au beneficiat
În afară de asta, sînt locurile de muncă şi toţi banii care circulă pt show-ul sportiv (valabil şi manifestăti gen campionatele de fotbal, nu numai olimpiadă). Economia este pur şi simplu asta, suma mecanismelor care fac să circule banii.
Deci, elimină-i pe sportivi pt că nu aduc nici o “contribuţie” şi elimini o ramură importantă a industriei de divertisment.
alias(Citează)
04/08/2012 la 11:45 AM
@alias: nu mereu e crestere economica. La greci se spune ca probemele de azi au inceput cu miliardele cheltuite si nerecuperate de la Olimpiada din 2004. La englezi e acelasi avertisment, au cheltuit enorm si n-au vandut asa multe bilete sau n-au atras turism suplimentar (erau intr-un fel saturati la capitolul asta, nu e ca nu stia lumea de Londra ca posibila destinatie turistica)
http://www.businessweek.com/articles/2012-08-02/how-the-2004-olympics-triggered-greeces-decline
nwradu(Citează)
04/08/2012 la 11:25 AM
@Masinuta cu o gandire ca asta nu ma mir ca Romania e in stadiul de astazi si SUA + Europa de vest in stadiul de astazi. O sa spui ca la ei criza e mai accentuata, dar cu toate astea tot o duc mult mai bine ca noi.
Un exemplu simplu de ce se investeste in sport, pentru ca omul simplu sa nu mai aiba ca “role model” pe Bianca lui bote ci un om ca Michael Phelps, Usain Bolt sau orice alt sportiv care, pentru a obtine acele rezultate MUNCESTE si 12 ore pe zi. Da, au si ei curvele lor care cauta atentie dar si ponderea celor care merita sa fie apreciati este mult mai mare.
Ziceai de medicina, peste tot in lumea civilizata se incearca sa se previna boala nu sa se trateze, indemnand lumea sa faca sport previi o serie de boli foarte intalnite in ziua de azi.
“Minte sanatoasa in corp sanatos” nu e doar o zicala, unii au inteles asta, unii inca nu.
alex(Citează)