Bucuria reținută a sportivilor

Mă întreb ce se întâmplă în vestiarul sportivilor după finala unei probe.

Nu ştiu dacă aţi observat asta, dar la gimnastică toţi concurenţii sunt foarte discreţi şi reţinuţi în bucuria câştigării unei medalii. Mă uitam la Sandra Izbașa pentru care, îmi închipui, aurul olimpic a venit ca o surpriză. În afară de un gest de bucurie şi două îmbrăţişări, n-a fost altceva pe moment.

Mă uitam la celelalte gimnaste. Rusoaica probabil că avea un record mondial la numărul de nervi, văzând că la olimpiada aşteptată de 4 ani i-o ia înainte în clasament o sportivă americană care a aterizat direct în fund la săritură. Americanca, pe de altă parte, stătea foarte cuminte şi parcă se ferea de privirile camerelor, probabil şi un pic de jenă că ocupă locul 1 (şi în final argintul) după o săritură nereuşită.

Flavius Koczi, la gimnastică masculină, privea la fel de liniştit cum se modifică topul. Sunt pe doi. Ah uite, am coborât pe 3. Pe patru. Pe șapte.

În toate cazurile, eu aş fi dat cu sticle de pământ, aş fi râs când a căzut aia în fund, mi s-ar fi citit pe buze nişte înjurături, l-aş fi întrebat pe twitter pe @nashu dacă a văzut ţâţele chinezoaicei, aş fi dat din mâini către arbitri zicând “hai frate, cum 15.300? n-aţi văzut că n-a ţinut picioarele apropiate în aer?”

Mai mult, cu siguranţă mi-aş fi manifestat altfel tristeţea de a coborî în clasament sau bucuria de a lua o notă bună. Aş fi pupat pe toată lumea, aş fi îmbrăţişat colegii, m-aş fi dus în faţa celorlalte concurente şi aş fi exclamat “mwaahahaa die bitches”, aş fi căutat bloggeri din România şi le-aş fi arătat “recunoştinţa” mea și altele.

Sigur există şi momente din acesta. Sigur sunt unele în care lacrimile ies cu putere şi se lasă cu înjurături la adresa arbitrilor şi a celorlalte concurente, în care nedreptatea sau ratarea te fac să explodezi de nervi în cuvinte grele.

Şi desigur trebuie să fie şi partea plină a paharului, când bucuria aurului pentru care ai muncit o viaţă trebuie să se facă simţită, când îi săruţi pe toţi, cânţi de fericire, îţi suni rudele şi exclami “i-am tras-o americancei!!!”.

Păcat că momentele acestea nu sunt arătate niciodată la televizor.

foto via ProSport, unde este un articol “din culise”.