un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Asus Padfone, telefonul care devine tabletă, review

31 Aug 2012  ·

TEHNOLOGIE  ·

11 comentarii


Asus Padfone este cel mai inovativ dispozitiv pe care l-am văzut în ultimul an. E un telefon, este o tabletă, este un netbook, este adevăratul Transformer, ca în filme.

Ştiţi clasica problemă “dacă am smartphone, ce să fac şi cu o tabletă”? Sau varianta “dau o grămadă de bani pe smartphone şi apoi o grămadă de bani pe o tabletă”? Padfone le rezolvă elegant: telefonul se introduce într-o “tabletă”, care atunci prinde viaţă şi foloseşte conexiunea din telefon şi memoria din acesta. Şi ca să fie totul complet, pachetul include şi o tastatură în care înfigi tableta, ca să ai şi un fel de netbook cu Android. Şi apoi mai ai şi un stylus la care poţi vorbi ca la un receptor de telefon, fiind un soi de cască fără fir. True story!

Avantajele sunt foarte mari, pe trei planuri:

  1. Padfone-ul este mai ieftin decât un smartphone de top plus o tabletă de top, dar le înlocuieşte pe amândouă cu succes.
  2. “tableta” este de fapt un ecran de 10 inci şi o baterie, toate procesările fiind făcute de telefonul pe care îl introduci în ea.
  3. totul fiind construit în jurul telefonului, ai nevoie doar de o cartelă SIM pentru trafic de date (cea din telefon) şi ai acces permanent la aceleaşi fişiere şi aceeaşi memorie.


Prețuri:
PadFone Station la eMAG – 3399 lei.
Padfone Station la MarketOnline – 3399 lei
Padfone Station la Evomag – 3339 lei

Tastatura n-am găsit-o la nici un magazin. Probabil din acest motiv se numește “opțională”.

Cu atât mai bine stă totul pe măsură ce descoperi că Asus a gândit foarte bine Padfone-ul. De exemplu telefonul are interfaţa obişnuită de Android 4.0 pentru telefoane, dar când îl introduci în tabletă ai interfaţa specifică acestora, cu bară de stare jos şi complet alte setări şi configuraţii pentru ecrane, widgeturi şi pictograme. “Tableta” este mult mai mult decât un simplu “monitor extern”, cum mă aşteptam.



Specificaţiile sunt foarte bune: telefonul are un procesor Snapdragon S4 dual-core de ultimă generaţie, un model foarte performant, ecran AMOLED 960 x 540 pixeli de 4,3 inci, cameră de 8 megapixeli, stocare internă 16/32 GB, rulează Android 4.0 şi are o baterie de 1500 mAh.
Tableta are ecran de 10 inci la rezoluţia 1280 x 800 pixeli şi o baterie de 6600 mAh. Tastatura opţională are şi trackpad şi o baterie proprie. Telefonul cântăreşte 129 de grame, tableta 730 de grame.

AMBALARE
Tot pachetul este mărişor pentru că ţi se dau multe dispozitive. Padfone conţine următoarele:

  • telefonul Asus Padfone
  • tableta Padfone Station
  • husa pentru tableta
  • stylus pentru ecran cu funcţie de receptor telefonic bluetooth

Cele de mai sus vin de fapt în două cutii separate, telefonul într-una şi tableta cu accesorii în cealaltă.

Opţional poţi cumpăra şi tastatura Padfone Station Dock, ca să ai un notebook la dispoziţie.

CONSTRUCŢIE


Telefonul este unul dintre cele mai solide modele văzute de mine. Este foarte bine închegat, nu scârţâie nimic, nu se deformează, nici măcar aproape imperceptibil în nici un punct.

Spatele are un model de cercuri concentrice săpate în carcasa acestuia, pornind de la camera de 8 megapixeli. Arată excelent. Lângă obiectivul camerei se află un LED de flash şi un difuzor extern. Observaţi şi culoarea dispozitivelor, un maroniu metalic.


Asus a mers pe modelul Galaxy Nexus, lipsind butoane fizice frontale, cele clasice din Android fiind virtuale pe ecran. Partea frontală este foarte simplă, neagră, cu sigla Asus jos şi camera video secundară în partea de sus, lângă difuzor.

Telefonul este la fel de subţire ca orice alt model de pe piaţă. Lateralele sunt dominate de butoanele de volum (dreapta) şi de mufele pentru conectare, din care una micro-USB şi unul micro-HDMI pentru interfaţa cu Station-ul Padfone (pe stânga). Butonul Power se găseşte sus, alături de un jack audio.


Ca telefon, arată foarte bine. Dacă ar fi fost doar un telefon, ar fi fost unul dintre cele mai frumoase de pe piaţă.

Padfone este însă şi tabletă. Padfone Station-ul, ecranul de 10 inci, are pe spate, în partea sus-centru, un locaş în care se introduce telefonul, acoperit cu un capac ce se deschide printr-un buton glisant. Telefonul se introduce cu un efort minim, potrivindu-se pe cei doi conectori din laterală stânga. Îl introduci în Station şi într-o secundă a devenit tabletă; îl scoţi de acolo şi e doar un telefon, fără să fie nevoie de vreun restart sau altceva.



Tableta are setul ei de butoane Power şi Volume, plus conector pentru căşti. Are şi un difuzor extern, iar pentru cameră foto/video există o deschizătură specială astfel încât este folosită tot cea din telefon.

Dacă iei şi tastatura, aceasta are încă o baterie mărişoară în ea. Tastele sunt bine spaţiate, iar trackpad-ul este la fel de bun ca la orice laptop de pe piaţă.


Mai mult, tastatura integrează un cititor de carduri SD şi două porturi USB, ca să poţi conecta un mouse real sau poate un stick USB la sistem.

Un pic ciudată este modalitatea de încărcare. Telefonul se încarcă prin conector microUSB. Tableta şi tastatura au încărcarea prin alt conector, unul propriu Asus. E bine că telefonul foloseşte un conector standard, dar sunt sigur că s-ar fi putut face acelaşi lucru şi pentru tabletă cu un pic de efort.

Singura dezamăgire este că tableta este mai groasă decât concurenţa de pe piaţa din cauză că totuşi introduci un telefon în ea, acel marsupiu de pe spate contribuind cu nişte milimetri în plus. Un iPad are 9,3 milimetri, Padfone Station are 13,5 milimetri în medie.

HARDWARE
Ca să o iau pe rând, începând cu telefonul, ecranul acestuia este foarte luminos. Normal de altfel pentru că e un AMOLED, negrul e negru, culorile sunt vii, mi-a plăcut tema generală aleasă de Asus, una dominată de culori închise. Aş fi preferat însă o rezoluţie mai mare decât 960 x 540, mai ales că partea de jos e ocupată de butoanele virtuale, dar probabil a fost o decizie pentru a ţine sub control costurile.

Difuzorul se aude ușor atât în apeluri cât şi pentru sunetele de notificare. Nu e nimic de reproşat la acest capitol. Am văzut nişte prezentări oficiale în care Padfone se laudă cu o redare fidelă şi puternică a sunetelor, dar ar fi trebuit să o testez mult mai mult timp ca să confirm şi eu asta.

La fel de important, conectivitatea a decurs fără probleme, semnalul wifi fiind recepţionat normal pentru un astfel de dispozitiv, 3G-ul nefiind o problemă.

În benchmark-ul Quadrant Padfone-ul a fost pe primul loc, depăşind punctajul obţinut de One X şi de celelalte dispozitive din test. Mă aşteptam, procesorul Snapdragon S4 dual-core la 1,5 GHz este foarte performant chiar şi faţă de un Tegra 3 cu patru nuclee.

Telefonul se transformă în tabletă imediat, îl introduci în marsupiul din Padfone Station şi durează cam o secundă sau două ca să se activeze interfaţa de tabletă. Filmul de mai sus dovedește asta. Acum totul arată fix ca pe o tabletă Android şi o configurezi cu widgeturi şi programe de tabletă.

Padfone face un management deştept al bateriei. Astfel, bateria din Padfone Station încarcă bateria din telefon atunci când aceasta nu este la 100%. Bateria din tastatură face la fel. Prioritatea este ca telefonul să fie mereu încărcat, ceea ce e foarte bine gândit. Există şi un widget care îţi arată starea celor trei baterii.

Şi să vă spun două vorbe şi despre stylus: are un vârf mare de cauciuc, astfel încât poţi apăsa cu el pe ecran fără frică, şi în plus funcţionează asemănător unui handsfree bluetooth, adică poţi vorbi la el ca la un receptor high-tech. Această funcţie este foarte utilă când telefonul este introdus în tabletă, te sună cineva şi nu vrei să-l scoţi de acolo. Poţi inclusiv să ţii telefonul în buzunar şi stylus-ul la piept şi să vorbeşti la el atunci când faci un apel.

Chiar şi husa magnetică are mai multe roluri. Îţi ţine protejată tableta, dar poate funcţiona şi ca un suport pentru aceasta, tinându-o pe birou la un unghi potrivit pentru a fi rama foto sau pentru a urmări vreun film. Are şi stylus-ul locul său special în husă.

Nu vă aşteptaţi la minuni de la baterie. Telefonul are una de 1500 mAh, tableta una de 6600 mAh. Există pe piaţa dispozitive cu baterii mai mari, dar autonomia este cam aceeaşi, Padfone-ul fiind avantajat de procesorul cu consum redus şi de ecranul AMOLED. O zi ține.

SOFTWARE
Aşa cum vă spuneam, avantajul principal al lui Padfone este că prezintă o interfaţă de telefon atunci când e telefon şi una de tabletă când este folosit în acest mod. Inclusiv majoritatea programele uzuale ştiu ce au de făcut, de exemplu Gmail îşi schimbă înfăţişarea între cele două moduri de lucru, la fel şi celelalte care înglobează în aceleaşi soft versiune şi de telefon şi de tabletă.

Faptul că totul este concentrat într-un singur dispozitiv înseamnă că şi în modul telefon şi tabletă ai acces la aceeaşi memorie şi aceleaşi fişiere. Fotografiile făcute pe stradă cu telefonul pot fi uşor editate pe ecranul mai mare al tabletei, fără nici un transfer necesar. Şi cum telefonul este inima tabletei, foloseşti conexiunea sa 3G pentru transfer, fără să ai nevoie de o altă cartelă SIM și încă nişte bani daţi către operatori.

Nu sunt multe widgeturi specifice. Cel mai util este cel care-ţi arată starea fiecărei baterii în parte şi cine pe cine încarcă, de exemplu tableta încărcând bateria telefonului. Altul util este un task manager direct ca widget. Mai sunt cele obişnuite de la Asus cu ştiri şi meteo.

Găsiți mult mai multe screenshoturi pe SkyDrive.

Am instalat orice program fără nici o problemă. Pot apărea mici problema cu anumite widgeturi, de exemplu am scos un widget Accuweather pe ecranul telefonului şi apoi nu m-a lăsat să scot unul şi pe cel al tabletei, pentru că nu acceptă două widgeturi pentru aceeaşi locaţie şi nu ştia că sunt ca şi două dispozitive separate. Nu cred că sunt multe asemenea probleme şi nu e ceva important.

CAMERA FOTO
Softul de cameră are toate opţiunile necesare în el, mai puţin una pentru eliminarea zgomotului de declanşare. Nu-mi place asta. Fotografiile sunt bune şi puteţi vedea mai jos câteva mostre.
Modulul foto se lauda cu un obiectiv F2.2, luminos, şi cu un efect observabil de adâncime de câmp. Un lucru e cert, interfaţa se deschide foarte rapid, sub o secundă, aşa că eu mă declar mulţumit de întreaga experienţă.

Puteți vedea adâncimea de câmp “în acțiune”, chiar si de la această distanță mică, precum și diferența între ISO 50 și 400. Mai multe imagini la rezoluția originală, găsiți pe SkyDrive.

CE E BINE
Telefon şi tabletă în acelaşi pachet
Hardware performant, calitate bună a aparatelor
Software deştept pentru a face diferenţa între modul tabletă şi telefon

CE E RĂU
Tableta este cam groasă
Există şi baterii mai mari

CONCLUZIE
Asus Padfone reprezintă o inovaţie de multe teoretizată şi aşteptată în aceste vremuri în care mulţi au şi smartphone şi tabletă, avantajele oferite de sistemul său de “transformare” fiind semnificative şi importante. Ştiu că un telefon marca Asus s-ar putea să nu fie la fel de dezirabil precum un Apple, Samsung sau HTC, dar nu aveţi nici un motiv să vă temeţi de el, dispozitivul fiind performant şi bine construit.

Padfone este un dispozitiv foarte bun şi îl recomand fără nici o reţinere. Mai mult, cu un Padfone 2 în lucru, mă bucur să văd că acest segment de piaţă prinde şi se dezvoltă în continuare.

Prețuri:
PadFone Station la eMAG – 3399 lei.
Padfone Station la MarketOnline – 3399 lei
Padfone Station la Evomag – 3339 lei

Tastatura n-am găsit-o la nici un magazin. Probabil din acest motiv se numește “opțională”.

asus s5507

    11 comentarii

  1. 3400 lei? LOL

      (Citează)

  2. De cand am vazut modelul, acum cateva luni, mi-am zis ca trebuie sa fie foarte tare un hibrid dinasta. Pacat ca, momentan cel putin, e inafara bugetului.

      (Citează)

  3. Salut!
    Pun si eu o intrebare off topic – widgetul 2*2 emag are o rata de click mai mare decat cel cu un singur rand? Multumesc!

      (Citează)

  4. 3400 LEI? Nu e chiar un telefon si o tableta. Ca nu le face pe ambele in acelasi timp. Practic, ai un telefon si un ecran cu tastatura.

    In schimb cu 1400 lei imi iau lejer SII la liber si cu 2000 lei o tableta. 2 Device-uri.

    Prea scump. Practic, dai sa zicem 1400 pe telefon (si asa e mult) si inca 2000 LEI pe un ecran, o baterie, o tastatura, o husa si un styluys. 2000 lei pe accesorii? Serios?

      (Citează)

    • @Cosmin: pai ia-ti, dar chiar le folosesti pe amandoua in acelasi timp? Unul intr-o mana si unul in alta?
      Cu traficul de date ce faci? Mai dai banii pe o alta cartela 3G pentru tableta? Faci hotspot cu telefonul, sa consumi bateria ambelor device-uri in timp record?

      Crede-ma, in teorie ai un telefon si un ecran. In practica ai un telefon si o tableta.

      @Cafea cu taifas: CTR-ul depinde mai degraba de pozitia reclamei in site, nu de marime. Cea de sub articole are un CTR mai mare.

        (Citează)

  5. Esti carcotas. Daca as avea banii l-as lua pe loc.
    Telefonul e peste OneX la performante, deci nu 1400 lei, ci spre 2000-2100 daca cauti un pic. Daca il privesti ca tableta e undeva spre transformer adica intre 1800-2300 depinde de model. Vine si cu accesorii. Daca il folosesti doar tu, ai telefon si/sau tableta, daca sunteti mai multe persoane care folosesc si telefonul si tableta, atunci iti trebuie o tableta separat.
    E scump la noi, daca ajungi pe la asiatici s-ar putea sa il gasesti mai ieftin.
    Sunt curios ce specificatii va avea versiunea 2. Ar trebui sa umble la autonomie/baterie si la rezolutia ecranului.

      (Citează)

  6. “pai ia-ti, dar chiar le folosesti pe amandoua in acelasi timp? Unul intr-o mana si unul in alta?”

    Ele oricum ocupa acelasi spatiu. Chiar daca una e doar ecran cu tastatura, tot ocupa spatiul unei tablete/netbook. Doar ca nu e functionala in acelasi timp cu telefonul.

    Si aici e destul de dubios, cine ar avea nevoie de ambele device-uri? Cand esti pe strada, cred ca mai degraba folosesti telefonul, decat tableta. Tableta o scoti in zonele cu wi-fi.

    Si sa zicem ca te suna cineva cand ai telefonul in “dock”. Ce faci, stai sa scoti telefonul si sa vb, sau duci toata tableta la ureche? Cam aiurea.

    Dar ma rog, cand cari un ecran cu tastatura dupa tine, care nu functionezaza decat cu telefonul, mai ai si grija incarcarii ambelor device-uri,nu vad rostul. Daca tot cari atata balast, nu mai bine iti pastrezi telefonul, si iti iei un netbook/ultrabook cu Windows ? De ce as cara doua device-uri cu acelasi OS ?

    Repet, n-as fi fost impotriva idei, o salut, e ceva interesant, dar pretul nu o recomanda absolut deloc.

    De ce sa dau 2000 lei pe accesorii? Ca nu cumpar alt SoC, RAM, camera, etc, tot ansamblul hardware. Cumpar un ecran tactic cu o tastatura.

      (Citează)

  7. *ecran tactil, sorry.

      (Citează)

  8. @Cosmin: Te contrazici singur:
    1. si Padfone-ul si doua dispozitive separate tot atat spatiu ocupa (si in bagaj si in mana) si tot nu le poti folosi tu pe ambele simultan;
    2. tocmai pentru ca nu folosesti ambele device-uri simultan e o idee buna sa nu cumperi doua (pentru o singura persoana);
    3. cand ai telefonul in “dock” folosesti stylus-ul pentru a vorbi, n-ai inteles asta din articol ?
    4. oricum ai grija incarcarii device-urilor, fie ca functioneaza impreuna separat. De fapt, functionand impreuna, mai scapi putin de grija incarcarii telefonului;
    5. ca sa iti cumperi un telefon si un ultrabook cu windows sigur iesi mai scump;

    6. pretul e decent. Daca ar fi sa imi cumpar iPhone si iPad, trec lejer de 5500 lei;
    7. padfone-ul e bun pentru o persoana singura (care eventula n-are deja smartphone si/sau tableta). Pentru cuplu/familie iese din discutie. Deci, pentru cine are de gand sa ramana single in urmatorii ani, e bun.

      (Citează)

    • @Duke: la punctul 3, poti vorbi la stylus sau scoti telefonul din tableta, ca dureaza 2 secunde operatiunea.

      @Cosmin: e pentru cei care vor si tableta si telefon. Iar daca vei cumpara si tastatura optionala, ai si un soi de netbook la tine.

      Ca sa-ti citez dintr-o cercetare de piata din SUA:
      54% din posesorii de smartphone-uri isi doresc si o tableta, doar 13% au una.
      64% nu cumpara o tableta normala pentru ca e scumpa
      75% nu vor sa plateasca un plan suplimentar de trafic de date
      59% vor ca tableta sa aiba si 3G, nu doar Wifi.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus