un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Așa se face un mega-burger #cudetoate

30 Aug 2012  ·

GÂNDURI  ·

28 comentarii

OK, mega-burger nwradu, făcut în casă. Sper să nu vi se facă rău citind postul şi văzând imaginile de mai jos.

Ideea mi-a venit de la un post de pe 9gag în care cineva face ceva asemănător. Eu îmi cer scuze doar pentru calitatea proastă a fotografiilor, că n-am avut lumină naturală şi nici flash sau aparatul obişnuit la dispoziţie.

Acestea fiind spuse, atenţie cât mâncaţi, să nu vă ia de la bilă sau ficat şi să daţi vina pe mine.

Am folosit carne de vită tocată, aproximativ 700 de grame, cumpărată din Real. Ajunge pentru 6-8 chiftele mari de burger. Pentru carne am adaptat o idee văzută la Adi Hădean (atenţie, doar pentru carne, nu toată reţetă de acolo și nici n-am folosit amestec de carne, ca să știu ce gust are animalul), adică am pus peste ea tot felul de condimente (ce aveţi prin casă) şi am turnat şi aproximativ 150-200 mililitri de bere neagră Silva peste carne.

Berea o face mai suculentă, mai zemoasă, dar nu se cunoaşte prea tare în gustul final. Chiar dacă nu vă place berea neagră, nu vă fie teamă de această combinaţie.

Tot în carne am pus şi cubuleţe mici de caşcaval. Mai exact, am folosit Ementaler marca Zott, că aşa s-a nimerit la cumpărături.

Acum este momentul în care vă băgaţi adânc mâinile în carne şi amestecaţi bine condimentele, carnea şi caşcavalul într-un vas mărişor.

Apoi trebuie să formaţi chiftelele de burger. Modelaţi-le rotunde şi mari cam cât palma.

Radeţi pe razătoare nişte cașcaval şi puneţi o cantitate cam ca în fotografia de mai jos peste chifla formată. Da, vom pune caşcaval în mijlocul cărnii, astfel încât pe grătar acesta se va topi un pic, ca la un cordon-bleu. Groovy, nu?!?

Acoperiţi caşcavalul cu încă o bucată de carne, unind chiftelele între ele astfel încât brânza din interior să nu aibă pe unde să iasă afară odată ce o puneţi pe foc. Carne suculentă cu caşcaval semi-topit în interior, într-un burger gigantic!

Şi acum, piesa de rezistenţă. Cireaşa de pe tort. Chiftelele astfel modelate se vor înveli în bacon. Utilizați două felii de bacon, aşezate perpendicular pentru a înveli aproximativ toată carnea. Atenţie la ce bacon cumpăraţi, să fie tăiat în felii cât mai lungi (eu am avut ceva de la Meda, ales pe acest criteriu, dar nu era prea mare raionul respectiv). Puteți tăia acel șorici de pe margine, care e mai greu de mestecat.


Buuun. Chiftelele învelite în bacon se pun pe gratar-ul uşor încălzit dinainte pe foc mediu. La început mă gândeam că baconul se va carboniza înainte de a se face carnea, dar n-a fost cazul. Lăsaţi-le 4-5 minute pe fiecare parte, până ajung la culoarea din fotografiile de mai jos. Mai prăjite de atât şi bacon-ul pică greu la stomac şi va avea un gust de arsură, aşa că nu exageraţi.



În paralel cu aceste operaţiuni, pregătiţi o farfurie de legume. Am folosit salată varde, roşie tăiată felii rotunde, castraveciori muraţi, ceapă roşie, ardei gras roşu. Am şi sosuri, adică un borcan cu sos tartar Knorr (îmi place pentru că-i uşor, spre deosebire de maionezele obişnuite) şi un ketchup Heinz iute (care e iute mai mult cu titlul).

Tot în paralel cu prăjitul burgerilor, poate chiar pe acelaşi grătar, între ei, puneţi un pic la călit chiflele tăiate în două. Eu am folosit “japoneze” cu mac şi susan, dar din alte experienţe anterioare ştiu că burgerii merg excelent şi cu ciabatta de care găsiţi la Mega Image. Prăjiţi-le doar un pic, cât să fie calde.

Când e totul făcut, trecem la asamblarea burgerului.

Pe partea inferioară a chiflei am pus o foaie mare de salată. Aceasta are importantul rol de a reţine toată zeama şi sosurile care s-ar scurge în jos în timpul mâncatului, ca să nu intre în pâine şi să o facă prea fleşcăită. De asemenea, o foaie mare de salată împiedică celelalte legume şi carnea să iasă printr-o parte a sandvişului după ce începi să muşti din el. Peste salată am pus sos tartar.

Apoi am pus o felie de roşie.

Peste roşie am pus o chiftea de carne cu caşcaval topit în centrul ei şi învelită în bacon la exterior.

Peste chiftea am pus un inel de ceapă roşie.

Iar în interiorul inelului am pus ketchup, peste care am adăugat castraveciori muraţi şi un pic de ardei iute care n-a fost iute (e ca la loterie când cumperi ardei iute, nu?)

Apoi am pus partea superioară a chiflei şi le-am presat bine, ca să intre cumva în gură. Devine mai suculent, dar aranjamentul atent face că sosurile să rămână în sandviş până spre sfârşitul său.

Pentru blog, am făcut o secţiune printr-un astfel de burger. Observaţi stratul de caşcaval moale în centrul cărnii. Întreaga combinaţie e perfectă!

Note în întâmpinarea comentariilor:

  • am mâncat doi astfel de burgeri, apoi am stat 3 ore în pat cu burta în sus. Unul e o porţie suficientă!
  • când spun “am făcut”, de fapt zic “Matilda a făcut, eu am fotografiat şi i-am citit chestii amuzante de pe Twitter, din când în când dând totuşi indicaţii preţioase fără de care succesul reţetei ar fi fost ceva mai dificil”, dar mi-e mai ușor să scriu totul la persoana I.
  • am 86,5 kilograme, 1,86 metri înălţime, BMI 25 deci nici măcar pre-obez nu sunt!
  • urma să conduc, aşa că am băut Dr Pepper la burger. Bun! Vă recomand însă o bere Grolsch sau, dacă nu vi se pare scumpă, Pilsner Urquell, cea mai bună bere ever!
  • dacă nu aveţi chef să gătiţi aşa ceva în casă, mergeţi la Hard Rock Cafe şi mâncaţi Legendary Burger sau Mediteranean Burger sau un HRC Bacon Cheeseburger, sunt la fel de mari şi probabil cei mai buni burgeri din Bucureşti.
  • nici unul dintre brandurile amintite în articol n-a sponsorizat acest post, în caz că se punea problema.
asus s5507

    28 comentarii

  1. “nici unul dintre brandurile amintite în articol n-a sponsorizat acest post, în caz că se punea problema.”

    Niste bulangii!

    Altfel, bine ca ai avut si paragraf de incheiere, ca vroiam sa iti laud manichiura.

      (Citează)

  2. Ah, si daca tu ai mancat 2 burgeri, din poze, reiese ca Matilda nu a mancat nimic, doar ti-a gatit! GG!

      (Citează)

  3. @nashu tu nu vezi farfuria aia cu 7 burgeri acolo? :P Au fost geniali, pozele nici macar nu incep sa detalieze cat de geniali au fost. Desigur, n-as fi reusit fara ajutorul lui Radu care imi citea si arata chestii pe 9gag in acest timp.

      (Citează)

  4. Ah, deci tu ai mancat 5. M-am linistit atunci.

      (Citează)

  5. Nu vreti voi sa fiti primul cuplu de la Master Chef? :P

      (Citează)

  6. Arata bine, imi place ca se vede macul pe chifla, lol… Dar stii ca ai bagat 4000 calorii in tine nu? Colonul zice: “Ba da idiot mai esti!”
    Si eu eram asa cand eram mai tanar, as fi mancat poate 4… Am 90kg si 1.89.

    Daca as face aceasta reteta as renunta probabil la bacon si as folosi carne de curcan… Cu precizarea ca niste Jalapeno nu ar strica!
    Ura pt Matilda! Skills 9+…

      (Citează)

  7. Ai mancat *doi* d-aia? Mie mi se face rau numai cand ma uit la ei :P

      (Citează)

  8. Da, are dreptate Nic! Ura pentru Matilda! Face si livrari la domiciliu?

      (Citează)

  9. @Nic sunt si jalapenos pe acolo, mai mult pentru mine :)

    @Ionut hai ca niste burgeri nu-s chiar la nivelul de masterchef. E mai mult asa, de rasfat ocazional :P

      (Citează)

  10. Ma doare ficatul vazand pozele astea :)) Sa puneti si niste paprika afumata in carne data viitoare – ii da o aroma faina de afumatura.

    Ideea mea de burger e cu carne usoara (peste, pasare) si multe mirodenii si ierburi pentru gust. Burgerul servit cu salata si sos racoritor – cu iaurt grecesc sau avocado.

      (Citează)

  11. Eu una zic yuck. Serios, n-as manca asta. Dar prietenul meu ar fi fericit sa-i pregatesc asa ceva. Yuck. :D

      (Citează)

  12. omg ;) nu mi-ar placea sa mananc asa ceva, dar sunt convins ca-i gustos. in plus… calorii din abundenta, fara numar.

      (Citează)

  13. Radule cu tine nu am ce vorbi.
    @Matilda, da-mi un email sa-ti trimit adresa de livrare :) am pregatit Bilicolul pentru mine ca sigur voi avea nevoie :)
    Bravo !

      (Citează)

  14. Emilian Nedelcu

    30/08/2012 la 10:32 AM

    Doamne, ce burger gigant! Daca mananc o chestie din asta trebuie sa dau Turul Frantei see you bicicleta, pe urma :)

      (Citează)

  15. Emilian Nedelcu

    30/08/2012 la 10:32 AM

    Doamne, ce burger gigant! Daca mananc o chestie din asta trebuie sa dau Turul Frantei see you bicicleta, pe urma :)

      (Citează)

  16. Emilian Nedelcu

    30/08/2012 la 10:32 AM

    Doamne, ce burger gigant! Daca mananc o chestie din asta trebuie sa dau Turul Frantei see you bicicleta, pe urma :)

      (Citează)

  17. Emilian Nedelcu

    30/08/2012 la 10:32 AM

    Doamne, ce burger gigant! Daca mananc o chestie din asta trebuie sa dau Turul Frantei see you bicicleta, pe urma :)

      (Citează)

  18. Prietene, deja e obscen ce ai făcut tu aici.

      (Citează)

  19. Prietene, deja e obscen ce ai făcut tu aici.

      (Citează)

  20. OMG! E enorm…dar arata tare bine…

      (Citează)

  21. OMG! E enorm…dar arata tare bine…

      (Citează)

  22. that’s what she said

      (Citează)

  23. Eu iti sugerez sa cauti “epic meal time” pe youtube, si o sa vezi ca ce ai facut tu aici e finut.

    @mircea: :))))

      (Citează)

  24. Incredibil. Imi plac cum arata :)) asta e un fel de Epic Meal Time (youtube channel)

      (Citează)

  25. Matilda, sudo make me a sandwich!

      (Citează)

  26. Parca-mi aminteste de sandwich-urile alea gigantice pe care le manca Scooby Doo :-D

      (Citează)

  27. Tocmai am terminat de preparat si mancat hamburgeru. Nu mi-a iesit cum trebuie ca nu am avut destul bacon, dar in rest, JOS PALARIA…!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus