Adevărata problema a prezenței lui Pistorius la olimpiadă

Am privit ieri la televizor un lucru pe care nu-l credeam posibil: un om cu ambele picioare amputate a alergat la olimpiadă, în semifinala de 400 metri, cot la cot cu sportivii întregi la corp.

Este vorba de Oscar Pistorius, sud-africanul care se deplasează şi, iată, aleargă foarte bine, cu ajutorul unor cârje speciale, destul de high-tech ca tehnologie a materialelor. De ani de zile se lupta cu IOC-ul pentru a i se permite să concureze la olimpiada standard, nu la cea pentru persoane cu handicap, şi i-am urmărit la ştiri povestea în tot acest timp.

Mi s-a făcut pielea de găină când l-am văzut luând startul. Am tot respectul pentru un om care s-a ridicat dintr-unul din cele mai negre evenimente posibile pentru cineva şi nu doar că a trecut peste asta, dar a ajuns mai sus decât mulţi alţii. Respect pentru el, pentru Lance Armstrong, pentru Alex Zanardi.

N-a trecut mai departe, punând astfel capăt discuţiilor despre cum picioarele artificiale îl avantajează în faţa celorlalţi atleţi. Cândva eram de aceeaşi părere, considerând că într-un moment în care sportul examinează şi din ce material este făcut costumul pe care-l poartă atleţii şi cât de puternic este vântul pe pistă, pentru a îndepărta eventualele avantaje de sutimi de secundă, “picioarele” lui Pistorius nu trebuie să concureze alături de cele din carne şi oase.

Mi-am dat seama apoi că nu contează. Şi medalie de aur dacă ar fi luat, pentru mine locul doi ar fi fost adevăratul câştigător al competiţiei, iar Pistorius s-ar fi bucurat, în continuare, de acelaşi respect imens pentru un om care n-a vrut să se dea bătut. N-a mai fost cazul, clasându-se pe locul 8 din 8 în semifinale.

Problema adevărată nu este dacă Pistorius are sau nu un avantaj în faţa celorlalţi atleţi. Omul şi-a recâştigat posibilitatea de a merge pe propriile picioare şi asta cred că e o reuşită mai mare şi mai rară decât orice medalie olimpică. Problema adevărată, care trebuie abordată cât mai rapid, este cum putem face astfel încât fiecare om cu picioarele amputate să poată beneficia de aceleaşi cârje speciale pe care le are şi el, ca să poată scăpa de limitarea scaunului cu rotile.

E mare păcat că prin presa, de atâţia ani, se scrie mult mai mult despre problema falsă şi mult mai puţin despre cea adevărată. Aproape că-mi doresc ca Pistorius să fi luat aurul olimpic doar ca să atragă atenţia lumii asupra faptul că se poate şi altfel şi să asistăm la o revoltă a oamenilor cu handicap prin care să ceară aceleaşi posibilităţi.