Cariera tipică a unui fotbalist român

1. Joacă la clubul din orăşelul sau, dar vrea să ajungă la Steaua. E visul său, e echipa supremă, nu-şi închipuie un pas mai bun al carierei sale decât să fie ales și să joace pentru Steaua.

2. Este transferat la Steaua mai devreme decât spera, unde este prezentat ca o achiziţie de mare valoare, care va revoluţiona jocul echipei, îi va duce spre noi titluri, Champions League, cucerirea galaxiei, master of the universe.

3. Joacă o jumătate de sezon la Steaua:

VARIANTA A:
Joacă bine. Becali îl laudă, îi cere antrenourului să-l pună mereu titular, declară public că nu-l va transfera decât pentru 20 de milioane de euro și că s-au interesat de el Barcelona, Manchester și Real Madrid. Se combină cu o bunăciune ușoară.

VARIANTA B:
Joacă prost. Becali îl ameninţă cu moartea, îi cere antrenorului să nu-l mai vadă pe “prostul ăla” în teren, îi dă o mătură să şteargă tuşa şi să care apă jucătorilor adevăraţi.

4. Indiferent de varianta de mai sus, mai joacă nişte sezoane la Steaua, că nu vrea nimeni să-l transfere pe valori science-fiction pe care nu le fac nici trei cât el.

5. Îmbătrâneşte. Într-un final se transferă la o echipă din coada clasamentului ligii întâi dintr-o altă ţară, pentru câteva sute de mii de euro, unde joacă mediocru.

6. Din echipă în echipă, din ligă în ligă, mereu la nume slabe, eventual retrogradând în diviziile inferioare, mai trec nişte sezoane. Dacă are noroc, îi păcăleşte pe arabi să-i dea salariu mai mare, fără să realizeze că transferul în lumea arabă echivalează de fapt cu o retragere din fotbalul “mainstream”.

7. După un timp, revine în România, la o echipă tot de capătul clasamentului, unde mai joacă 2-3 sezoane. “Fostul internațional…”, vor spune comentatorii.

8. Devine un antrenor la clubul din orăşelul său, dar vrea să ajungă la Steaua. E visul său, e echipa supremă, nu-şi închipuie onoare mai mare decât de a antrena Steaua.

9. Repetă de la pasul 2