Plagierea, noua piraterie

Mi se pare amuzant că se dă atâta atenţia la ştiri plagiatului lui Ponta. N-a făcut bine, asta e cert, iar de la primul-ministru am pretenții mai mari de atât. Consider însă că problema este mai degrabă a societăţii care încurajează plagierea decât a plagiatorului în sine.

Să arunce primul piatra cel care, la examenul de admitere la liceu, nu s-a dus cu nişte comentarii învăţate pe de rost, cuvânt cu cuvânt, după dictarea profesoarei de română din generală sau după cărţile Marianei Badea. E cineva care şi-a făcut propriile comentarii la fiecare poezie, în loc să le spună pe cele învăţate?

Apoi a venit liceul şi sfârşitul său. Mă amuzam gândindu-mă la profesorii ce corectează lucrările şi care probabil citesc la rând câte 30-40 de lucrări aproape identice despre cum erau Moromete sau Ştefan Gheorghidiu, cu acele fraze cheie învăţate pe de rost de către toţi elevii din cărţi de specialitate. Îmi închipuiam mereu profesorii corectori citind prima frază şi spunându-şi “aha, ăsta a învăţat din cartea X, e de 8,50 caracterizarea aia”.

Credeţi că profesorii care ne dictau totul inventaseră ei respectivele texte? Aiurea, veneau cu notiţele lor, luate cine ştie când şi de unde. Acum 70 de ani îi puteai avea ca profesori pe George Călinescu sau Tudor Vianu sau chiar pe Nicolae Iorga. Acum doar copiem ce-au zis aceşti mari oameni de cultură.

La facultate am învăţat fix acelaşi lucru. Profesorii nu doar că veneau şi dictau sute de pagini, ba chiar aveau pretenţia să le reproduci cu exactitate la examen. Aplicaţiile practice, cele la care ţi se cere să dai dovadă de inventivitate, lipsesc cu desăvârşire. Momentul culminant a fost lucrarea de diplomă, unde 80% dintre studenţi au venit cu teorii luate din diverse surse, reformulate şi puse cap la cap pentru a face o altă lucrare, în alte cuvinte, dar în nici un caz originală decât prin prisma grupării în diverse proporţii a surselor respective. Să ridice mâna cine n-a făcut aşa.

Aud că în alte ţări se merge pe altă metodă, pe învăţatul practic şi dezvoltarea capacităţii elevului de a crea chiar el sau ea ceva nou. O fi. La noi nu este. Chiar şi pe bloguri vedeţi puţine păreri personale şi multe posturi ce spun acelaşi lucru ca în comunicatele primite sau în site-urile străine de inspiraţie. Suntem prea puţin obişnuiţi să avem o părere proprie, fiind mai uşor să reformulezi ideile cuiva.

De câte ori aud de un plagiat, mă gândesc că respectivul e mai degrabă o victimă a unui sistem care nu te învaţă să gândeşti singur decât vreun infractor care trebuie bătut în piaţa publică. Poate sunt, la mijloc, prea mulţi ani în care ai fost învățat că nu trebuia să gândeşti singur. Iar profesorii, cum a fost în cazul Mang, sunt primii la această practică, ei fiind de altfel şi cei care o întreţin, fiindu-le confortabil atât lor cât şi studenţilor.

Problema aici este că tratăm individual acuzațiile de plagiat de parcă ar fi cazuri aparte într-un mediu academic altfel perfect, nu ceva practicat într-o formă sau alta de către noi toți. Singura diferență între plagiatul meu și al altora este că eu (încă) nu sunt o personalitate publică la care să merite să dezgropi lucrarea de diplomă și să vezi de unde s-a inspirat la “Tehnici de watermarking pe imagini și video prin Transformata Cosinus Discretă”. Este însă mult mai ușor să punem la zid câțiva oameni în loc să admitem că întreg sistemul de învățământ are un uriaș punct slab la acest capitol, pentru că este un punct slab care avantajează generații întregi de elevi și studenți și profesori.

Da, știu, țin cu Ponta. În realitate mi se pare demagog și nepregătit pentru funcția pe care o ocupă. Am apreciat manevra lui Băsescu de a-l face un pic de rușine în public, cât și răspunsul lui Ponta “tot merg la Consiliul Europei”, căci despre asta era vorba. Să vorbim totuși despre plagiere ca plagă a învățământului nostru, nu despre Ponta.