Two and a Half Men: opriți chinul

M-am uitat ieri parcă în silă la cel mai recent episod din Two and a Half Men. De când a dispărut Charlie Sheen serialul s-a dus rău de tot în jos pentru că toată atenţia scenariştilor pare că s-a mutat pe “hai să facem mişto de Alan”.

Asta nu mai este comedie, ci dramă. Fiecare episod este despre cum Alan se târăşte prin mizerie, lipsă de bani, familie care-l urăşte şi lipsa de prieteni… de ce m-aş distra uitându-mă la aşa ceva? De ce scenariștii consideră că este comedie dacă îl fac pe Alan, un personaj care nu e vinovat de altceva decât de ghinion în viață, să mimeze infarctul pentru a nu fi dat afară din casă, sa audă pe rând cum nu-l vrea nimeni din familie și cum este o povară pentru toți?

Scenariştii par a fi uitat un lucru: Charlie ca personaj, deşi bogat şi miştocar, era suficient de “fucked up” încât să aibă parte de situaţii inedite şi foarte amuzante, fiind cumva o antiteză între viaţa sa şi norocul său la femei cu situaţiile în care intra tocmai din acest motiv, faţă de fratele său sărac şi ghinionist. Walden, personajul lui Ashton Kutcher, este perfect în toate privinţele şi pare a avea un rol de umplutură în serial.

Tot de umplutură a ajuns şi Jake. Puştiul acela e plătit cu 300.000 de dolari pe episod, dar nu ştiu pe ce-i ia, deoarece sezonul acesta a apărut rar şi doar pentru a spune două trei cuvinte despre cum fumează iarbă. La atât a fost redus un personaj altădată amuzant prin inocența şi stupiditatea sa. Sper să fie ultimul sezon, că toţi par a se chinui să-şi ducă la final rolurile din fiecare episod.