►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Aplicaţia S-Voice de pe noul Samsung Galaxy S III [review-ul meu] reprezintă unul dintre avantajele acestui model peste concurență sa şi un puternic selling-point pentru Samsung.
Este similar programului Siri de pe iPhone, la fel de performantă şi, chiar dacă pare ridicol să vorbeşti singur cu telefonul tău, în engleză, sunt multe momente când această aplicaţie este utilă. De exemplu îţi ia mult mai puţin timp să întrebi telefonul “who is the president of France?” sau “what’s the weather tomorrow?” sau “on that day is christmas this year?” decât să tastezi aceste căutări într-o casetă de search pe Google. Poți să suni pe cineva printr-o simplă comandă “call Marian”.
S-Voice a fost extrasă din Galaxy S III de către diverşi binevoitori şi pusă la dispoziţia tuturor pe net. Nu ştiu cât de legală este această operaţiune, nu mă pricep. Cert este că Samsung a dezactivat din servere posibilitatea de a utiliza S-Voice de pe alte telefoane, spunând că varianta extrasă e o versiune de test şi lumea şi-ar putea crea o impresie greşită despre calitatea ei, nefiind produsul final. [The Verge]
“Hackerii” şi-au dat seama rapid că aplicaţia transmite către servere şi tipul telefonului pe care rulează, aceasta fiind metoda prin care Samsung blochează totul în afară de Galaxy S III, aşa că o mică modificare a permis oricărui telefon să emuleze SGS III-ul şi să ruleze S-Voice.
Puteţi lua aplicaţia svoice-signed.apk de pe XDA-Developers. Copiaţi fişierul în telefon, activaţi opţiunea Settings > Security > Unknown Sources ca să vă permită să instalaţi manual aplicaţia, apoi rulaţi acel .apk (folosiţi un file manager precum Astro pentru asta). Necesită Android 4.0 ICS, desigur. Mie îmi funcţionează ok şi puteţi vedea mai jos nişte screenshot-uri de pe One X (ROM original, fără root).
Un mic disclaimer: aplicaţia nu funcţionează la fel de bine ca pe Galaxy S III. Vocea nu sună la fel de bine, nu e la fel de rapidă, nu este integrată la fel de bine în telefon (nu m-aş baza pe activarea ei vocală, de exemplu). Nu judecaţi calitatea ei pe Galaxy S III după modul în care rulează pe alt telefon, n-ar fi corect faţă de Samsung.
Varianta spre care am dat link funcţionează acum, faţă de altele care arată o eroare Network Error sau nu se lansează deloc. Este foarte posibil ca în viitor Samsung să găsească o altă metodă de a o bloca.
S-Voice este dezvoltată de firma Vlingo, care are propria aplicaţie de asistent personal în Google Play, gratis. Nu este la fel de complexă ca S-Voice, dar la o adică merge şi aceasta. Dacă aveţi deja Vlingo instalat, scoteţi-l înainte de a pune S-Voice.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
2 comentarii
23/05/2012 la 5:32 PM
Dacă nu e rootat nu funcționează ca serviciu și nu poți „trezi” aplicația cu Hi Galaxy sau orice alt mesaj personalizat. Și cred că folosește ceva engine vocal local, pentru că pe tableta mea suna diferit, mult mai robotic decât pe S III, unde sună foarte fluent.
Flo(Citează)
24/05/2012 la 8:47 AM
Da, foloseste ce text-to-speech gaseste instalat. Pe SGS III e unul mai bun. Pune si tu altul, sunt destule in Google Play.
nwradu(Citează)