un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Review Plantronics Voyager Pro UC

22 May 2012  ·

TEHNOLOGIE  ·

1 comentariu

Tot de la Plantronics am avut ocazia să testez şi casca bluetooth Voyager Pro UC, un model din vârful gamei. Eu am o cască bluetooth mai veche, dar avantajele cu care vine acest Plantronics o duc cu ani-lumină în faţă pe scara evoluţiei tehnologice, încât mă gândesc să nu mai aştept să se strice cea veche pentru a face un update la acest model excelent.

Casca am primit-o de la www.casti.ro, care importă echipamente Plantronics (inclusiv acel Calisto 835 despre care v-am zis anterior, un speaker de birou bun pentru conferinţe) şi găsiţi acolo toate modelele curente, plus căşti de gaming, de secretariat şi tot felul de accesorii şi gadget-uri.



AMBALARE
Tot kit-ul vine într-un cutie atât de mare încât la prima vedere zici că ţi-au luat tabletă, nu o micuţă cască portabilă. Din fericire, este doar o cutie în care se afla un cofret ce ţine fiecare componentă la locul ei, bine fixată.

În cutie găseşti casca propriu-zisă, dongle-ul USB (unul foarte micuţ) pentru conectarea ei la un PC prin bluetooth, câteva protecţii de difuzor, din silicon, pentru urechi de toate formele, un încărcător micro-USB de la priză şi un cablu USB/micro-USB pentru încărcarea de la calculator, plus husa de piele de protecţie.

CONSTRUCŢIE
Înainte să vă spun despre calitatea excelentă a căştii în sine, sunt alte două aspecte care mi-au atras atenţia la modul în care Plantronics se concentrează în egală măsură pe toate detaliile experienţei.

Primul este dongle-ul USB despre care vă spuneam. Dacă doriţi să conectaţi casca la calculator pentru a o utiliza pe Skype sau Yahoo Messenger sau alte programe, veţi utiliza acest dongle pentru a stabili legătura. E simplu şi rapid. Cel mai mult mi-a plăcut că dongle-ul este foarte mic, cam cât unghia mare a degetului, astfel încât poţi să-l laşi fără probleme înfipt în portul laptopului sau al calculatorului fără teamă că se rupe sau se strâmbă sau se pierde.

Al doilea aspect este husa de piele. Husă e impropriu spus, e un fel de portofel în care intră casca pliată şi într-un mic buzunărel şi acel dongle-ul USB de care v-am spus. Husa are clips pentru prinderea de curea sau de vreo muchie a maşinii, dar principalul ei avantaj este rigiditatea de care dă dovadă, protejând bine casca la lovituri. Poţi să o scapi pe jos sau să o arunci pe birou fără nici o teamă că gadget-ul dinăuntru păţeşte ceva.

Bun. Casca în sine, modelul Voyager Pro UC, este foarte flexibilă şi foarte rezistentă. Flexibilitatea ei m-a uimit, poţi să o întorci şi răsuceşti în orice unghi şi nu se rupe şi nici nu dă semne de a fi forţată (bine, acum să nu credeţi că e indestructibilă, dar tensionările accidentale nu-i vor face nimic). Puteţi să vă uitaţi la video-review-ul de la capăt ca să vedeţi cum o învârt şi cum o sucesc pe toate părţile.

Îmi place că se încarcă printr-un conector tip micro-USB, aşa că dacă ai încărcător auto pentru telefon cu astfel de port îl poţi folosi şi pentru cască. Butoanele sunt cele clasice, un Power micuţ pe spate, butonul Call pe lateral, în dreptul difuzorului şi două butoane de volum pe partea de sus.

După cum vedeţi din fotografii, casca este destul de mare, aşa cum sunt multe dintre modelele Plantronics. Partea principală, cea care intră după ureche, poate părea deranjant de mare, dar nu este. E uşoară, abia o simţi şi o poţi purta o zi întreagă fără să te deranjeze la ureche sau să te simţi clăpăug după ce o dai jos (acea senzaţie dispare în câteva secunde). Nu credeam că va fi aşa confortabilă atunci când am văzut-o prima oară, dar nu trebuie să vă temeţi de acest aspect.

Mai spun doar că se transformă dintr-o cască pentru urechea stângă într-una pentru dreapta dintr-o singură răsucire şi este la fel de confortabilă pe ambele părţi, fiind gândită simetric indiferent de poziţia în care se afla.

PERFORMANȚE
Vă spuneam la început că încorporează tot felul de tehnologii avansate, fiind o dovadă a ingeniozităţii şi miniaturizării în acest domeniu.

Cel mai mult mi-a plăcut un “feature” de bază: o voce electronică, feminină, îţi spune câte ore de convorbire mai rezistă acumulatorul. Apeşi scurt Power şi auzi în cască “Talk time 6 hours”, 6 ore fiind timpul maxim de convorbire (cel de standby bănuiesc că este de mai multe zile, eu n-am reîncărcat-o deloc în perioada în care am utilizat-o).

Apoi, casca se poate conecta simultan la mai multe aparate. O poţi ţine conectată şi cu laptopul tău, unde vorbeşti pe Skype, dar şi cu telefonul mobil, ca să preiei un apel de acolo. Nu multe dispozitive fac asta şi, la fel ca şi la conectorul micro-USB, mă bucur că Plantronics s-a dus în direcţia “one bluetooth to rule them all”.

Specificaţiile vorbesc despre anulare inteligentă a zgomotului ambiental şi mai ales a vântului, casca reţinând timbrul vocii tale pentru a elimina mai eficient celelalte sunete din jur. Prelucrarea de semnal îmbunătăţeşte şi calitatea sunetului ce iese din micul difuzor, acesta fiind limpede şi mai ales natural. Acesta e un mare avantaj. Nu sună înfundat, nu se aude “de la distanţă”, nu e “din butoi” şi nu are alte asemenea caracteristici nedorite pe care iată ce frumos le-am explicat într-un limbaj profesionist.

Nu ştiu în ce măsură funcţionează anularea zgomotului ambiental, că n-am putut să şi vorbesc şi să mă şi aud în acelaşi timp, dar nu s-a plâns nimeni că nu m-ar auzi, indiferent dacă vorbeam din stradă, din maşină sau din faţa calculatorului, şi niciodată n-am fost nevoit să ridic vocea pentru a mă face înţeles.

Toate tehnologiile acestea au nişte nume precum AudioIQ2 sau Windsmart. Sistemul este şi suficient de deştept încât să-şi dea seama că ai ridicat casca la ureche şi să transfere acolo sunetul, dacă nu o aveai pusă de la început, şi suportă şi A2DP pentru a asculta muzică sau instrucţiunile de la un navigator.

VIDEO-REVIEW
Unde puteţi vedea cum arată casca şi husa ei.

CONCLUZIE
Plantronics Voyager Pro UC este o cască excelentă, avansată dincolo de modelele tradiţionale de tip “bluetooth şi atât”. Nu e ieftină, dar dacă ţi-o permiţi vei avea la ureche unul dintre cele mai bune modele pe de piaţă. O găsiţi pe www.casti.ro, alături de modelul mai ieftin (fără UC) şi de alte căşti de toate tipurile.

asus s5507

    1 comentariu

  1. Ai omis un detaliu important, pretul 799,00 RON. Game over

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus