Misterele salutului

Eu v-am mai spus şi altă dată că am nişte nelămuriri privind modul în care oamenii trebuie să se salute într-o societate normală [Eticheta la budă]. Să continuăm.

Vecinul meu de la parter, de lângă intrarea în bloc, stă de multe ori la fereastră şi se uită afară. Uneori vorbeşte la telefon. Alteori doar contemplă soarta universului şi efemeritatea omului, raportându-se la parcarea blocului şi la (probabil) femeile marfă ce trec uneori pe acolo.

Acum, întrebarea mea este dacă ar trebui să-l salut sau nu atunci când intru în bloc. Omul stă la el în casă şi se uită pe fereastră, dar nu este ieşit cu jumătate de corp prin ea, că are gratii. Dacă-l salut, simt că recunosc faptul că mă uit în casa lui, că bag privirea prin fereastra lui de la parter, îl văd acolo şi îi recunosc astfel prezența.

E ok să te uiţi prin ferestrele celor de la parter în casă? Ştiu că toţi ne uităm, dar e cazul să şi recunosc asta printr-un salut politicos?

Al doilea mister este dacă sau cum mai saluţi pe cineva la câteva minute după ce l-ai salutat deja. De exemplu sunt la mall şi mă întâlnesc cu un cunoscut. Nu prieten bun sau apropiat, că acolo ştiu ce trebuie făcut (“ce mai face mă-ta, mă?”), ci un cunoscut.

Ne întâlnim, ne salutăm, schimbăm două vorbe (“ce mai faci? uite prin mall, hai că mă duc în continuare”). Ne despărţim şi continuăm fiecare prin mall. 20 de minute mai târziu ne întâlnim iarăşi într-un magazin. Ce zic? “Salut”? “Ce mai faci”? Mie mi se par idioate astea, pentru că ştiu ce face în magazin şi deja am discutat cu 20 de minute înainte motivele fiecăruia de a fi în mall.

Dau din spre el şi încordez un pic ochiul, în semn de “am remarcat prezenţa ta, dar nu mai am nimic de zis”? Similar, de câte ori saluți colegii de la muncă atunci când te întâlnești cu ei pe coridoarele clădirii? De fiecare dată? Din contră, nu zici nimic? Faci cate un micuț smalltalk din mers?