Gara de Nord, dezolantă

N-am mai fost de mult în Gara de Nord, dar totul s-a schimbat în acest weekend. Adică am fost din nou acolo, din fericire doar câteva minute.

Ca preambul, aş vrea să spun că Bucureştiul arată din ce în ce mai bine. Poate că schimbarea este mai greu de sesizat, fiind una lentă, dar oraşul este tot mai curat, mai îngrijit, parcurile arată bine, sunt flori peste tot, noaptea îmi trec utilaje de spălat asfaltul prin cartier, traficul este mai fluent (în 2007 făceam o oră până la Romexpo, acum fac 30 de minute Piaţa Sudului – Băneasa), se mai renovează faţade. Faţă de acum 10 ani diferenţele sunt imense.

Nu şi în Gara de Nord, care a rămas blocată într-un ev mediu de zici că nu o administrează nimeni.

E o mizerie de nedescris. Nu la gunoaie aruncate pe jos mă refer, că sunt suficiente coşuri de gunoi şi oameni să le adune, dar la jegul de pe jos, foarte vizibil. Mi-e silă să ating orice de pe acolo, să mă aşez pe vreo bancă, să mă rezem de vreun stâlp.

Mă enervează şi ţigăneala excesivă care vine dintr-un sistem prost pus la punct. Omul din imaginea de mai jos, cel care stă în tren, era beat de abia se ţinea pe picioare, puțea de la o poştă, avea încă o sticlă de băutură în mână și trăgea de zor din ea, dar CFR-ul n-are nici o problemă cu asta. Dacă ai avut ghinion să nimereşti pe locul alăturat şi ai şi un drum lung de făcut, ai pus-o. Ştiu că veţi spune că nu are legătură CFR-ul cu Gara de Nord, dar astfel de oameni găseşti şi pe peroane, eventual cerşind ceva.

Am stat 10 minute pe acolo şi am văzut de toate. Un tip în costum din acela lucios rău, mergând pe peron şi inspectând trenul cu atenţie de parcă i-ar fi verificat starea tehnică. Habar n-am ce cauta, dar lua peroanele la rând, poate ameţit şi el de alcool. Avea un ochi atât de sașiu încât cred că vedea 180 de grade. Altul, îmbrăcat din cap până în picioare numai în blugi, dar cu pantofi din aceia super-lucioși, lunguieţi de zici că-s turceşti şi cu talpă de lemn, şchiop de un picior (“Igor-like”, mi s-a şoptit), făcea cam la fel, băgându-se în seamă cu diverşi, uitându-se pe la toate uşile trenurilor, căutând prin câte un tomberon şi aşa mai departe.

Ce-i aici, ţara nimănui? Loc de pierzanie? Mă simţeam ca în zona crepusculară. Măcar acum nu îmi mai cere nimeni 2 lei pentru accesul în Gară, cum se întâmpla acum câţiva ani, iar coada la bilete poţi să o eviţi cumpărând online, printr-un serviciu nou introdus de CFR.

La ieşirea din gara începe ţigăneala cu taximetriştii. La fel ca la aeroport, călătoria se plăteşte la supra-pret, în funcţie de unde mergi. Ieri am asistat la o scenă în care un taximetrist a cerut unui cuplu nişte bani şi l-a corectat un alt taximetrist spunându-i “nu mă, până acolo face doar 30 de lei”.

Mă uitam la nişte turişti străini care erau complet debusolaţi în centrul gării. Nici un indicator, nimic bilingv, nimic care să-i ajute odată sosiţi în Bucureşti şi întâmpinaţi cu această privelişte dezolantă a gării. Am vrut să mă bag eu în seamă cu ei şi să-i întreb dacă îi pot ajuta cu ceva informaţii, decât să-i las la mâna rechinilor de pe acolo, dar cred că m-ar fi privit cu neîncredere. Acum îmi pare totuşi rău că n-am făcut-o.

Cu atât mai mult mă supără ce-a ajuns Gara de Nord cu cât în străinătate eu vizitam de plăcere gările. Da, de plăcere, ca turist. Şi nu mă refer doar la gara Atocha din Madrid, unde intri ca să vezi palmieri şi broscuţe ţestoase şi cafenele, deja parte a circuitului turistic al orașului, dar am intrat în gări şi prin Amsterdam, Londra, Tours, Glasgow şi altele, deşi nu prea am mers cu trenul. Peste tot am dat de curăţenie, buticuri interesante cu produse “de tren”, ordine şi disciplină, eficiență în vânzarea de bilete, indicatoare perfecte, informaţii oferite sub toate modurile posibile.

Vă daţi seama cât de bine organizat este totul pe acolo dacă intram ca turist, de plăcere. Au şi străinii uscăturilor lor şi haos, ca în orice loc pe unde trec sute de mii de oameni zilnic, dar Gara de Nord ar putea fi lună, că nu-i vreun King’s Cross al României.

Nu ştiu cum face Bucureştiul de exact porţile de intrare în oraş (şi în ţară), adică aeroporturile şi gările, arată dezastruos şi sunt pline de oameni care abia aşteptă să tragă țeapă unor turişti.