►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
N-am mai fost de mult în Gara de Nord, dar totul s-a schimbat în acest weekend. Adică am fost din nou acolo, din fericire doar câteva minute.
Ca preambul, aş vrea să spun că Bucureştiul arată din ce în ce mai bine. Poate că schimbarea este mai greu de sesizat, fiind una lentă, dar oraşul este tot mai curat, mai îngrijit, parcurile arată bine, sunt flori peste tot, noaptea îmi trec utilaje de spălat asfaltul prin cartier, traficul este mai fluent (în 2007 făceam o oră până la Romexpo, acum fac 30 de minute Piaţa Sudului – Băneasa), se mai renovează faţade. Faţă de acum 10 ani diferenţele sunt imense.
Nu şi în Gara de Nord, care a rămas blocată într-un ev mediu de zici că nu o administrează nimeni.
E o mizerie de nedescris. Nu la gunoaie aruncate pe jos mă refer, că sunt suficiente coşuri de gunoi şi oameni să le adune, dar la jegul de pe jos, foarte vizibil. Mi-e silă să ating orice de pe acolo, să mă aşez pe vreo bancă, să mă rezem de vreun stâlp.
Mă enervează şi ţigăneala excesivă care vine dintr-un sistem prost pus la punct. Omul din imaginea de mai jos, cel care stă în tren, era beat de abia se ţinea pe picioare, puțea de la o poştă, avea încă o sticlă de băutură în mână și trăgea de zor din ea, dar CFR-ul n-are nici o problemă cu asta. Dacă ai avut ghinion să nimereşti pe locul alăturat şi ai şi un drum lung de făcut, ai pus-o. Ştiu că veţi spune că nu are legătură CFR-ul cu Gara de Nord, dar astfel de oameni găseşti şi pe peroane, eventual cerşind ceva.
Am stat 10 minute pe acolo şi am văzut de toate. Un tip în costum din acela lucios rău, mergând pe peron şi inspectând trenul cu atenţie de parcă i-ar fi verificat starea tehnică. Habar n-am ce cauta, dar lua peroanele la rând, poate ameţit şi el de alcool. Avea un ochi atât de sașiu încât cred că vedea 180 de grade. Altul, îmbrăcat din cap până în picioare numai în blugi, dar cu pantofi din aceia super-lucioși, lunguieţi de zici că-s turceşti şi cu talpă de lemn, şchiop de un picior (“Igor-like”, mi s-a şoptit), făcea cam la fel, băgându-se în seamă cu diverşi, uitându-se pe la toate uşile trenurilor, căutând prin câte un tomberon şi aşa mai departe.
Ce-i aici, ţara nimănui? Loc de pierzanie? Mă simţeam ca în zona crepusculară. Măcar acum nu îmi mai cere nimeni 2 lei pentru accesul în Gară, cum se întâmpla acum câţiva ani, iar coada la bilete poţi să o eviţi cumpărând online, printr-un serviciu nou introdus de CFR.
La ieşirea din gara începe ţigăneala cu taximetriştii. La fel ca la aeroport, călătoria se plăteşte la supra-pret, în funcţie de unde mergi. Ieri am asistat la o scenă în care un taximetrist a cerut unui cuplu nişte bani şi l-a corectat un alt taximetrist spunându-i “nu mă, până acolo face doar 30 de lei”.
Mă uitam la nişte turişti străini care erau complet debusolaţi în centrul gării. Nici un indicator, nimic bilingv, nimic care să-i ajute odată sosiţi în Bucureşti şi întâmpinaţi cu această privelişte dezolantă a gării. Am vrut să mă bag eu în seamă cu ei şi să-i întreb dacă îi pot ajuta cu ceva informaţii, decât să-i las la mâna rechinilor de pe acolo, dar cred că m-ar fi privit cu neîncredere. Acum îmi pare totuşi rău că n-am făcut-o.
Cu atât mai mult mă supără ce-a ajuns Gara de Nord cu cât în străinătate eu vizitam de plăcere gările. Da, de plăcere, ca turist. Şi nu mă refer doar la gara Atocha din Madrid, unde intri ca să vezi palmieri şi broscuţe ţestoase şi cafenele, deja parte a circuitului turistic al orașului, dar am intrat în gări şi prin Amsterdam, Londra, Tours, Glasgow şi altele, deşi nu prea am mers cu trenul. Peste tot am dat de curăţenie, buticuri interesante cu produse “de tren”, ordine şi disciplină, eficiență în vânzarea de bilete, indicatoare perfecte, informaţii oferite sub toate modurile posibile.
Vă daţi seama cât de bine organizat este totul pe acolo dacă intram ca turist, de plăcere. Au şi străinii uscăturilor lor şi haos, ca în orice loc pe unde trec sute de mii de oameni zilnic, dar Gara de Nord ar putea fi lună, că nu-i vreun King’s Cross al României.
Nu ştiu cum face Bucureştiul de exact porţile de intrare în oraş (şi în ţară), adică aeroporturile şi gările, arată dezastruos şi sunt pline de oameni care abia aşteptă să tragă țeapă unor turişti.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
13 comentarii
17/04/2012 la 4:19 PM
In toate garile din tara iti este sila sa atingi ceva, nu numai in cea din Bucuresti, din pacate. Dar in alte gari poti trece peste aceste aspecte neplacute,admirand arhitectura deosebita:D Iar negocierea cu taximetristii se face doar cu cei “la negru”. Pana in Piata Sudului mi-a zis unu’ca-mi ia 40 de lei si cand i-am zis ca la dus am dat doar 17 lei, mi-a zis ca nu ii platesc eu benzina! asta se intampla pe Calea Grivitei. M-am dus direct in fata Garii, langa coloane,s-a dat drumul la taxator intr-un taxi al unei firme, nu al unui particular,si tot 17 lei am dat.
Anda(Citează)
17/04/2012 la 4:46 PM
in gara, prin definitie, e un dute-vino constant, ca de-aia-i gara. mizeria e facuta de mizeriile care o tranziteaza. in gara de nord se strang toate laturile si toti neavenitii si terminatii din toate punctele de vedere (alaturi de un procent nesemnificativ de oameni in regula). e normal sa fie asa. e normal sa fie imputit pentru ca lumea, in general, e imputita si nespalata. la propriu.
la noi in tara nu prea ajung turisti pentru ca nu prea au de ce (in ciuda lectiilor ipocrite la istorie si geografie, tara asta nu e atat de frumoasa si de viteaza). asa ca pleava imputita e majoritara.
in strainatate ajung oameni cat de cat in regula (exceptand tiganii – nu ca etnie, ci ca si caracter). e normal sa fie mai curat si mai frumos.
oricum…nu inteleg ce ar cauta un turist in romania, cu atat mai putin intr-o gara. avem si noi de bine de rau niste aeroporturi
mircea(Citează)
17/04/2012 la 4:57 PM
ba, anul asta a fost prima data in viata mea cand am vazut pe careva spaland trotuarele cu vaporeta de aia cu presiune.
n-am mai vazut de atunci dar hei, e un inceput.
add(Citează)
17/04/2012 la 5:11 PM
@mircea: Avem aeroporturi, dar inca transportul pe calea ferata este mai ieftin. M-am intors anul trecut de la Budapesta cu trenul si in acelasi vagon era si un coreean, care vizita Europa Centrala, cu trenul. Asa putea sa vada si o parte din tara respectiva, nu numai destinatia. Nu o sa pot uita expresia de pe fata lui cand, privind pe geam, am trecut prin Valea Prahovei si a privit in sus, spre Muntii Bucegi. A fost pur si simplu fascinat si s-a pus imediat pe pozat. Avem o tara foarte frumoasa, strainii ar avea foarte multe de vizitat. Daca isi iau ca ghid un roman, sa se descurce, raman fascinanti si partile nasoale nu mai au pondere asa de mare.
Anda(Citează)
17/04/2012 la 6:08 PM
Cum zicea si cineva mai sus, toate garile in Romania sunt infecte. Nu am ajuns pana acum intr-o gara de la noi care sa fie curata(mai putin gara Sinaia, partea istorica unde era ceva mai curat, probabil si pentru ca nu era asa circulata).
In alte orase in schimb e mai bine cu taximetristii…nu peste tot dar e ceva mai bine.
alex(Citează)
17/04/2012 la 7:46 PM
Craiova si Constanta au fost renovate … arata lux fata de Bucuresti.
Eu astea le-am vizitat iar cu trenul am fost vineri . Am stat 2 ore cu gandul numai la masina si ce bine ar fi fost…
Pe cand eram student ziceam ca era ieftin acum nu stiu de ce as mai merge cu trenul.
SW(Citează)
17/04/2012 la 8:16 PM
@SW: si Drobeta Turnu Severin a fost renovata. Dar situatia de pe peroane, culoarele de trecere intre linii, bancile de pe peroane, toaletele, arata la fel. Am fost si in garile din Craiova si Constanta, per total arata mai bine,dar tot trebuie sa mai inchizi ochii pe ici, pe colo.
Anda(Citează)
17/04/2012 la 9:07 PM
Pacat mare pacat ca se incearca sa se introduca trenuri noi, moderne insa mentalitatea infecta a tiganilor si a nespalatilor face sa ne fie scarba de tot ce ating ei.
V9 – Timelapse(Citează)
17/04/2012 la 9:53 PM
Ne mai trebuiesc pana la urma inca 50-100 de ani de schimbare de generatii si o data cu generatiile care vin sper si o evolutie. Ridici pretul biletelor dai faliment dar oarecum ridici un standard sau il lasi ca acum si-ti vine cu 20 de Ron oricine. Wc-ul in sageata l-au infundat in 2 ore si scrisese cineva acolo nu aruncati hartii in toaleta . Nu ma mai surprinde nimic pentru ca am gasit intr-o toaleta din aceea “moderna” (e una in Herastrau amplasata) absorbante in chiuveta , imi venea sa vomit dar la cati nervi aveam . Aici nu vorbim de educatie, vorbim deja de pura prostie , astia respira aerul degeaba.
SW(Citează)
17/04/2012 la 9:58 PM
Anul trecut cred am avut o calatorie de cosmar intr un tren personal Bucuresti-Targoviste, nu intreba ce cautam in el ca a fost o intamplare nefericita, tigani cu seminte, barbati putind a bautura si tigari, frecandu se peste tot, injuraturi , muzica , manele la maxim , urlete , injuraturi,am mai spus?!…Mizerie , trenul groazei , astazi nu mai sunt acasa in Ro si nu am termen sa compar trenurile de aici cu ce i acasa, pacat .Numai de bine .
andreea(Citează)
18/04/2012 la 1:51 AM
Ce e frumos e cata lume poate sa mearga cu “nasu” . Mai ales vinerea seara cand eu imi iau bilet de student bucuresti – dragasani ma costa cam 30 ron . E atat de multa lume in picioare si pe scaune ca de multe ori cand vine cineva care are bilet da pe unu fara afara , dar mi s-a intamplat odata sa nu dea mai aerau 5 min si pleca trenul si nu a dat pe nimeni si nici nu am putut sa intru in treb eu cu bilet cumparat . Am facut scandal controlorul se facea ca nu ma asculta m-am dus inapoi la bilete proasta aia de functionara a zis ca pe ea nu o intereseaza daca vreau sa-mi dea banii inapoi pe bilet dar nici aia full am laut 20 de ron .
Vlad(Citează)
18/04/2012 la 9:54 AM
Deah, se vede că nu te-ai plimbat prea mult cu trenul. București Nord arată decent pentru standardele din România.
Am fost în Alba Iulia recent, oraș ce se dorește turistic, și jegul era la el acasă, nu exista nici un magazin de unde să cumperi un suc – asta dacă nu vroiai să intri în Penny pentru asta, și singurul local din zonă era o bombă ordinară.
Eugen(Citează)
18/04/2012 la 1:30 PM
Am ceva ani de cand n-am mai mers cu trenul….Mai repede ma pun intr-un maxi,chiar daca e mai nesigur si poate uneori aglomerat, mai bine decat cu trenul..
Yamasha(Citează)