►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Săptămâna trecută m-am nimerit de mai multe ori prin Domo, Media Galaxy şi alte asemenea magazine. Ce au ele în comun, în afară de electrocasnice? În toate se desfăşoară promoţii puternice şi la Nescafe Dolce Gusto şi la Jacobs Tassimo, cu aparate în funcţiune şi promoteri care te servesc cu o cafea.
Sau asta ar trebui să facă, pentru că în realitate nu mi-a oferit nici unul dintre ei o cafea.
Nu mă înţelegeţi greşit. Nu vroiam o cafea moca (prefer cappuccino vienez, nu mocca; get it? glumă!), am propriul espressor acasă şi nu mă mai interesează acestea cu capsule, dar mă întreb la modul cel mai serios cui anume au fost instruiţi promoterii să ofere o mostră fierbinte de cafea scoasă din miraculoasele maşinării.
Eu sunt în publicul ţintă cam la orice. 29 de ani, tall, medium-blond and blogger, studii superioare, venituri medii, mă potrivesc aproape la orice produs, exceptând cu berea la PET sau în extrema cealaltă cu Jaguar XJ. În plus, nu eram un gură cască prin aceste magazine de electrocasnice, ci venisem să cumpăr ceva, că de asta m-am învârtit atât timp prin ele.
Şi totuşi, nici o cafea. Băieţii şi fetele de la respectivele pupitre improvizate stăteau impasibili, cu apa în espressor şi cafeaua “pe ţeava” acestuia, nefăcând nimic pentru a-şi promova produsele. Şi faza cea mai tare? Eram singur în magazin! Cred că mai erau 2-3 cumpărători în afara mea, dar nici ei nu s-au ales cu cafea.
E lene? Probabil că este lene. Un prieten de-al meu era cândva promoter la astfel de acţiuni şi îmi spunea că jumătate dintre mostrele ce trebuiau date pe gratis clienţilor erau de fapt luate acasă de ei, că rămâneau neconsumate la sfârşitul zilei. Doar că “rămâneau” şi pentru că nu trage nimeni foarte tare ca să le împartă publicului ţintă.
Totuşi, când e un singur om în magazin, în weekend, cum să nu încerci să-i dai măcar respectivului ceva? Oare firma mamă ştie că a investit bani într-o promovare care nu are loc?
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
10 comentarii
17/04/2012 la 12:47 PM
Ce, mă, berea la PET îți stă în gât?
nashu_mare(Citează)
17/04/2012 la 12:53 PM
Firma mama nu stie pentru ca a ‘dat’ promovarea unei alte firme, pe care nu o prea intereseaza ce se intampla dupa ce ia banii. Daca ar fi platiti la cate cutii vand aia in magazine (cu un cod suplimentar de bare ca sa se poata diferentia), atunci ar avea o problema.
NetuLiber(Citează)
17/04/2012 la 1:59 PM
Pai nu cred ca e vorba de cumparat pe loc. Gusti azi o cafea, iti place, te mai interesezi, poate cumperi. Dar totul porneste cu o cafea buna, cum zice si reclama la Nescafe. Tare sunt curios daca Nescafe o avea un punct de vedere oficial despre ce trebuie sa se intample acolo.
nwradu(Citează)
17/04/2012 la 3:54 PM
eu zic ca stie. asa cum exista cumparatorul misterios (sau ceva de genu’), asa au si ei oamenii lor care ii verifica.
Vlad(Citează)
17/04/2012 la 4:26 PM
Atat cei de la Nescafe cat si cei de la Tassimo au mai avut campanii de promovare si in perioada Craciunului,atunci facand cafele pe banda rulanta.Acum acei promoteri au mers mai mult pe informare (nu toti dintre ei), fiindca ai dreptate unii chiar stateau si sprijineau standul.Cum spunea si Vlad si Nescafe,respectiv,Jacobs au informatii despre ce se intampla pe teren, fiindca acei promoteri au parte in fiecare zi de controale.Pe langa toate acestea sunt multe multe alte probleme pe teren …
Vladimir(Citează)
17/04/2012 la 9:06 PM
@Vladimir: or fi controale, dar eu zic din perspectiva omului obisnuit, pe nu s-a sinchisit nimeni sa-l bage in seama. M-a abordat cineva cu un pliant, cum zici tu pentru informare, dar eu ma refeream la standurile la care apa era in espressor si capsula in aparat, gata sa apese butonul pentru demo.
@CristinaTM: supervizorul de obicei alearga intre locatii si la sfarsit isi ia partea leului.
nwradu(Citează)
17/04/2012 la 4:28 PM
Am lucrat ca promoter și, mai apoi, ca team leader în timpul studenției. Tinerii care fac promoții sunt, de obicei, tot felul de studenți care habar n-au de ce sunt puși acolo și tot ce vor e să scoată un ban. Apoi mai sunt supervizorii (a se citi o bunăciune care de cele mai multe ori e prietena șefului) care nu-și fac treaba, pt că există în schemă doar să încaseze un ban. E un sistem în care majoritatea trag mâța de coadă și apoi se plâng că nu au rezultate. Ca-n aproape orice companie românească, dacă stăm să ne gândim.
Eu am renunțat la jobul de promoter pentru că la sfârșit de săptămână mă trezeam că mă ceartă șeful că de ce am dat atât de multe mostre de produs. Nu ăsta era motivul pentru care mă plăteau?
CristinaTM(Citează)
17/04/2012 la 10:20 PM
Eşti sigur că ideea era să dea mostre de cafea şi nu să arate unei mulţimi de curioşi cât de uşor se foloseşte maşinăria? Ce, la demonstraţiile pentru blendere îţi bagă pe gât maioneză? :P Partea cu gustul e deja acoperită prin faptul că s-au asociat cu mărci cunoscute de cafea…
Greşeala lor nu e că nu te-au acostat pe tine când te plimbai singur prin magazin, ci că stăteau în Domo şi Media Galaxy în loc de Carrefour, unde în mod sigur simpla lor prezenţă ar fi convins câteva doamne între 35 şi 60 de ani (şi tineri mondeni) să-şi ia espressor.
Specter(Citează)
17/04/2012 la 11:14 PM
Erau si la Carrefour si chiar isi faceau treaba.
Cafea cu taifas(Citează)
18/04/2012 la 12:12 AM
Depinde de la campanie la campanie.
Un coleg de facultate a fost promoter pentru Samsung. Luat la Bucuresti, cazat acolo, facut training, dat interviu si chestii de genu. La Iasi, statea parca 6 sau 8 ore in mall la un stand Samsung. Lumea venea, se holba si ii aborda.
Multi au vrut sa cumpere pe loc televizoare, dar au fost indrumati catre Altex. La finalul campaniei din Iasi, am auzit ca Altex isi cam terminase stocurile de televizoare Samsung. Deci, depinde.
acsel(Citează)