Filme: Hunger Games

Wow! Hunger Games s-a dovedit a fi un film foarte bine făcut, neaşteptat de bun. Sincer să fiu, când am văzut trailerul acum vreo două săptămâni mi-am spus că este ceva gen „Van Damme alergat prin pădure de unii care-l vânează” sau, fiind cu adolescenţi, la un fel de Beverly Hills în codru.

Nu este aşa. Probabil tocmai datorită faptului că se bazează pe o carte scrisă în 2008 de Stephanie Collins şi ajunsă rapid best-seller în America, scenariul a fost unul foarte solid. Povestea arată o lume post-apocaliptică în care un oraş foarte bogat, Capitoliul, stăpâneşte o ţară mare împărţită în 12 districte. Anual, pentru a le înfrâna orice pornire la răscoală, se organizează nişte jocuri în care un băiat şi o fată din fiecare district, cu vârsta între 12 şi 18 ani, sunt luaţi de la casele lor şi forţaţi într-o competiţie în care sunt încurajaţi să-i omoare pe ceilalţi, deoarece poate fi un singur câştigător-supraviețuitor.

Filmul o are în centru pe Katniss, o fată cu ceva pricepere la a supravieţui în codru. Ajunsă în competiţie, nu are altă posibilitate decât să încerce să o câştige. O vedem luată de la casa ei, dusă în Capitoliu ca tribut şi plimbată la paradă prin faţa întregului oraş, filmată non-stop ca într-un reality show, machiată, aranjată, intervievată, iar apoi începe competiţia şi totul este pe viaţă şi pe moarte.

Ce mi-a plăcut a fost că toate aceste capitole sunt bine scrise, regizate şi jucate. Actorii, deşi adolescenţi, se achită bine de rolurile lor. În rol secundar sunt vedete precum Woody Harrelson, Lenny Kravitz, Stanley Tucci şi Donald Sutherland. Mai mult, filmul reuşeşte să nu fie unul violent prin imaginile respective în sine, fiind destul de lipsit de sânge şi dezmembrări, ci mai degrabă impresionează prin lumea pe care o prezintă.

Aici îl pot felicita pe regizor. Nu este uşor să prezinţi într-un film de două ore ceea ce încape în 400 de pagini de carte, dar regizorul și-a meritat salariul. Se vede şi sărăcia din districtele respective, unde oamenii se băteau pe pâine luată de pe jos şi aveau noroc dacă vânau vreo veveriţă în pădure. Se vede, în antiteză, opulența din Capitoliu, un fel de lume de lux în care distracţia principală erau Jocurile anuale, cu pariuri pe supravieţuitori şi un reality-show total. Se vede chiar şi ideea dezgustătoare de a pune copii să omoară alţi copii, ba chiar se înţelege şi cum aceste jocuri erau o pedeapsă pentru o răscoală din trecut, secvenţele în care părinţii se uită la televizor şi văd în direct cum le mor copiii, în aplauzele tuturor, fiind destul de dure ca idee.

Pe total, un film bine făcut şi cu o idee interesantă. Actori noi, dar care joacă bine. Nu o bazaconie, ci ceva făcut la modul serios. Un punct slab: prea multe scene filmate „din mână”, de se mişcă totul pe ecran când camera aleargă după personajele principale, aşa cum e modă acum. Puteţi să-l vedeţi, nu veţi fi dezamăgiţi.

Eu am fost la avanpremiera, filmul lansându-se oficial pe 23 martie. N-am fost chiar eu invitat, ci am venit ca „+1”, rol în care nu m-am mai găsit până acum. Eu zic ca m-am achitat bine de treabă, zâmbind frumos toată seara, fiind prietenos și schimbând politețuri cu lumea.