►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Bogdana Butnar despre e-commerce. Prima parte este interesantă, când spune cum cei de la magazinul Asos (un magazin online englezesc de haine, destul de popular şi la noi) i-au trimis din nou nişte haine doar pentru că le-a spus că primul transport nu a ajuns la ea. Nu a fost nevoie de nici o altă dovadă în afară de cuvântul ei, ba chiar au retrimis marfă cu cel mai rapid transport posibil.
Explicaţia e simplă, magazinul încearcă să-şi păstreze renumele bun şi asta e mai important decât o eventuală pierdere a unor haine. Oare la noi când se va lucra în acelaşi mod? Eu îmi aduc aminte de cel.ro căutând tot felul de explicaţii care de care mai halucinante la o problemă reală. Postul Bogdanei ar trebui citit la următoarea întâlnire 2 Parale și transmit tuturor magazinelor.
Carmen Albișteanu despre ţara în care te simţi bătrân la 23 de ani. E un post foarte bine scris despre nişte metehne ale societăţii moderne şi ale goanei după carieră şi siguranţă.
Eu, de mult trecut de acea vârstă, “is not impressed”. Nu că n-ar zice bine Carmen ceea ce zice acolo, ci pentru că aştept postul cu “30 de ani”, ca să văd dacă mă identific. Îmi place însă una dintre idei: “M-am săturat de ţara […] în care suntem mai fraieri cu fiecare gest altruist”. Şi eu! Îmi aduc aminte când am dat bani unei babe ce îngheţa în frig la poarta unei biserici, dârdaia de-a dreptul şi plângea în ger, şi cineva mi-a spus cu amuzament un citat din Filantropica sau nu ştiu ce alt film (nu le-am văzut) despre cum “m-a păcălit, mi-a luat banii”.
Eh asta e, o să mă las păcălit de câte ori văd o babă tremurând de frig şi cu lacrimile îngheţate pe obrajii ridaţi. Sau probabil nu voi da de fiecare dată un ban, dar măcar nu voi trece mai departe râzând şi bucurându-mă că n-am luat ţeapă pentru că un film mi-a zis asta.
Andra Zaharia scrie despre ce-a vizitat în SUA. OK, nu e doar un post. dar ştiţi că îmi plac jurnalele de călătorie, aşa că citiţi episoadele apărute până acum despre San Francisco, Los Angeles şi restul Californiei.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
6 comentarii
30/01/2012 la 11:15 AM
La Carmen Albișteanu ai uitat linkul.
Alexandru Savu(Citează)
30/01/2012 la 11:34 AM
http://www.carmenalbisteanu.ro/2012/01/27/tara-in-care-te-simti-batran-la-23-de-ani/
nwradu(Citează)
30/01/2012 la 1:09 PM
a fost o adevarata placere. sa citesc aventurile Andrei zaharia din State.
cetateanul(Citează)
30/01/2012 la 1:56 PM
Referitor la articolul Bodganei, am avut o experienta similara cu Amazonul si stiu oameni care au patit la fel si cu Asos. Probabil ca la ei clientul inseamna mult mai mult decat o pierdere de cativa dolari/euro/etc.
Am Kindle-ul Touch luat de pe Amazon, si prima data cand a venit nu-i mergea butonul de power. Asa ca le-am dat mail, le-am zis de problema, si mi-au raspuns ca ei trimit altul, eu doar sa-l impachetez pe asta si sa-l trimit asa cum e. A venit Kindle-ul nou inainte sa plece ala vechi, ca deh, sarbatori, alea-alea. La capitolul Customer Service stau foarte bine, pacat ca la noi clientul e un scuipat in ochii marilor magazine (am patit-o cu Emag).
Andreea(Citează)
31/01/2012 la 5:06 PM
Amazon face asta de multi ani, Asos nu e nimic deosebit.
Alex(Citează)
24/02/2012 la 2:43 AM
tu ai multa reclama de la emag pe site, asa ca ar trebui sa uiti de cel, altfel chiar voi crede ca esti subiectiv. extrem de subiectiv.
tache(Citează)