Redu viteza

Nu ştiu dacă sunteţi familiarizaţi cu termenul de downshifting, adică să treci într-o treaptă inferioară de viteză, dar nu maşina, ci chiar viaţa ta.

Downshifting-ul presupune întoarcerea la o viaţă mai liniştită, mai calmă, mai fericită prin eliminarea a cât mai multe surse de stres cotidian. Înseamnă să încerci să scapi din această capcană a vieţii pe care o impune societatea modernă omului obişnuit, adică viaţa în care doar munceşti tot mai mult şi mai greu, cu mai mult stres şi mai multe responsabilităţi, în această cursă nebună de a câştiga mai mulţi bani şi de a avansa mai sus în carieră.

Este o capcană în care oricine poate cădea uşor. Poate că aşa eşti învăţat, să munceşti din greu. Poate că eşti incompetent şi atunci fiecare zi de muncă ţi se pare o corvoadă, fiecare sarcină este un chin şi un adevărat puzzle ce trebuie rezolvat, iar stresul care se acumulează este covârşitor. Poate că pur şi simplu îţi place viaţa bună şi angajatorul te-a prins în braţele acestei capcane, când vrei mai mulţi bani, o maşină mai bună, o casă mai mare şi singura metodă de a le obţine este de a munci mai mult şi până mai târziu decât o făceai înainte.

Downshifting-ul spune că întâi trebuie să te gândeşti dacă merită totul. Dacă ai nevoie de toate acestea. Nu cumva îţi lipseşte timpul liber? Nu cumva câştigi mulţi bani, dar nu apuci să te bucuri de ei? Nu cumva termini munca doar ca să ajungi acasă şi să deschizi din nou laptopul pentru a te gândi la alte planuri şi strategii? Aşa că reduci turaţia.

Asta nu cred că înseamnă că trebuie să te retragi în pădure şi să trăieşti ca un pustnic, ca la Amish, ci doar să-ţi cercetezi bine mintea pentru a afla lucrurile de care ai nevoie cu adevărat. Câştigi mult, dar nu apuci să te bucuri de banii făcuţi. Poate că soluţia este să lucrezi pe un post mai slab văzut, mai slab plătit, dar în care să fii mai fericit şi să ai mai mult timp pentru tine, pentru pasiunile tale, familia şi relaţiile tale.

Până la urmă pentru ce munceşti în viaţă, dacă nu pentru a fi fericit, chit că fericirea vine altfel pentru fiecare, asta putând însemna orice de la a dormi până la ce oră vrei și până la a sta o lună în concediu la mare, chiar daca stai la cort, nu la hotel. Dacă eşti mereu la muncă şi amâni “fericirea” peste 10-20 de ani sau chiar la pensie, s-ar putea să nu apuci să o mai atingi. O poţi avea de acum, dar nu fără nişte compromisuri şi pierderi. E vorba de a regăsi un echilibru într-o balanță ce s-a înclinat mult prea mult într-o singură parte.

Eu nu fac asta. Aş vrea să o fac, dar adevărul este că nu am curaj. Sunt prins în acea capcană de care vorbeam mai sus şi încă nu pot ieşi din ea. Îi admir însă pe cei ce reuşesc să o facă. Poate că trăiesc mai prost decât mine, dar cu siguranţă nu le aleargă prin minte ce trebuie făcut mâine, cum să rezolve o anumită situaţie şi câte rapoarte sau ce trebuie să rezolve până joia viitoare. Sunt tot mai dese momentele în care aş schimba locul cu ei.