un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Noul forum Vodafone

25 Jan 2012  ·

TEHNOLOGIE  ·

9 comentarii

Ieri a fost anunţată lansarea noului forum de discuţii al Vodafone, făcut chiar pe site-ul oficial la adresa forum.vodafone.ro.

Nu pot să nu spun cât de mult apreciez felul în care Vodafone îşi face simţită prezenţa în online, activitatea lor putând fi oricând un model pentru orice alte companie ce oferă servicii către publicul larg.

De exemplu acum ceva vreme au lansat contul de Twitter @vodafonebuzz prin care oferă suport tehnic şi comercial şi anunţă noutăţi direct pe net, pe Twitter. Din acea zi, eu am folosit doar Twitterul pentru a dialoga cu cine-o fi în spatele contului respectiv şi am primit mereu ajutor rapid şi precis în rezolvarea unor probleme sau clarificarea unor situaţii din abonamentul pe care-l am. Nu pot să vă spun ce mă bucur că am scăpat de robotul telefonic şi misterul meniurilor sale. Ceva mai târziu, tot Vodafone anunța că are oameni dedicați angajați pentru a răspunde discuțiilor ce apar pe forumurile gigantice Computer Games și Softpedia.

Acum apare acest forum oficial Vodafone. Are secţiune despre serviciile Vodafone, discutându-se despre abonamente, Internet sau telefoane, are o zonă de discuţii despre marii producători de terminale, o zonă de “comunitate” și alte câteva pe care le puteți descoperi singuri.

Cel mai bun lucru este că forumul are în spate o echipă dedicată (sunt curios câți oameni, voi încerca să aflu), adică nu doar vorbesc utilizatorii între ei, ci chiar dialoghează şi primesc răspunsuri de la specialişti Vodafone al căror job este să stea pe forum şi să ajute oamenii cu informaţii utile şi probabil inclusiv detalii despre problemele raportate de fiecare. Mai ştiţi vreo altă companie care să facă asta? Vă dați seama ce bine ar fi si ce rapid s-ar rezolva problemele dacă toate ar face așa?

Gândiți-vă ce bine este când întrebi ceva, ți se răspunde de către un oficial, iar canalul de comunicare (adică forumul) îți permite să revii imediat cu o altă întrebare, să ceri o altă lămurire sau să prezinți etapa la care ai ajuns și ai nevoie din nou de ajutor? S-a terminat cu convorbiri telefonice impersonale, cu imposibilitatea de a reveni tot la operatorul telefonic cu care ai dialogat cu 10 minute în urmă şi căruia îi explicaseşi tot şirul problemelor tale, dar acum o iei de la zero cu alt om, s-a terminat cu formulările de call center şi amabilităţile care nu se mai termină sau cu mesajele predefinite ce te anunță că vei fi înregistrat. Scrii, primeşti răspuns, întrebi altceva, te ajută altul care ştie, îţi confirmă Vodafone… acesta e un dialog normal în lumea rapidă de astăzi.

Eu de acum nu mă mai văd intrând pe site-ul clasic Vodafone pentru a căuta informaţii în diverse secţiune ascunse cine ştie pe unde. Mi-e mai simplu să intru pe forum, să pun o întrebare şi să aştept să se strângă răspunsurile, pe sistemul “fire and forget”.

Update: dupa cum puteți vedea din imaginea de mai sus, este si un concurs acum la lansare, puteți câstiga o tableta Samsung Galaxy Tab, un Galaxy Nexus și o tableta Vodafone Smart dacă vă implicați în forum. Detalii aici.

asus s5507

    9 comentarii

  1. sunt atat de buni in comunicare, incat de 4 luni nu sunt in stare sa imi spuna de ce punctele de loialitate nu se acorda la timp. iar cei de pe softpedia, in afara de a-mi cere nr de tel si ca ‘o sa ma sune’ un consultant, nu au facut.

      (Citează)

    • Nu stiu ce sa zic, eu am rezolvat mereu problemele aparute si nu ma pot plange de nimic. Poate ca pur si simplu nu le explici bine problema si nu spui ce trebuie.

        (Citează)

  2. Presupun ca au angajat o armata de moderatori, la cate injuraturi o sa isi ‘traga’.

      (Citează)

  3. Prima greseala : tinut pe acelas server si pe aceeasi platforma ca vodafone.ro care se misca mizerabil . Au facut forum pentru probleme comerciale , nu pentru probleme tehnice .

      (Citează)

  4. Forumul e un lucru bun, prefer sa intreb pe forum decat sa stau sa trec de n ori de “apasa tasta x pentru….” dar totusi nu ii inteleg de ce nu fac ceva cu siteul, cum spunea si Linux, se misca destul de rau. Posibilitati au cu siguranta. Am facut pentru cineva un site hostat la ei si se misca prost, sa nu mai zic de sistemul de administrare care este execrabil.
    In afara de astea toate bune, sunt clientul lor de vreo 8 ani cred si sunt in continuare multumit.

      (Citează)

  5. @L!nux – nu ating probleme tehnice in forum deoarece din punct de vedere tehnic Vodafone functioneaza impecabil,dar nu ti-ai dat nici tu, nici eu, nici altii seama :)
    Oricum, cea mai buna cale de a nu avea probleme tehnice se numeste cartela vodafone.Acolo chiar merge impecabil totul.

      (Citează)

    • @Ion: da, pentru ca pe cartele e alta retea :P

      @Mihai: banuiesc ca site-ul este pe un design impus de la sediul mama din Anglia sau de unde a pornit si nu pot sa-l modifice.

        (Citează)

  6. “nwradu – este evident o gluma. Singurul mod prin care o cartela se diferentiaza de abonamente este/sunt masinariile de counting din spate, care tin evidenta creditului. In rest, frecventele radio/antenele/MSC-ul, etc sunt comune cu cele de la abonamente. Ar fi total nefiresc (dublare inutila de resurse) sa fie altfel. :P

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus