Maldito sea el día en que lo conocí!

Îmi povesteşte maică-mea că o colegă de-a ei de la muncă este furioasă pe conducere pentru că nu o lasă să plece înaintea terminării preavizului legal. Eu, mai cunoscător în ale Codului Muncii (când viaţa îţi dă lămâi, citeşti Codul Muncii să ştii ce poţi face cu ele şi ce nu), mi-am dat seama că oamenii procedează legal, dar nu acesta e subiectul. Ideea este ca respectiva colegă a spus “mi-a pus cineva vorbe rele la conducere, dar cred că ştiu cine este şi îi voi blestema copiii!”

Maică-mea, oarecum mai sensibilă la astfel de vorbe, a întrebat imediat “sper că nu despre mine e vorba”. Moment în care i-am întrerupt chiar eu povestirea şi i-am spus că, dacă vrea respectiva colega, vin chiar şi acolo, ca să mă blesteme direct, să-mi dea chiar şi cu busuiocul în cap şi să-mi facă o păpuşă voodoo cât mai realistă. Eu nu cred în aşa ceva, aşa că atunci când mă blesteamă cineva râd şi zic “spune şi de cancer şi să mi se moleşească veşnic şi din astea”. Adică ce-i aici, nouă prinți din Amber și blestemele lor?

Ce mă miră însă la oamenii care cred în blesteme este, în primul rând, tocmai faptul că dau crezare acestora. Sunt oameni care merg zi de zi la muncă, duc o viaţă normală, au copii, se distrează, merg în concediu, ascultă muzică, dar cred şi în blesteme. N-am reuşit niciodată să înţeleg asta. Pot să înţeleg credinţa în Dumnezeu, dar chiar şi în blesteme şi alte chestii băbeşti?

Şi doi la mână, şi de altfel revelaţia pentru mine a episodului de mai sus, este că oamenii nu doar cred în blesteme, dar cred că oricine poate blestema pe altcineva. Nu sunt doar câţiva iniţiaţi în ale tainelor oculte, câteva vrăjitoare, câţiva “cavaleri Jedi” (plus Daniela Petrescu) ce pot controla aceste forţe fantastice şi care, atunci când îţi spun de rău, păi chiar ţi se întâmplă rău.

Nu frate, orice babă chioară ar zice un blestem, păi te-a blestemat şi îţi va fi rău! Orice nebună nemulţumită de ceva, orice cerşetoare furioasă că nu i-ai dat bani, orice om nervos, oricine dus cu capul şi terminat de prostie! Orice preot, orice om, câtă vreme o rostește pe un ton serios, eventual cu niște furie în glas.

Pe asta nu reuşesc să o înţeleg sub nici o formă. Deci nu doar că unii cred în blesteme, dar cred că oricine ar putea blestema pe oricine şi se va îndeplini. Vă daţi seama ce-ar fi în acest caz în lume, dacă oricine te-ar putea ameninţa cu “fă aşa sau te blestem”? Cum să crezi în din astea?