Postul meu despre posturile altora

Între toate aceste posturi din ultima vreme despre “pișcotari” şi băut şi mâncat pe la evenimente şi campanii şi bani, eu n-am zis nimic. Pur şi simplu nu-mi place să scriu pe blog despre blogging. Pentru fiecare blogger care mă citeşte, sunt alţi 10 cititori nu au blog şi sunt sigur că n-ar fi interesaţi prea mult de un astfel de subiect. Nu aici.

Totuşi, cum toţi cei care merg la evenimente şi gustă măcar un pateu oferit gratuit de gazdă sunt consideraţi pișcotari, înseamnă că se poate spune acelaşi lucru şi despre mine. Mai sunt obiectiv în ceea ce scriu sau văd lucrurile mai înfrumuseţate decât sunt în realitate, după ce am mâncat pateul companiei care m-a chemat acolo?

Eu îmi spun că merg la astfel de evenimente pentru a afla informaţii noi pentru blog, pentru a găsi noi lucruri interesante (chiar şi la întâlnirile 2Parale merg pentru noi subiecte şi idei, că pe vânzări afiliate sunt oarecum nul) și pentru a-mi face noi prieteni, dar cine poate şti cum lucrează subconştientul meu şi ce moduri de a gândi se formează în el referitor la respectivele branduri.

O consecinţă normală a acestui fapt şi a vorbelor aruncate aiurea pe net ar fi să nu mai scriu deloc despre astfel de lucruri. Să nu mai amintesc deloc despre experienţele frumoase ale unui eveniment, ci doar cifrele seci şi valorile exacte, matematice, ale diverselor lansări? Să nu mai zic decât ce am aflat, dar nu şi cum şi unde? Nu cred că aş putea. Ar fi o relatare prea simplistă, prea banală, prea neinspirată. Mie nu mi-ar plăcea să o citesc. De ce ar face-o altcineva?

Ieri seară, de exemplu, am fost vreo 2 ore la un eveniment Orange de sfârşit de an. Ceva gen “petrecere mică”, într-un restaurant genial de pe Bd Primăverii (Osho se numeşte, excelează în preparate de peşte şi are o servire impecabilă, dar şi preţuri pe măsură). Sunt cu atât mai mândru de asta cu cât, aruncând un ochi peste ceilalţi invitaţi din sală, cred că eu şi Dan Dragomir am fost singurii bloggeri de acolo, restul fiind în principal jurnalişti.

M-am simţit excelent. Am mâncat ceva (nu-mi permit cu adevărat să mănânc acolo în restul timpului, nici măcar preparate stil catering), am ascultat muzică, am râs şi am împărţit masa cu oameni de calitate. Chiar CEO-ul Orange România, Jean-Francois Fallacher, a venit pe la fiecare dintre noi, mulţumindu-ne pentru prezenţă. Ca nişte adevăraţi pasionaţi de tehnologie, noi am dus imediat discuţia reţele 4G şi momentul apariţiei lor în România. Gestul însă, venitul pe la fiecare şi discuţia prietenească, a fost foarte frumos. Pare ca la nuntă, când vine fericitul cuplu pe la fiecare masă şi schimbă câteva vorbe, dar te simţi centrul petrecerii în acele momente și toți ochii sunt pe tine. La final am primit și o pungă-cadou cu bomboane Leonidas și un ceai Tea Forte (white ginger pear, ceai alb, abia aștept să-l încerc maine!).

Şi ar trebui să nu scriu despre asta, doar pentru că am şi mâncat şi, culmea pișcotărelii, am băut nu doar una, ci două Fanta?

Ştiţi cum am început eu blogul, acum aproape 6 ani? Pur şi simplu l-am început pe blogspot şi am scris despre ce-mi trecea prin cap. Nu cunoşteam pe nimeni. Nici acum nu cunosc decât vreo 3% dintre bloggerii activi, de mereu la evenimente îl bat la cap pe Nihasa “dar ea cine e? dar ăla?”. Motivul pentru care acum fac parte şi din campanii plătite este că scriu despre gadgeturi şi tehnologie, dar am ajuns să fac asta oarecum prin forţe proprii. M-am înscris cu mâna mea cândva la eMAG, pe vremea când încă aveau forum, într-o listă a celor care doresc să testeze produse. Toţi se băteau pe plăci video şi laptopuri scumpe, eu am ales smartphone-uri.

Cam atunci a început totul. Într-o zi mi-a trimis un email Cristi Manafu, spunându-mi că are un telefon şmecher (Diamond 2 sau Nokia N97, nu mai ştiu) şi dacă mă interesează să-l testez, că el nu are timp. Am zis da. Pe Cristi l-am cunoscut atunci prima oară, la un colţ de stradă undeva prin zona Văcăreşti, la modul “salut, eu sunt Radu!”. Au urmat alte emailuri de la alţi oameni şi alte companii, toate la modul “salut, nu te-ar interesa să…”. Chiar şi prima campanie (şi multe din cele de după, de altfel), au venit de la firme care m-au contactat fără a ne cunoaşte în prealabil. Sau, mai important zis, nu m-am dus eu niciodată la cineva să zic “hai mă, bagă-mă şi pe mine în campania aia, să fac şi eu un ban. Suntem tovarăşi ori nu mai suntem?”.

Şi, ca să revin de unde am plecat, nu ar trebui să scriu despre ce bine m-am simţit la Orange şi ce frumos şi-au tratat invitaţii?

Eu zic că ar trebui. Poate e un imbold şi pentru alţii care au acum un blog mai mic sau vor să facă unul. Ţine-te de treabă, scrie despre ce te pricepi, fii harnic, fă-o din pasiune, munceşte mult şi (dacă te duce şi mintea să nu spui tâmpenii de care să râdă toţi şi să-ţi faci praf credibilitatea), vei urca şi tocmai v-am dat un exemplu despre cum poţi ajunge să petreci o seară de joi.

Prefer să arăt ce beneficii poţi avea dacă munceşti decât să le ascund doar pentru a nu catalogat în diverse feluri. Şi accentul este pe muncă. Am băut, am mâncat, iar acum scriu în loc să dorm, pentru că, deşi tu citeşti acest post cândva după ora 11:00, când este programat să apară, eu îl scriu la fix 1:39 în noapte, fiind a treia noapte consecutivă în care mă va prinde 3 noaptea scriind şi apoi fugind la câteva ore de somn.

Ce am scris în iulie 2010 încă este valabil.