un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Parcarea din Sun Plaza

9 Dec 2011  ·

GÂNDURI  ·

11 comentarii

Nu ştiu dacă aţi fost în parcarea subterană din Sun Plaza, dar mie mi se pare un labirint. Nu atât parcarea în sine, cât ieşirile din ea spre magazine.

Niciodată nu ştiu unde sunt şi unde voi ieşi în galeria comercială dacă o iau pe o anumită uşă. Niciodată. De fapt, ca să fiu sincer, am învăţat o singură intrare din parcare către mall. De oriunde aş veni, eu parchez într-o anumită zonă, intru pe o anumită uşă şi ştiu că ies în mijlocul mall-ului. Chit că parchez la un kilometru distanţă, eu tot până la uşa pe care o ştiu merg, e mai puţină bătaie de cap aşa.

Cândva am luat-o pe altă uşă. Am parcat în zona galbenă sau portocalie sau naiba ştie, am intrat pe o uşă de acolo, am mers pe 3 culoare pe care nu mai era nimeni… Parcă eram în Indiana Jones prin templul morţii. Zici că era un nivel din Quake 1, dar fără să țin un lansator de rachete pe centrul burții şi fără monştri care să sară pe mine la fiecare colţ. Şi fără lumini care să clipească, desigur.

Am ieşit în magazin… undeva. La mama naibii, la dracu în praznic, undeva după toate casele din Cora de nici nu ştiam că există aşa un loc. A trebuit să reţin unde sunt şi pe câte culoare am cotit, că altfel nu mai ajungeam în veci la maşină şi rămâneam ca în episodul acela din Seinfeld prin parcarea subterană, de mă găseau la vară. Urăsc parcarea aceea.

asus s5507

    11 comentarii

  1. hehe, chestiune de marketing… din parcare, ajungi usor in magazin. invers, e mai greu. incearca sa urmaresti semnele spre sectorul in care ti-ai parcat masina si o sa ai o surpriza. o sa treci, inevitabil, prin sectorul food. de ce oare?? si, de ce, in aeroporturi, signalistica e impecabila? pentru ca se poate…

      (Citează)

    • mancarea e la etajul 1, n-am nici o sansa sa trec prin acea zona. Intrarile sunt din loc in loc in galeria comerciala, dar niciodata nu stii unde ajungi pentru ca tronsonul parcare-mall e intortocheat si cam ilogic.

        (Citează)

  2. Intr-adevar e destul de slab semnalizata (la retur mai ales) dar cu putina bunavointa nu e asa de complicat. Pana la urma, nu ai telefon cu busola?
    Si daca nu se poate – ia-o ca pe un fel de gimnastica pentru creier/memoria vizuala!

      (Citează)

  3. De aia vreau sa invat eu sa folosesc sextantul.

      (Citează)

  4. [anul trecut] Aha si eu care credeam ca am fost singurul care bajbaie pe acolo de nebun :)))

      (Citează)

  5. Tema de gandire: ce ne-am face daca de maine nu ar mai exista GPS (si nici GLONASS sau ce alte chestii ar trebui sa-l inlocuiasca)? Oricum GPS avem din “mila” US Army. Cati s-ar descurca intr-o prima faza cu hartile, cu intrebatul pe strada, cu de-astea?

      (Citează)

    • @George: desiar parea un dezastru, in realitate te-ai obisnui imediat si cu hartile. Nu sunt vreo ciudatenie neinteligibila, ci doar e mai dificil sa le manuiesti si sa le urmaresti.

        (Citează)

  6. Eu n-am avut probleme cu parcarea aia, deși mi se pare stupid că au colorat sectoarele la fel pentru ambele nivele.

      (Citează)

  7. Cum intri dinspre Mihai Bravu, faci imediat stanga si te rogi sa gasesti loc acolo. Intrarea de acolo e cea mai ok.

      (Citează)

  8. Am fost si eu o data in Sun Plaza si de abia am reusit sa in gasesc masina la intoarecere, pt ca nu am luat-o pe acelasi drum. Am crezut ca era din cauza ca de abia se deschisese mall-ul, dar acum vad ca nu e asa.

      (Citează)

  9. Unul dintre cele mai amuzante posturi pe care le-ai scris vreodată… Am râs cu lacrimi!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus