un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Faza cu bloatware-ul

20 Dec 2011  ·

TEHNOLOGIE  ·

6 comentarii

După ce am luat “laptopul de lemn” şi am instalat Windows 7 pe el am pus şi toate driverele şi programele care au venit cu CD-ul de instalare din cutie. Pus în faţa unei liste lungi de ceea ce este considerat de obicei “bloatware”, adică software care doar încarcă inutil sistemul fără a aduce mari beneficii, am ales să instalez fiecare program şi fiecare utilitar, cu gândul că văd eu apoi ce păstrez şi ce nu.

Vreo 3 ore mai târziu le  dezinstalasem deja aproape pe toate, cu excepţia a vreo 2-3. Nu neapărat pentru că n-ar fi utile, ci pentru că se adresează unor persoane care jonglează ziua cu laptopul între setări de baterie, video-chat-uri, setări de text, entertainment sau jocuri, backup-uri, reţele wireless şi proiectoare. Lesne de ghicit, nu e genul meu de viaţă (a mea seamănă cu reclama la Kreskova).

Am observat însă într-un colţ al minţii mele de ce acest software se numeşte bloatware: nimeni nu ştie ce face. Habar n-aveam ce se ascunde în spatele denumirilor criptice găsite de producătorii laptopurilor. Am pornit cu o listă de vreo 20 de nume din care doar vreo 4-5 aveau ceva inteligibil în ele, precum “wlan console” sau aşa ceva. Dar ce face Fancystart? Lifeframe 3? Multiframe? Power4Hybrid? Net4Switch? Nb Probe? Expressgate Cloud? AI Recovery?

Contrar la ceea ce vă aşteptaţi, nici când am lansat o mare parte dintre aceste programe nu am aflat ce fac. Unele se lansează doar ca o pictogramă, altele au un meniu din care nu am intuit ce rol au în calculatorul meu. Lipseşte un simplu help, o listă de programe şi la ce sunt bune fiecare şi care sunt avantajele lor. A trebuit să caut pe net “what is asus multiframe” ca să găsesc forumuri pe care şi alţii puneau aceleaşi întrebări ca şi mine (“ce face softul ăsta?!?”) şi astfel am mai elucidat misterele.

Am păstrat doar câteva. Pot să-mi setez singur modul de economisire al bateriei, n-am nevoie de încă trei profile Power4Gear pentru asta, pot să mă conectez la un wireless şi cu ceea ce pune la dispoziţie Windows 7, nu e nevoie de alt utilitar pentru asta. Îmi fac eu backupuri, îmi caut update-uri când vreau şi îmi aranjez ferestrele aşa cum vreau.

Net4Switch, de exemplu, face un management al diverselor reţele la care eşti conectat şi aplică setări diferite, după caz, făcând uşoară trecerea de la o reteal wireless la una pe cablu. De unde ar fi trebuit să ştiu astea, dacă nu sunt scrise nicăieri? Nu mă mir că lumea cataloghează totul ca bloatware şi nu foloseşte nimic.

În acest moment tot acest software este făcut de pomană, procentul celor care îl folosesc fiind mic. Măcar de s-ar opri şi producătorii din dezvoltat software, oricum nu au mari şanse cu el atâta vreme cât pare frust şi făcut de ‘nșpe echipe diferite cărora nu le-a comunicat nimeni nici măcar ideea unui design unitar, ca să nu mai zic de un aspect intuitiv al funcțiilor oferite și un manual edificator.

Ca să nu ziceţi că doar mie mi s-a părut greu de ghicit ce face fiecare program, citez de pe un forum Asus:

I can find absolutely no information on some of the software that came with the notebook. What is ASUS Net4Switch? What is ASUS CHK Mail?  What is this security platform that is installed with the notebook?  Why does Live Update not work? What is ASUS Multiframe?  I love this laptop, but I have absolutely no idea what any of these programs can do. When I click on most of them, nothing happens. Anybody know?

There is no information anywhere about the installed software.
Since nobody knows what they are/do, you can safely uninstall most of them

asus s5507

    6 comentarii

  1. 1. E aceeasi problema ca si la specificatiile televizoarelor LCD: Magicbright, magiceye, browneye, super mega high definition ready etc. Denumiri de marketing.

    2. Multe din aplicatiile Asus sunt construite pentru Windows Starter (care vine preinstalat pe multe netbookuri de ale lor) unde, de exemplu, nu se poate schimba wallpaperul fara un utilitar terț.

      (Citează)

  2. Hai sa nu credem tot ce scrie pe forumuri. O cautare Net4Switch pe Google iti gaseste un pdf “User’s Guide” pe site-ul Asus. La fel pentru Multiframe. Banuiesc ca fisierele astea se gasesc si pe discurile care vin cu laptopul.

      (Citează)

  3. Partea buna e ca tu ai primit CD cu drivere. Eu, la al meu Toshiba, nu am primit CD cu utilitarele de rigoare. Instaleaza Windows 7 si, surpriza, nu este recunoscuta placa wireless. Noroc ca aveam desktopul si am reusit sa downloadez driverele de pe al lor site.

    Ca am gasit 42 de arhive cu tot felul de drivere si aplicatii, aici e deja alta discutie. Le-am propus sa dea un CD cu drivere cu softurile intr-un pachet all-in-one, iar softurile din pachet sa fie impartite pe categorii: musai de instalat, util si te poti descurca si fara.
    Sa vedem.

      (Citează)

  4. Mda. Nici eu nu am inteles pana acum de ce se mai chinuie in primul rand sa le creeze si sa le instaleze… daca ar fi degeaba nu ar fi cine stie ce dar oricat de puternic ai laptopul cu toate componentele lui, prostiile alea iti consuma degeaba resursele.

    Tu te-ai chinuit asa de dragul de a fi geek :) dar scapai mai ieftin cu o formatare, care e sfanta cand iti iei un laptop, mai ales.

      (Citează)

    • @Redgrave: pai laptopul l-am luat fara licenta, am instalat eu un Windows cumparat cu alta ocazie si apoi am pus toate driverele si utilitarele de pe CD-ul venit cu laptopul (care nu are unitate optica, dar asta e alta treaba)

        (Citează)

  5. Eu ma lovesc destul de des de aplicatiile Acer dar nu le instalez niciodata. In mare parte sunt absolut inutile.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus