un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Cumpărăturile, nivelul pro (P)

29 Dec 2011  ·

GÂNDURI  ·

7 comentarii

După principiul “omul deştept îşi face vara sanie şi iarna car” (sau cum e vorba), cineva îmi spunea recent că de obicei îşi cumpără o geacă groasă de iarnă în ianuarie sau februarie. La o primă vedere s-ar părea că o cumpără cam târziu, gerul groaznic fiind de multe ori deja depăşit în acea perioadă, dar de fapt e momentul cel mai potrivit pentru a cumpăra ceva ieftin şi bun pentru sezonul următor.

Consider că un om chibzuit poate să facă două-trei planuri micuţe, dar cu un efect considerabil asupra “portofelului”, ca să mă refer doar la acest aspect. Poţi profita de perioada când vine Moş Reducere, adică de reducerile considerabile ce se fac începând cu 10-15 ianurie în aproape toate magazinele şi care au ca scop eliberarea rapidă a rafturilor de marfa de iarnă pentru a introduce noile colecţii de primăvară-vara.

Mie mereu mi s-a părut că magazinele exagerează în momentul în care încep să vândă tricouri şi rochiţe şi cămăşi de vară încă din primele luni, când afară e zăpadă şi termometrul arată 3-4 grade sau chiar mai puţin, că nu degeaba lui ianuarie i se spune “gerar” în popor. Dar dacă aşa vor ei şi în plus fac şi discounturi substanţiale, cine sunt eu să mă supăr de asta? Să vină Moş Reducere!

Acum vreo doi ani lucram la un proiect la care stăteam mai mult pe afară, în frig, undeva în câmp la marginea Bucureştiului. Vremea rea şi zăpadă mare a venit după Revelion, cândva în ianuarie, dar şi când a venit… Am îngheţat vreo două zile de n-am ştiut de mine. La un moment dat am zis “fuck it, îmi trebuie ceva mai gros, indiferent cât costă”, dar problema era că nu prea mai aveam bani după ce i-am spart pe toţi de Revelion şi mersese prost treaba în ultimele luni.

Cu atât mai încântat am fost să găsesc chiar la Esprit o haină excelentă, din aceea mai lunguţă, foarte călduroasă, impermeabilă, elegantă (adică nu luceşte, nu arată ca un butoi), cu material elastic la mâneci, ca să nu mă sufle vântul pe acolo, cu închidere până sus pe gât, cu un pic de elastic jos, să te ţină bine de picioare, buzunare mari pe afară, buzunare în interior ca să poţi ţine la căldură un telefon sau altceva sensibil. Costa 549 de lei, dar întrucât am cumpărat-o la momentul potrivit a fost doar 260 de lei.

De diferenţa mi-am luat şi nişte ghete şi mănuşi. Atunci mi-am dat seama că e important nu doar să strângi bani pentru ceva, dar şi să cumperi când e mai ieftin. Am mai zis asta, e important să economiseşti (şi e bine să fiţi chibzuiţi şi acum de Revelion) şi să strângi banii pentru a cumpăra lucruri bune și scumpe, dar fă şi trecerea la nivelul 2 “profesionist like a boss” şi cheltuieşte-i atunci când este oportun.

asus s5507

    7 comentarii

  1. “fuck it, îmi trebuie ceva mai gros, indiferent cât costă”! :)

      (Citează)

    • Tin minte si acum frigul. Aveam o haine de stofa, inchisa cu 3 nasturi, si sufla vantul prin ea in camp de zici ca eram in uragan. Aveam mainile bocna.

        (Citează)

  2. Exact asta am zis şi eu cînd am argumentat utilitatea soldurilor la haine/încălţăminte de iarnă în ianuarie/februarie.

      (Citează)

  3. Hmm, eu tot am vrut o geaca groasa, dar de cand vuieste blogosfera de Mos Reducere asta, astept jumatatea lui ianuarie, sa vad ce pescuiesc atunci… :)

      (Citează)

  4. Începe să mă enerveze campania asta cu Moș Reducere. :D

      (Citează)

    • Intrebarea adevarta este la ce e campania :P Dupa primul post, am fost intrebat daca e la Steilmann. Poate e la Esprit? Poate e la geci?

        (Citează)

  5. sii uite asa m-am umplut de tricouri in decembrie :))

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus