Pe stadion

Ieri seară am fost pe stadionul Naţional Arena pentru meciul Oţelul – Basel. Ultimele 15 minute au fost palpitante, în rest Oţelul părând o echipă deja învinsă şi, fiind deja cunoscut faptul că nu mai au nicio şansă de calificare, o echipă care nu a vrut să joace la maxim în frigul de pe stadion. Golurile elveţienilor au intrat fără un efort aparent din partea lor şi doar finalul meciului a mai arătat ceva efort.

Asta mă aduce la alt subiect: frigul de ieri seară. Am plecat bine îmbrăcat, cu ciorapi groşi, pulover, căciulă şi mănuşi, dar tot am tremurat de frig şi am plecat amorţit de acolo. Ca o paranteză, observ că pe măsură ce trec anii sunt tot mai friguros; devin un fel de opusul ursului polar. Acum, asta nu este o problemă foarte mare, pentru că haine mai groase pot oricând să trag pe mine, eventual şi nişte izmene sau o geacă mai de viscol şi ger, dar un disconfort există.

Nu e nicio plăcere să stau pe scaunul rece al tribunei şi să ţin mâinile încrucişate la piept sau în buzunare. Nu e plăcut să nu mă pot agita, să nu pot aplauda din cauza mănuşilor, să nu mă pot concentra asupra acţiunii de pe teren deoarece o parte a creierului meu este preocupată de frig şi încălzirea corpului.

Acestea fiind spuse, de ce se desfăşoară atât de târziu întrecerile sportive? Am spus mereu că sportul trebuie să se decidă de care parte a baricadei vrea să fie, de cea a performanţei pure sau de cea a spectacolului. În general sporturile înclină spre spectacol. Şi atunci de ce pui meciurile noaptea în noiembrie? Am auzit că Liga 1 se va juca până pe 18 decembrie. Vă daţi seama cât de frig va fi peste o lună?

Prin minutul 35 al primei reprize, când deja era 3-0, lumea a început să plece din tribune înapoi la căldură zonelor închise ale stadionului. La a doua repriză unii n-au mai revenit deloc. N-au fost mulţi suporteri pe stadion şi asta are multe motive, dar şi frigul este cu siguranţă unul dintre ele.