Eu si Windows

Cei de la Microsoft m-au întrebat despre experienţa mea de-a lungul timpului cu Windows. Iar prin “de-a lungul timpului” eu am înţeles “dintotdeauna”, aşa că m-am pus pe socoteală şi pe scos amintiri din negura neuronilor. E adevărat ce se zice, când bei ceva îţi aduci aminte de cele mai ciudate lucruri și povestești vrute și nevrute!

Primul meu calculator a fost un 486 DX2 cu 4 MB de memorie RAM şi… cam atât. Se întâmpla în 1996. A venit şi cu un monitor Daewoo cu tub, unul de 14 inci din câte ţin minte. Nu mai ştiu cât de mare era hard-diskul (80 sau 325 MB) şi parcă avea la bord o placă video Trident care nu era bună de nimic. A fost şi primul meu contact cu Windows, versiunea 3.11.

Primul soft pe care am învăţat să-l folosesc a fost Paint. Primul desen în Paint a fost o căsuţă, din aceea copilărească, având coş fumegând, uşă mare cât jumătate din peretele casei şi un geam lângă ea. Probabil că de fapt era o cabană, una mică. Un şopron, dar cu sobă şi coş. În fine. Apoi am învăţat Minesweeper, m-am jucat în Control Panel şi File Manager.

Sincer să fiu nu ştiu la ce era bun Windows 3.11. De obicei stăteam în DOS 6.22 şi de acolo lansam jocuri, din Norton Commander. Eram expert în modificat autoexec.bat şi config.sys, în transformarea memoriei EMS în XMS, în eliberat memorie convenţională pentru că unele programe sau jocuri nu porneau fără 600 kB liberi.

Am senzaţia că vorbesc chineză pentru probabil 80% dintre cei care citiţi acest post. Memoria convenţională reprezenta primii 640 kB de memorie RAM! Nici măcar un megabyte întreg, iar acum am 4 GB de RAM şi habar n-am şi nici nu-mi pasă ce face Windows 7 cu ei. Chiar şi acum, când scriu aceste rânduri, nu-mi vine să cred că au existat vremuri în care jonglam cu himem.sys şi cu “load high”, care parcă se prescurta LH.

486-le, între timp upgradat la un DX4 la 100 MHz şi cu vreo 12 sau 16 MB de memorie RAM, a rezistat destul de mult în ograda mea. Îmi aduc aminte însă ziua în care am cumpărat o cutie de dischete Verbatim, iar bonus la ea era o dischetă cu un demo de Windows 95. Era un fel de slideshow cu foarte puţină interactivitate, dar l-am rulat de multe ori şi mă uitam ca trăznit la ce noutăţi intenţiona să aducă Microsoft. Wow, buton de Start? Shortcut-uri? Laser frate!

Am instalat Windows 95 imediat ce mi-am pus CD-ROM şi placă de sunet. Ţin minte şi acum uimirea deplină pe care am simţit-o când am auzit primul sunet ieşit din placa Sound Blaster (Pro, DMA 2, IRQ 7). Ţin minte şi diferenţa gigantică pe care a adus-o Windows 95 faţă de ce era înainte. Astăzi, în Windows 7, utilizarea butonului dreapta de la mouse pare a fi ceva absolut normal; eu ţin minte o perioadă când acesta era complet inutil, dar apoi a venit Windows 95 şi i-a dat un rost.

O vreme am avut ceva numit la colţul străzii Windows 96. Alţii îi ziceau OSR 2. Nici până acum nu ştiu ce-a fost de fapt.

Ţin minte când la un CERF tot vedeam pe majoritatea calculatoarelor un wallpaper cu o pisică sălbatică. O pumă, un râs, nu mai ştiu ce era. “Băi dar ce aveţi toţi cu wallpaper-ul ăsta?”. “Păi, e Microsoft Plus pentru Windows!“. MICROSOFT PLUS PENTRU WINDOWS?!?, mi-am zis, ce-i aia? Aşa că mi-am petrecut următoarele luni schimbând tapetele şi sunetele din temele incluse, dar ţin minte că preferatul meu era Mystery, cel cu biblioteca.

Nu mai ţin minte în ce an am făcut trecerea la Windows 98 (Secondary Edition). Cel mai probabil s-a întâmplat după 1998 :P Ţin minte însă că mergea varză totul. În 2001 am trecut la un AMD Duron 800 MHz cu placa video TNT2 şi cred că avea şi 128 MB de memorie RAM.

(Bizar că nu-mi mai aduc aminte bine aceste lucruri. Atunci când am început să scriu articolul eram sigur că îmi voi aduce aminte cu precizie matematică totul, dar iată că sunt multe necunoscute. Îmbătrânesc.)

Reinstalam Windows-ul 98 o dată la câteva luni, mergea prost, dădeam câteva restart-uri în fiecare zi. Cu toate acestea, din motive absolut inexplicabile decât printr-un simplu “am fost un mare idiot”, n-am trecut la XP decât prin 2003 sau mai târziu. Nu ştiu de ce aşa târziu. N-am nicio explicaţie. E ca atunci când două bunăciuni incredibile m-au invitat la ele să ne facem de cap şi eu am zis “nah… poate mai târziu”. Serios, poveste adevărată!

XP-ul a fost magic. L-am avut pe Duron, l-am avut pe un Sempron 2800 MHz, a mers bine ani de zile fără nicio reinstalare, fără viruşi, fără nimic. Apoi am băgat Windows 7. Zici că am pus inelul suprem pe deget și am zis “să le unească pe toate… sau whatever”, atat de mișto a fost.

Când îmi aduc aminte de vremurile bune cu XP îmi dau seama cât de marfă este de fapt Windows 7 şi cât de mare este diferenţa. Eu nu mai pot să folosesc XP-ul. Nu mai pot. Nu mă descurc, nu mă ajută, nu mai ştiu ce să fac, unde să umblu în Control Panel, unde să caut programele prin Start > Programs. Îmi aduc aminte ce revelaţie a fost Windows XP şi totuşi acum nu-l mai suport. Când trebuie, chiar şi pentru câteva minute, să butonez un calculator cu Windows XP în loc de Windows 7 e ca şi cum mi-ar lega cineva o mână la spate, ca şi cum mi-ar zice că trebuie să lucrez la calculator fără mouse.

Şi dacă XP-ul era atât de bun la vremea lui, înseamnă că Windows 7 e magic. De la distanţă nu sunt mari schimbări, deşi mari schimbări, vizibile de pe Lună, au fost doar între Windows 3.11 şi 95 şi probabil viitorul Windows 8 va fi o altă asemenea treaptă gigantică. Dar un meniu de Start cu search inteligent aici, un quick preview acolo, ascunderea pictogramelor din systray, pin to start, pin to program, drivere pentru orice, rapiditate, programele mereu pe taskbar, homegroup, faptul că nu s-a blocat niciodată, că nu l-am reinstalat niciodată… Îmi dau seama că n-am intrat niciodată în Task Manager pentru a opri forţat un program, ci doar ca să verific cât de ocupat e procesorul sau alte asemenea informaţii. Nu pot să înţeleg de ce n-ar trece toată lumea de la XP la Windows 7. E ca şi cum ai rămâne cu Windows 3.11 când poţi avea Windows 95.

Mai multe despre avantajele Windows 7 pe site-ul oficial.