un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Am inca un SSD: Intel 120 GB

12 Nov 2011  ·

TEHNOLOGIE  ·

14 comentarii

Vineri seară am fost şi la o discuţie cu reprezentanţii Maguay, Intel şi Microsoft într-un eveniment numit “Geeks Together”. Despre ce s-a discutat vă spun cu alte ocazii, pentru că întâi trebuie să mă documentez suplimentar despre nişte tehnologii de care am aflat acolo.

Cele două semestre de Arhitectura Microprocesoarelor din facultate n-au fost de pomană, dovadă că la un concurs ad-hoc am fost cel care a nimerit numărul de tranzistoare din primul microprocesor Intel, de la a cărui lansare s-au împlinit 40 de ani (se numea 4004 şi avea 2300 tranzistoare, faţă de cele aproximativ 780 de milioane dintr-un Core i7 de astăzi). Aşa că am câştigat un Intel SSD de 120 GB, seria 320 SATA 2. You can hate me now!

Iată-l mai jos la unboxing şi demontat. Îl puteţi compara cu OCZ-ul pe care-l am deja. Intel foloseşte memorie Micron (ca şi OCZ) la 25 nm, tehnologie MLC, iar unitatea este de 2,5 inci cu adaptor la 3,5 inci. Suportă NCQ şi Trim, iar MTBF-ul este de 1.200.000 de ore, că tot vorbeam de fiabilitate. Prea multe prescurtări?

Încă nu am instalat SSD-ul în calculator. OCZ-ul este pentru partiţia Windows-ului, aşa că acest al doilea SSD cred că-l voi utiliza pentru stocare de fotografii şi instalare de jocuri, ca să văd cum se accelerează operaţiunile cu acest tip de fişiere şi programe. Ar trebui să facă minuni atunci când se citesc multe fotografii mari dintr-un folder sau când se încarcă jocurile.

Alte informaţii:

asus s5507

    14 comentarii

  1. ar fi interesanta o comparatie la viteza de citire/scriere (benchmark it for us?)

      (Citează)

    • @cti97: o idee excelenta, o sa fac niste teste

      @Linux: 809 lei :P N-are nici o treaba faza cu Hitachi, SSD-urile sunt complet alta treaba, aici ruleaza producatorii de memorie flash, nu cei de memorii magnetice si platane.

      @Sorin: aveam nevoie de un alibi pentru ieri, mersi ca ai stricat acoperirea mea :P

        (Citează)

  2. Daca ti l-au dat cadou atunci e mare lucru , e doar 1000 de lei unul din cate vad :)

      (Citează)

  3. Intalnirea cu Maguay a fost joi seara, pe 10 noiembrie:P, cand s-a lansat si iPhone 4s:)

      (Citează)

  4. /hate

    gz

      (Citează)

  5. Felicitari!

    Apropo, de cand a intrat intel pe piata “HDD-urilor”?

    Daca poti, poate faci o comparatie intre un HDD si SSD la viteza de scriere.

      (Citează)

  6. Sa-l stapanesti sanatos ! :)

      (Citează)

  7. Intel e demlt pe piata HDD-urilor , din cate stiu eu au cumparat acum 1000 de ani Hitachi :)
    Am HDD hitachi in pc ce are 9 ani , adevarat ca are 40 de GB , insa nu are nici un BAD pe el si e silentios ca in prima zi (nu caraie) . Daca au mentinut calitatea atunci eu tot pe intel as merge desi sunt mai scumpe .

      (Citează)

    • @Unul: nu prea exista comparatie, este mult mai rapid un SSD. Uita-te in linkurile din post la cum booteaza Windows, apare instantaneu desktopul si totul este incarcat, pot lansa orice fara sa se simta ca in background mai ruleaza ceva.
      De exemplu, acum imi transfer toate fotografiile din HDD in SSD si este o viteza constanta de 80 MB/sec pentru fisiere multe si mici, care este foarte buna.

      De pe USB 3.0 sau de pe un HDD cu eSATA scriu pe SSD cu 100-120 MB/sec in cazul unui singur fisier foarte mare..

        (Citează)

  8. Merge montat un hard de genul asta intr-un laptop? Ca dimensiune ar intra, insa vad ca acele cabluri de conectare sunt un pic diferite. Exista adaptoare sau ceva similar?

      (Citează)

    • Da, merge. Nu e nici un cablu special, este conectica SATA normala. Daca ai hard de 2,5 inci, iti va incapea si un SSD de 2,5 inci. Exista si de 1,8 inci, din ce am inteles.

        (Citează)

  9. La toate dimensiunile conectorii sunt standard (S-ata). Poti lua linistit un hdd de laptop sa il adaugi intr-un desktop (ma refer la S-ATA, la ceva vechi e nevoie de un adaptor). Nu poti sa pui un hdd de 3.5 intr-un laptop pentru ca nu are loc.
    SSD’urile sunt mici din fabricatie deci de obicei vin standard in 2.5 pentru laptop, totusi ai nevoie de un fel de cage pentru unitate ca sa il montezi, din cate stiu e in pachet, la fel ca si suportul pentru 3.5 ca sa il montezi in desktop.
    “Se merita” sa il pui pe un laptop, pe langa performanta mult imbunatatita creste si autonomia foarte mult.

      (Citează)

  10. I hate u. :P

    Și-a pus un coleg SSD pentru laptop, am rămas cu gura căscată când am văzut cât de repede se instalează și cum rulează totul pe el. Este uluitor.

      (Citează)

  11. io te invidiez nu pt ssd, ci pentru că ai reținut numerele alea!
    am trecut de examenele de a.m. fără probleme, dar uite că informația nu a rezistat în creier! :)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus