►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
După o discuţie mai veche mi-am notat undeva să încerc o shaorma de la “La Haleală”. Ieri noapte am avut şi prilejul şi vreau să spun că wow, a fost incredibilă. Au câteva sosuri absolut demenţiale, eu am ales ca baza unul de curry indian, peste care mi-a pus ingredientele obişnuite (pui, puțini cartofi, castraveciori, varză, salată, fără ceapă, fără usturoi), apoi şi mai multe sosuri, vreo 4-5 la număr. N-am reţinut nimic din ele, decât ceva tailandez puţin picant, humus, tzatziki, şi vreo trei maioneze, dar abia acasă am descoperit cât de bun a fost amestecul.
Am mai avut şi salată proaspătă, plus nişte ardei ce păreau a fi copţi sau muraţi destul de slab. Genială! Genială! 17 lei costă cea mare de pui, dar merită toţi banii.
La Haleală este pe bulevardul Gheorghe Duca, lângă Gara de Nord. Am pus mai jos Street View, dați zoom out pentru hartă.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
50 comentarii
23/10/2011 la 1:37 PM
Chiar vineri am trecut pe acolo. Cel mai mult îmi place că poți să o faci tu după gustul tău, te întreabă la fiecare ingredient.
Curry thailandez, ăla roșiatic pe care îl toarnă din sticlă, este mama și tatăl sosurilor. Eu de obicei iau una de vită și berbec și îi spun să-mi pună mult curry thailandez și usturoi. Este nemaipomenit de bună.
1nu(Citează)
24/10/2011 la 1:08 AM
pai vezi, ti-am zis eu :)
daniel(Citează)
24/10/2011 la 9:52 AM
Nasol este ca n-am retinut ce sosuri a pus si data viitoare tot nu stiu ce sa cer.
nwradu(Citează)
24/10/2011 la 10:16 AM
daca puiul ti s-a parut demential, incearca sa te nimeresti cand are muschiulet de vitel de lapte … nu am cuvinte sa descriu senzatia :)
Valentin Valeanu(Citează)
24/10/2011 la 10:38 AM
E prima data cand incerci ? Stiu de 2 ani si ceva de ea, si de atunci nu cred ca am mai mancat altundeva in oras shaorma. Nu pt ca unii nu o fac buna, ci pentru ca daca vreau sa gust un sos pe o mica bucatica de carne, pot sa cer acest lucru. Daca vreau sa mai adaug un pic de sos, mi se pune fara probleme, daca spun ca ceva nu imi place, cineva aude. Iar pentru asta si pentru multimea de sosuri si customizari disponibile, merita toata stima.
Mr. Cabo(Citează)
24/10/2011 la 11:07 AM
@Mr. Cabo: da, e destul de departe, nu prea am drum la gara des.
@Valentin: ma tem mereu la alte carnuri sa nu nimeresc unele cu zgarciuri sau tari, ca se duce tot farmecul.
nwradu(Citează)
24/10/2011 la 11:08 AM
Da, adevarat la vita sau berbecut, mai ales daca e iskender mai poti gasi cate un zgarci ceva, dar papilele gustative sunt in delir, merita :)
Valentin Valeanu(Citează)
24/10/2011 la 11:10 AM
E foarte buna la Haleala insa si la ei este prezent sindromul “in prima perioada dupa deschiderea shaormeriei lucrurile sunt f ok, iar dupa un timp se alege praful”.
Pai sa vezi ce shaorme MARI erau acum cativa ani pe acolo, cata carne iti punea, si asa mai departe. Acum sunt departe rau de momentul ala.
Eu am renuntat la ei pentru ca pot gasi cu usurinta shaorme nu departe de nivelul lor. Si ce a umplut paharul a fost ca am constatat ca sunt client “selective”, adica te mai ia dupa fata. daca vii des,si esti vreunul nebun dupa shaorme mereu iese ok shaorma, daca nu iese foarte mica si banala.
Oricum va recomand ca atunci cand comandati de la H sa spuneti ca sunteti de pe “forum”. Nu mai stiu daca de pe computergames sau softpedia, dar daca te aud ca esti de pe forum ca prin minune shaorma iese multtttt mai mare :).
Eu m-am facut si de ras la 2 colegi de munca pe care i-am trimis, si au venit cu shaorme foarte mici fata de ce cumparam eu cand spuneam ca “sunt de pe forum”.
bobby(Citează)
24/10/2011 la 11:16 AM
@bobby, nu vreau sa intru in polemici, insa sunt client fidel de cand s-a deschis si pot spune ca au mai avut si scapari, insa nu-i nimic voluntar. daca veti citi toate paginile de pe forum veti vedea ca Razvan asculta si este deschis la toate criticile. Insa sa fim seriosi, nu ma duc acolo ca sa-mi umplu burta, ma duc pentru ca-i un soi de delicatesa. Pentru cei care zic a, pai la 12 lei gasesc o saorma uriasa cu de toate si chetchiap la tub …. faceti-ne un bine, mergeti acolo :)
Valentin Valeanu(Citează)
24/10/2011 la 11:34 AM
La Gerard in intersectia Mihalache cu Grivita e shaorma mica 4 lei, cea mare 6 lei, la o adica :P
@bobby: nu ma indoiesc ca sindromul respectiv e prezent peste tot, dar eu am fost prima oara acolo, omul care mi-a preparat shaorma a fost foarte de treaba, m-a intrebat la toate cele, mi-a pus ce-am vrut, a iesit si buna. Nu ma pot plange de nimic. In plus, nu vreau vreo shaorma gigantica, ci doar una care sa ma sature.
nwradu(Citează)
24/10/2011 la 1:40 PM
Preturile de la Haleala sunt aproape cele mai mari din Bucuresti. Nu stiu daca stiti dar una de berbecut sau vitel sau ce este, era prin vara 20 lei :).
Nu am zis nimic de calitate, care este una foarte buna insa sunt si alte alternative care la un pret mai mic includ servicii mai bune, si aici ma refer ca au un casier care incaseaza banii, ai o masuta unde poti manca linistit fara sa te ploua, sau sa stai in frig etc. Toate astea la un pret chiar mai mic decat la aceasta shaormerie de la gara;
Chiar i-am spus amicului care m-a dus prima data acolo de articolul asta si zicea ca intr-adevar la haleala 80% e marketing iar afacerea in sine nu are nicidecum un management demn de “cea mai buna din oras” ci e muuult mai apropiata de o shaormerie de cartier.
Probabil cu o investitie cat de mica intr-un casier, in igiena in sine a localului, atunci chiar s-ar bate cu marii giganti ai shaormei din bucuresti :).
bobby(Citează)
24/10/2011 la 1:43 PM
@bobby – multumim de sfaturi, dar noi, orbii urmaritori ai lui Razvan, preferam sa mancam in acele conditii inumane si am aprecia daca cei care nu sunt multumiti, chiar ar pleca prin alte locuri :)
p.s. si icrele negre sunt scumpe, oare cum de mananca unii cand pot manca icre normale. tztztz, sa le bage cineva mintile-n cap :))
Valentin Valeanu(Citează)
24/10/2011 la 4:57 PM
@bobby – corect, are cele mai mari preturi din Bucuresti; dar si cea mai buna calitate, si cea mai buna servire. Asa ca pretul se justifica. E ca si cum ai alege sa cumperi o masina nemteasca in loc de Logan, stii clar ca platesti mai mult si esti OK cu ideea – atata timp cat primesti calitatea la care te astepti.
Moving along…
andrei(Citează)
24/10/2011 la 5:39 PM
Are dreptate Bobby, daca faci calculul de pret iese ca o shaorma costa 3-5 lei, dar se vinde cu 15-17. Noroc ca nu mananc prea des. Totusi, oricine ar putea sa investeasca in 3 masute, niste servetele si un sistem in care ce-l care-ti face mancarea nu pune mana si pe bani.
Parerea mea este ca cei de la Dristor prin aceste servicii au prins atatia clienti, de e mereu plin zi-noapte la ei.
Altfel, ieftin si suficient de bun este intotdeauna Divan, in Centrul Vechi. 10 lei shaorma, fac ei lipia, au niste cartofi smecheri, sosuri diverse…
nwradu(Citează)
24/10/2011 la 5:01 PM
Am tot timpul in telefon lista cu ingrediente, ca nu se stie cand nimeresc si vreau ceva nou. Sper sa incapa intr-un post aici:
Ingrediente:
O lista de ingrediente mai actualizata:
Sosuri:
1 – Sos Curry – galben (pudra din frunze de Curry, Schinduf prajit, curcuma, praf de nuca, Camin, Coriandru prajit, Piper negru, ghimbir uscat, Chimen indian, sare si alte cateva condimente in cantitati mai mici: Scortisoara, Cuisoarele, Kardamom verde, , linte prajita, Dafin indian )
2 – Tzaziky – alb (castravete proaspat, marar, usturoi, iaurt gras, smantana)
3 – Sos Addicted (alb)
4 – Sos Salsa – rosu putin iute(din legume NEprocesate termic+condimente specifice)
5 – Pasta concentrata de usturoi
6 – Sos Muhamara – roz, rodie – dulce acrisor (pulpa si nectar, etc, etc :P )
7 – Sos Amba – galben dulce/acrisor,( esente din extract de porumb, mango nectar si fruct + condimente specifice)
8 – Sos Tahina – Humus cu unt de Susan – gust de humus, usturoi, lamaie si pasta de patrunjel
9 – Pasta de vinete ptr. Falafel
10 – Maioneza cu lamaie si usturoi
11 – Maioneza simpla
12 – Ketchup dulce
13 – Sos tomat iute.
14 – Harissa (dulce/iute)
15 – Crema de Naga Jolokia (dulce/extrem de iute)
16 – Pasta de Gyros
Ierburi/Condimente&salate/verdeturi:
1 – Sumak – dulce/acrisor
2 – Ierburi aromate – 9 Ierburi ptr. aroma
3 – Bhut/Naga Jolokia pudra (a.k.a Piper Korean) – Un pic mai Intepator
4 – Patrunjel verde tocat
5 – Cimbru
6 – Jalapenos
7 – Salata verde
8 – Rosii
9 – Castravete verde proaspat
10-Castravete verde murat
11-Varza
12-Ceapa
13-Ardei Kapia Copt (pt. Gyros)
14-Rondele de vinete coapte (pt. Gyros)
daniel(Citează)
24/10/2011 la 5:41 PM
* tin sa te corectez: “ce-l” -> ” cel ”
daniel(Citează)
24/10/2011 la 5:42 PM
Nwradu, te urmaresc pentru ca nu spui prostii, te-as ruga sa faci un calcul detaliat sa-ti iasa saorma 3-5 lei …
Mersi.
Valentin Valeanu(Citează)
25/10/2011 la 10:31 PM
@Valentin: pai nu cunosc exact preturile si nici cantitatile, dar hai sa facem o simulare.
Pui 200 grame la pret 8 lei/kg
Cartofi 50 grame la 1 lei/kg
Rosii 50 grame la 1 lei/kg
Salata de varza 50 grame la 1 leu/kg
Castraveciori 50 grame la 1 leu/kg
Lipie 1 buc la 0,5 lei
Da in total vreo 2,5 lei. Hai sa zicem 3 lei, ca poate ma insel la vreun pret (nu fac piata, le-am estimat din ce-am gasit pe net), dar trebuie luat in considerare si ca un shaormar ia cu discount, direct de la firme care asigura astfel de cantitati, nu ia din piata de la tarani si de la a 5-a mana. Chiar si de la tarani, e suficient sa iesi din Bucuresti si preturile sunt mai mici.
La astia 3 lei adauga sosurile, dar parerea mea este ca e neglijabil costul, ca si niste ardei iute, usturoi sau ketchup si maioneza. Hai 3,5 lei cu totul.
Cat vrei sa adaugi regia? Shaormarul care o impacheteaza sunt sigur ca e platit prost. Spatiul de inchiriat nu e foarte mare, alte cheltuieli nu sunt (poate o masina, dar carnea e livrata de firme specializate, probabil la fel si ingredientele celelalte). Sa zicem procentual un 20% costuri indirecte? Inseamna 4,5 lei. 100% daca vrei sa bagi acele costuri si ajungem la 6-7 lei, peste cat estimam eu, dar si cu costurile umflate rau.
Dovada este ca sunt multi care vand shaorma cu 3-6 lei, pret de iesire catre client!
Acum fa un calcul cat castiga Dristor Kebab, sa zicem. Ei vand cam 1 shaorma pe minut. Uneori vand 5 pe minut, ca impacheteaza o armata de oameni in acelasi timp si e lunga coada, dar sa zicem ca in medie pe zi se vinde 1 pe minut. 1440 de shaorma pe zi. La acest volum te asigur ca iau ieftin ingredientele, dar sa zicem ca ii costa 8 lei si o vand cu 15 lei. 1440 x 7 lei diferenta = 10.080 lei pe zi profit! Hai sa zicem ca tot am gresit eu calculele si de fapt costurile sunt mai mari (ei au locatii mai smechere, in mall, mai mult personal etc). Hai sa zicem ca ignoram faptul ca vand si apa, suc, iaurt si altele la care adaosul este marisor si acolo doar rulezi marfa, adica le iei de la Coca-Cola si le dai in magazin de 3 ori mai scumpe. Ignoram si asta si reducem tot profitul la jumatate.
5040 lei profit zilnic pe locatie! Pe toata luna inseamna 150.000 de lei profit, adica 34.758 euro profit pe luna la o singura locatie.
Dar asta cu profitul nu conteaza, ca nu de acolo am pornit. Daca cere 100 de lei pe shaorma si eu ii dau, bravo lui. Dar ti se pare gresit facut calculul de costuri?
nwradu(Citează)
24/10/2011 la 7:08 PM
Daca mai mancati de acolo sa spuneti ca sunteti de pe forum, pe computergames, Intre orele 16-20 primiti reducere -4 ron la saorma de pui!!! Oricum si asa pretul este foarte mare, locatia este in fosta ghena din bloc. Acum ca a venit frigu e mai ok, dar in vara stateau ingredientele direct in soare, nu ai nici frigider. Au inceput sa puna foarte putina carne pe motiv ca trebuie sa iti pui toate 10 sosuri, adica sa iti faci o ciorba, ca sa corespunda cu gramajul din meniu. Iar angajatii sunt nespalati, ultima oara cand am vrut sa mananc de la ei, nu era nimeni si probabil angajatul si-a permis sa se scapine in pantaloni. Am facut cale intoarsa instant. Toata lumea stie ca razvan ( patronul) da spaga ca sa scape de controale, pentru ca nu imi dau seama cum de nu s-a inchis pana acum, plin de muste pe ingrediente
GSM(Citează)
24/10/2011 la 9:15 PM
vai GSM am crezut ca-mi esti prieten , ca iti faceam reducere la shaorma dar vad ca ma dai de gol pe bloguri… halal prieten esti… nu mai pupi gratuitati de-acu-ncolo ! Te-ai lins pe bot !
razvan(Citează)
24/10/2011 la 9:35 PM
bwahahaa, acu ca s-au filtrat clientii, nu mai stam la coada :D
Valentin Valeanu(Citează)
25/10/2011 la 2:49 PM
La Haleala, nu au nici pe departe cele mai mari preturi din Buc. La Dristor 19,5 lei-vita TOCATA marime unica-extrem de mica, 16 lei-pui…marime unica-extrem de mica…idem Divan, numai ca la cei din urma pretul este decent. Maverik-18 mica pui, 22 mare pui.
de calitatea ingredientelor si diversitatea celor de la Haleala nu mai vorbesc, este de notorietate faptul ca sunt la ani lumina fata de oricare alta locatie “concurenta” majoritatea avand decat ketchup si maioneza la tub din metro.
Eu mananc destul de des la ei si in 99% din cazuri totul a fost exceptional.
P.s: Vad ca si-a facut si p’aici cont trolul nr. 1 de pe forumurile unde se vorbeste despre shaorma din Buc….este vorba fireste de Dl. sainthugh deghizat in GSM si Razvan adica 2 clone…un retardat care se amuza starnind userii si spunand numai minciuni ordinare.
Optimus(Citează)
25/10/2011 la 5:09 PM
da saorma de la haleala e buna, dar ce ne facem cu mustele alea care stau pe sosori? voi ati vazut cum arata peretii si tavanul? cand trece tramvaiul pe acolo cade tencuiala! stau in spate ca betivii si se incalzesc la un pahar de palinca si apoi vin sa iti faca tie saorma dupa ce s-au lins pe degete
ptz(Citează)
25/10/2011 la 5:34 PM
rofl, na ma ce am postat mai sus, am si uitat cand !!! Am fani care imi fura nickul ce sa mai, sunt o celebritate in sfera saormelor bucurestene.
AHAHHAHAHAHA
tot ptz(Citează)
25/10/2011 la 5:46 PM
au sosit trollii, fara ei nu se putea …
daniel(Citează)
25/10/2011 la 7:07 PM
Imi cer scuze din partea celor de pe threadul “Saorma si Pizza” de pe ComputerGames, pentru disperatii care nu au altceva de facut decat sa arunce cu noroi in La Haleala. :)
Dragut articolul, o singura precizare, data viitoare sa te rezumi la 2-3 sosuri. Prea multe si iese ciorba, nu saorma.
Forum_ComputerGames(Citează)
26/10/2011 la 11:11 AM
NWradu: cred ca prea ne-au indoctrinat astia cu calitatea slaba, acum cand gasim ceva mai bun avem pretentii sa fie si ieftin. am vazut ca esti multumit de servicii si calitate, asta automat se traduce si prin personal de calitate etc … Tu ca angajat, te-ai duce in alta parte, unde-i mai dificil si ai mai multe responsabilitati decat la actualul loc de munca, pe acelasi salariu ? Acei baieti care server, in 99% din cazuri impecabil trebuie si ei atrasi, sunt si ei oameni, daca-si dau silinta trebuie recompensati nu ? Deci salariile zic eu ca sunt mai mari ca in alte parti.
Vad ca tu vorbesti de pui, nu mananc de pui pentru ca ador vita, berbecut, dar la H de obicei este amestec de pui+ curcan de unde ar creste putin pretul. De asemenea nu ai atins subiectul prepararii carnii, timpul pierdut, baiturile folosite, alte materii prime oarecum undercover clientului.
De asemenea probabil nu stii faptul ca la berbecut echipamentul este electric, consuma enorm iar la pui este cu butelie, locatia nefiind racordata la gaze, iarasi rezulta un consum si o cheltuiala mai mare fata de celelalte locatii.
Uite un post unde se prezinta retetarul: http://forum.computergames.ro/124-cum-cit-unde/54705-saorma-si-pizza-peregrinari-prin-bucuresti-si-prin-tara/page-769.html#post42411740
si aici costul de exemplu: http://forum.computergames.ro/124-cum-cit-unde/54705-saorma-si-pizza-peregrinari-prin-bucuresti-si-prin-tara/page-958.html#post43206571
daca punem la muschiulet un pret de 160 ron, acei 200 de grame ar veni 30 si ceva de ron, automat mai mult decat costa saorma. Nu spun ca este ieftin, cu 30 de lei poti manca la citygrill sau alte locatii, insa sa nu uitam ca sunt chestii diferite.
Mai aveam idei, dar sper sa ma fac inteles :)
Valentin Valeanu(Citează)
26/10/2011 la 12:41 PM
@Valentin: electricitatea e in acei 20% regie, poti sa cresti procentul daca ti se pare putin.
Totusi, preturile sunt mai ieftine decat cele cu care cumparam noi de la supermarket, ca e alt volum.
Cat priveste prepararea carnii, majoritatea shaormariilor primesc deja “sulul” facut, il livreaza niste firme care cu asta se ocupa, distribuie carne deja puse pe tepusa catre diverse shaormarii.
Ah, ca La haleala sau la Divan sunt alte metode, ca-si fac ei lipia, ca nu folosesc cartofi pre-congelati… da, sunt alte costuri, dar nu te gandi ca sunt duble. 5-6 lei e un cost rezonabil, poate chiar mai mic daca faci manevre si iei chestii dubioase.
Si nu vorbesc de pretul cu care se vinde o shaorma. Sunt perfect de acord sa dau 17 lei la La Haleala, daca mi se pare ca merita si imi place. Nu le-am cerut sa o ieftineasca. Tu doar ziceai ca nu crezi ca e asa ieftina de produs. Este.
nwradu(Citează)
29/10/2011 la 1:09 PM
La Shaorma de pui se foloseste piept de pui…are un cost de 17 lei in magazine deci cam 14 lei cu discount pentru ei.
Cartofi congelati(nu au voie sa foloseasca cei din piata pentru ca nu au certificat de conformitate sanitar veterinara) deci cartofii costa 3,5 lei/kg cel mai ieftin…uitate in orice magazin si vezi cat costa pungile acelea cu cartofi congelati.
Rosii – 4-5 Lei/kg
Salata verde – 3 Lei bucata.
castraveti – 3-4 Lei/kg
sosuri
ingrediente
salarii
energie electrica
gaze
impozite
contributii sociale
etc
Pe astea nu le iei in calcul???
NU mai zic de cea de vitel cu berbecut, ca are niste costuri de cred ca-i ramane si lui 2-3 lei profit…mai mult nu vad cum…este vre-o 28-30 de lei kg de vitel de lapte si vre-o 25 de miel…fa si tu o socoteala pertinenta daca tot vrei sa tragi o concluzie.
Te salut si pe trolli sa-i F.T.
Optimus(Citează)
29/10/2011 la 8:25 PM
Optimus – nu are rost, am incercat si eu sa le arat ca nu ies atatia bani …. lumea lor e lumea lor :)
Valentin Valeanu(Citează)
12/01/2012 la 11:52 AM
Hey nwradu !!!! SUPER Tare Blogul TAU! Congrats!!
radudanes(Citează)
16/04/2012 la 6:40 AM
cea mai buna shaworma mi se pare la’A TATURKA.la lizeanului’ si9 cea mai naspa la dimitrov,la Iskender,nici nus tii c fel de carne manannci cu adevarat,plus k e prea mik si pretul fff mare.Am fost dimineata in drum spre munk si am gasit niste angajati foarte nesimtiti si tupeisti,care ma mai si luau la misto..pe banii ,ei!!deci pt mine…CAHHHHH dimitrov iskender!(am uitat sa mentionez k am aflat de la o clienta(!) k,asa zisa carne de vita e de fapt de cal!!!!
cezar(Citează)
29/07/2012 la 8:16 AM
@Valentin: are dreptate nwradu; pretul unei shaorma de la acest fast food numit “La Haleala” n-are cum sa sara de 6-7 ron, si asta cu indulgenta. Eu dau cu 7 ron 3 mese pe zi la cateva spitale (mese pentru diverse regimuri, diversificate) si raman si cu ceva profit fiind vb de un nr mare de portii.
karmazsin(Citează)
21/08/2012 la 11:23 PM
ANTENTIUNE! SA NU CERETI IUTE DE LA HALEALA!
Eu mananc extrem de iute TOT TIMPUL iar sosul de ardei Jolokia al lor este cu mult peste limitele acceptabile ale OPCULUI!
Este intratat de iute, ca pur si simplu nu este comestibila.
Mi-a paralizat gura si mi-a dat sangele pe nas de la o singura gura de shaorma de la ei!
Nu sunt un fatalau care mananca si el ardei iuti odata pe saptamana si se lauda!!!
Mananc exagerat de iute NONSTOP si cu toate astea am fost mutilat de acel ardei despre care am aflat ulterior ca foloseste in productia armelor paralizante!
http://en.wikipedia.org/wiki/Naga_Bhut_Jolokia
Va rog sa ma intelegeti ca nu am stiut ce imi luam si pur si simplu am aruncant shaorma din cauza acelui sos!
Este ingredientul celor mai iuti sosuri din lume ce se gasesc in cartea recordului!
Verificati pagina asta sa vedeti in sosurile astea cum nu lipseste ardeiul naga bhut jolokia
http://www.hotsauceworld.com/hottest-hot-sauce.html
Alex(Citează)
21/08/2012 la 11:47 PM
E sosul ala din Nepal cu un schelet pe punga? Il stiu. E iute, da.
Dar daca ti-a dat sangele pe nas de la o gura de shaorma esti cam fatalau, totusi.
“Mutilat de ardei iute”?
Best spam ever!
nwradu(Citează)
21/08/2012 la 11:57 PM
Treaba ta daca tu consideri ca unu care mananca mancaruri iuti de la intre 10.000 si 20.000 de unitati pe scara Scoville este un fatalau atunci te rog din inima sa mergi maine sau cat de repede poti si sa ceri o shaorma de acolo FOARTE IUTE.
Te rog mentioneaza ca vrei pasta jolokia in ea cat cuprinde.
Daca nu iti caci organele pe urechi, inseamna ca eu sunt fatalau si tu esti barbat!
Alex(Citează)
22/08/2012 la 12:06 AM
Pai ce sa zic… daca te duci si ceri shaorma foarte iute fara sa te gandesti cum poate fi, e greseala ta.
De asemenea, daca folosesti termeni precum “mi-a dat sangele pe nas”, “mutilat de ardei iute” si “peste limitele acceptabile ale OPC-ului”, esti fatalau. Tu ai folosit cuvantul, nu eu.
Am fost odata la Haleala cu o fata. A cerut foarte iute. Au avertizat-o aia ca foarte iute inseamna moartea in lipie si i-au sugerat sa guste intai respectivul sos. Au adus sosul si pachetul, avea un cap de mort pe el, cica e nu stiu ce ardei din Nepal. A gustat sosul. A usturat-o gura rau, i-au dat lacrimile, nu aveam nici apa la noi asa ca a rezistat asa 20 de minute pana acasa, dar nu i-a dat nici sangele si nici n-a fost mutilata.
E iute. Nu mai cere iute. Baga un pic de sos tailandez si atat, cat sa-i dea gust. Eu nu inteleg oricum de ce ai cere ca mancarea sa fie iute, pentru ca blocheaza papilele gustative si nu mai simti nimic in rest.
nwradu(Citează)
21/08/2012 la 11:58 PM
Ps. Mai adauga cate un 0 la numerele scrise de mai sus.
Alex(Citează)
22/08/2012 la 12:17 AM
@nwradu: Alex si-a atins scopul, cred…eu deja as fi curios sa incerc sosul ala minune, pacat ca prin Timisoara nu stiu sa se foloseasca pe undeva :) Daca eram din Bucuresti, as fi mers clar “la Haleala” sa-l incerc.
PS: damn, eu nu am gasit pana acum nicio fata care sa ceara picant :D De “foarte picant”, nici nu mai vorbesc…. :)
seba18(Citează)
22/08/2012 la 12:18 AM
Ok dar daca ai timp vezi videoul asta cu unu care mananca ardei iuti de obicei si care mananca si un jolokia dinasta(doar o bucatica minuscula)
Si daca nu te convince videoul mai vezi si alti nebuni care fac la fel.
http://www.youtube.com/watch?v=1tRq8ExAHzk
Acest ardei este criminal si out of the fucking scale.
Toti ardeii iuti criminali urca pana la 350,000–580,000 unitati pe scara scoville dar acest nenorocit de ardei urca pana la a whooping fucking 1,463,700 UNITATI!
Mai exista unul singur care atinge 2 mil de unitati si care este interzis peste tot in lume!
Se gateste in cazuri foarte rare doar cu masca de gaze pe fata!
Cum dracului sa vinzi asemenea sos pentru shaorma si sa pui cu lingura de ciorba in ea?
Asta e sos care se pune cu picatura in alte sosuri iuti pentru a da un boost de iuteala.
Aia practic mi-au pus jumatate de sticla in shaorma.
Si-au batut joc de mine cred…
Alex(Citează)
22/08/2012 la 12:26 AM
@seba18
Nu sunt vreun denigrator al companiei La Haleala si nici vreun reprezentant care face reclama mascata.
Ieri am mancat prima data si pur si simplu am vrut sa atentionez lumea pentru ca am suferit 2 ore ieri cu gura amortita.
Ca sa iti curga mucii in timpul verii, ca unui mucos de 5 ani cand eu am 27 si sunt si un mare macho man care mananca ardeii iuti si sosuri iuti peste tot de ma considera toti maniac al iutelii, este un motiv real pentru mine sa atentionez lumea.
Nici nu vreau sa dau detalii despre experientele de la WC.
Toilet fun are o noua conotatie pentru mine incepand de azi dimineata…
Alex(Citează)
22/08/2012 la 12:45 AM
@Alex: pai te-au invatat minte, right? No offence, dar la ce stil de a comenta si de a-ti sustine ideile ai, nu m-as mira sa fi fost pus la punct cu buna stiinta. Mai ales daca ai mai facut si greseala sa te dai mare cunoscator intr-ale ardeilor iuti inainte de a comanda sau sa faci comentarii la modul in care o faci si aici :)
seba18(Citează)
22/08/2012 la 12:51 AM
@seba18 Nu am mentionat nimic.
Am cerut o shaorma si cand m-au intrebat daca o vreau iute sau dulce am spus iute cum spun mereu la orice mancare la care am optiunea sa imi iau iute.
Fac asta de vreo 15 ani si de vreo 10 incoace eram sigur ca nu va mai exista vreodata vreun sos iute care sa imi creeze probleme.
Si mai ales, cine se astepta sa gaseasca cel mai iute sos din lume, la o shaormerie de pe dreapta de langa mizeria aia de gara de nord.
Shaormeria anonima care are sosuri de guiness book uite unde se ascundea…
Alex(Citează)
28/09/2012 la 10:09 PM
Tocmai am fost si eu de curizitate. Cam dubiosi aia de o fac, nu cred ca se spala prea des, locatia lasa de dorit. Iar shaorma a fost “reteta casei” am zis fara iute si acasa m-am trezit cu ardei in ea. Prea multe sosuri, carnea mult prea frageda(mie nu imi place). In concluzie eu nu am zis Woooww.. si chiar nu o sa mai repet pentru ca nu ma impresionat ba din contra. Probabil cel baitul asta cu blogul ori a prins alta perioada cand o faceau mai buna ori a primit shaorma gratis o luna :))
Marius(Citează)
28/09/2012 la 11:32 PM
Inainte o faceau mai buna, era alt personal. Oricum eu ma feresc de reteta casei, mai ales cu noii angajati care pun “de toate”, eu imi aleg singur ingredientele: sos de unt/masline pe lipie, cartofi mediu, pui, salata fresh, castraveti murati, tzatziki, mirodenii si uneori si tahina.
daniel(Citează)
10/10/2012 la 12:07 AM
incercati fratilor saorma de la 1 mai piata sau cartier andronache ! sunt foarte bune si mari ! aici foarte mica raport calitate pret slabut !
as(Citează)
26/11/2012 la 10:01 PM
Buna,la toti,am citit comentariile voastre obiective,as vrea sa deschid o saormerie intr-o localitate de langa Arad ,m-ar putea ajuta cineva cu un sfat in legatura cu prepararea ,nu am activat in acest domeniu si nu prea am cunostinte despre cum se prepara ingredientele.mersi fain.
toro(Citează)
28/02/2013 la 5:51 PM
Au deschis un sediu in Centrul Vechi, lângă shaormaria Calif (fosta Divan)
tiby(Citează)
05/03/2016 la 5:13 PM
Am mancat si eu azi, foarte buna. Culmea ca stau prin zona si mergeam la altii mult mai praf. Sa vedeti shaorma la spring, 23 de lei, jumate sosuri umflate cu guma de xanthan
Sabina(Citează)
25/07/2022 la 11:38 AM
las comentariu si aici, poate o sa ajute pe cineva.
“Apropo de La haleala, pt ca banuiesc ca sunt fani pe aici, s-a “redeschis” undercover, sunt aceleasi sosuri, aceeasi carne(VITA+BERBECUT!!!), unii dintre angajati, Mihai Bravu nr 120 la intersectia cu Pache Protopopescu, (MASTER DONER fostul Cronos kebap, ceva de genul).”
sorin(Citează)