►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Eu am o regulă simplă: nu conduc niciodată maşina după ce beau alcool. Indiferent despre cât alcool vorbim, că-i o bere sau doar un pahar de vin, nu conduc în următoarea jumătate de zi (minim). Aşa am făcut din primul moment în care am luat permisul şi niciodată nu am încălcat acest principiu; nu cu o bere, “că aia nu se simte”, nu pentru că “oricum nu mă ameţesc dintr-o bere” și nici măcar cu o gură de băutură, indiferent de tăria ei.
Am avut mereu acasă alcool de foarte bună calitate (de ex acum am o altă sticlă de Balvenie 21 de ani, luată odată cu un Lagavulin 12 ani -care nu mi-a plăcut-), încât să nu-mi pară niciodată rău că n-am băut la vreo ieşire în oraş sau la vreun eveniment. Mie mi se pare un principiu bun şi nu l-am regretat niciodată, consecinţele unei greşeli fiind prea grave pentru a risca. Dacă ştiu că urmează să conduc, chiar dacă este pe seară, nu beam nici măcar dimineaţa.
Se pare că mă înşelam. DespreAlcool.ro este un site sponsorizat de producătorii de băuturi (Ursus, de exemplu) şi are scopul de a educa lumea privind pericolul de a conduce după ce bea ceva. E bine făcut şi include chiar şi un calculator de zero la mie, în care introduci ce bei, în cât timp ai băut respectiva cantitate, ce greutate ai şi ce sex şi ţi se spune în cât timp se elimină din sânge alcoolul.
Jucându-mă cu el, descopăr că la 90 kg, masculin, o bere de 500 ml băută în 0.5 ore, alcoolul din sânge dispare în 1,3 ore. Eu obişnuiam să nu beau nici măcar o bere chiar şi dacă urma să conduc tocmai peste 5-6 ore sau dacă mergeam la un grătar pe undeva, deşi eram conştient de faptul că înapoi spre casă tot peste 5-6 ore urma să mă urc la volan.
Aparent, sunt un fraier, măcar o bere puteam să beau şi eu la început. Dar trei beri? Dacă le beau în decurs de o oră, dispar în 4,4 ore. Nu-i rău, pot să beau trei beri, să mănânc un grătar, să trag un pui de somn, să citesc ceva, iar pe seară să pornesc spre casă “curat”. Dacă le beau în decurs de trei ore, adică una pe oră, după 2,4 ore de la ultima deja pot să conduc.
De când ştiu aceste calcule (şi le pot accesa de pe mobil, la o adică) îmi vine să beau şi când ies pe undeva. E suficient să mă opresc cu vreo oră sau două înainte de a pleca la drum, nu?
Culmea, eu greşeam exact unde nu era cazul. Mi s-a întâmplat să beau noaptea, să ajung acasă ameţit şi a doua zi dimineaţă să conduc, că era zi de muncă. Am fost cândva la o nuntă, am mers apoi în club şi am băut whisky până pe la 5 dimineaţa, am dormit de la 6 la 8 şi la ora 9 am plecat la drum, că eram departe de Bucureşti. Acelaşi calculator îmi spune că dacă beau 300 ml de tărie în 3 ore durează 5,6 ore să iasă din sistem. Dacă pe lângă whisky mai beau în acele 3 ore şi două beri şi un pahar de vin (150 ml), durează 10,5 ore ca să-mi ajungă alcoolemia la zero! 10,5 ore! Cu alte cuvinte, dacă la 3 noaptea mă culc ameţit, abia pe la ora 15 în ziua următoare ar trebui să conduc fără teama că e o faptă penală ceea ce fac.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
5 comentarii
24/10/2011 la 2:44 PM
Eu cred ca tu ai fost beat o singura data. Nu de alta, dar nu ai decat o singura poza.
Daca ne luam insa dupa frecventa articolelor despre bautura, o cam iei pe ulei…
nashu_mare(Citează)
24/10/2011 la 3:56 PM
Taci ma! Am fost de minim 3 ori baut, dar n-am facut fotografii decat o data.
nwradu(Citează)
24/10/2011 la 5:10 PM
Si nu le-ai facut tu, te-au surprins altii. :D
1nu(Citează)
25/10/2011 la 11:18 AM
Ideea este una frumoasa, insa calculatorul este destul de simplist :)eu am facut un calcul in zona de vin, unde singura posibilitate este de 12%, o valoare valabila in general in cazul vinurilor albe seci, insa foarte improbabil pentru o mare varietate de vinuri rosii si chiar albe licoroase:)
Adrian(Citează)
25/10/2011 la 11:22 AM
Cu regula de 3 simpla poti varia formula pentru alte concentratii. Daca bei absint 100ml, pui ca ai baut mai multa tarie si calculezi cat ar insemna echivalentul.
nwradu(Citează)