►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Cred că toată lumea ştie deja detaliile importante despre noul iPhone 4S, aşa că acesta nu este un review, ci mai degrabă vreau să clarific câteva aspecte subiective, care nu pot fi deduse din ce scrie pe hârtie şi pe site-urile străine, ci doar testate cu mâna ta (sau a mea, în acest caz).
Am primit un iPhone 4S alb de la Koyos.ro, magazin care aduce constant pe stoc astfel de telefoane şi le şi livrează imediat către clienţii care le-au comandat. Vreau să le mulţumesc pe această cale, deoarece ştiu că nu este uşor să scoţi câteva telefoane de la vânzare, să le desigilezi şi să le oferi bloggerilor pentru testare. Faptul că au făcut-o, în loc să încaseze nişte bani siguri, arată că site-urile “tech” încep să capete o importanţă mai mare în rândul comunităţii online.
Aşadar, noul iPhone 4S are câteva caracteristici principale care sunt cu adevărat noi:
Alte modificări sunt prea mici pentru a fi menţionate. iPhone 4S are acelaşi ecran (excelent, de altfel), aceeaşi formă, aceleaşi dimensiuni, aceleaşi butoane, aceleaşi culori alb sau negru.
Dacă modificările principale de mai sus sunt sau nu semnificative voi detalia mai jos, pentru că acesta a fost şi scopul testului meu, să văd dacă sunt şi în realitate atât de importante pe cât le prezintă Apple pe hârtie. Dar să o luăm cu începutul.
UNBOXING
Cutia este una standard Apple. O destupi şi apare telefonul, cu ambele fețe protejate de o folie transparentă.
În cutie am găsit căştile standard Apple, un cablu USB cu conector special Apple la celălalt capăt şi adaptorul de priză, care este unul ce se potriveşte direct prizelor româneşti.
Până când România va fi în lista oficială de distribuţie pentru iPhone 4S, actualele unităţi sunt aduse de Koyos.ro din alte ţări europene. Bănuiesc că ţara este Franţa sau Elveţia, iar ei au aceleaşi prize şi tensiuni ca şi noi.
Mai multe fotografii găsiți în albumul de pe SkyDrive.
CONSTRUCŢIE
Tot ce ştiţi despre iPhone 4 rămâne valabil şi la 4S. Telefonul este excelent făcut, bine îmbinat şi solid. Rămân la caracterizarea pe care am făcut-o şi modelului iniţial, anume că este ca un “lingou”, cu muchii bine definite şi forma sa deja uşor de recunoscut.
Este în continuare făcut din sticlă şi pe o parte şi pe alta. Având în vedere şi preţul său, am avut uneori senzaţia că este mai fragil decât alte telefoane şi nu-mi venea să-l arunc pe birou nici măcar de la 2 centimetri înălţime. În realitate este mai rezistent decât pare, dar aş recomanda să-i cumpăraţi o husă siliconică sau una de piele. Paza bună…
Sfat: luaţi modelul negru! Cel alb nu-mi place cum arată. Atunci când e stins, ecranul negru face un contrast deranjant cu carcasa de un alb impecabil (alb “Ariel”: P). E ca o pată mare în centrul telefonului, dar pe modelul negru nu ai aceeaşi senzaţie.
Când aprinzi ecranul dispare impresia de “pată neagră pe un telefon alb”, dar apare altă problemă. În jurul ecranului, acolo unde se termină imaginea, rămâne o bandă neagră de aproximativ 0,5-1 mm lăţime. Aceasta nu s-ar observa dacă ar fi înconjurată de o carcasă neagră, motiv pentru care eu aş alege varianta pe negru.
Vreau să înjur, pe această cale, în mod oficial Apple pentru sistemul cretin de scoatere a cartelei SIM, unde ai nevoie de o agrafă pe care trebuie să o înfigi cu putere într-o micuţă găurică din telefon.
Am testat multe telefoane până acum. Numai luna aceasta am schimbat 4 modele. Pe toate le-am scos din cutia lor şi mi-am introdus SIM-ul în ele fără să am nevoie de nimic altceva. La Nokia N9 am făcut asta în mijlocul unui mall, simplu şi rapid. Eh, la iPhone 4S mi-am făcut nişte nervi…
Am primit telefonul. Eram la birou. Aveam numai agrafe mari, dar am găsit şi una mică, am deformat-o, am presat-o în telefon până m-a durut degetul doar ca să deschid trapa prin care bag cartela micro-SIM.
Am predat telefonul. Eram acasă, unde nu am avut agrafă. Pana mea, nu trăiesc în Diverta, nu aveam o agrafă la îndemână, nici ceva similar de subţire şi ascuţit. Până la urmă am scos un inel de breloc de la un şnur din acela de purtat la gât cu legitimaţie, l-am deformat cu un patent ca să-l îndrept, l-am ţinut tot în patent ca să-l bag în iPhone, fiind prea micuţ ca să pot face asta cu degetele, iar în tot acest timp mi-am băgat toate cele în Apple şi sistemul lor cretin de umblat la SIM.
Mai multe fotografii găsiți în albumul de pe SkyDrive.
NOUL PROCESOR
Apple spune că este de două ori mai rapid, iar procesarea video este chiar şi de 7 ori mai rapidă pe iPhone 4S.
Telefonul merge bine, dar n-am observat să fie mai rapid decât iPhone 4. Meniurile se rotesc la fel, animaţia este la fel de fluentă, ecranul Home se încarcă la fel de rapid. O fi rapid noul procesor, dar în mod normal nu are unde să-şi arate muşchii.
E drept, eu nu mă joc pe telefon. Dacă eşti genul care cumpără jocuri cu grafică şmecheră, atunci iPhone 4S îţi va plăcea. Dacă eşti doar un utilizator normal de browser, Twitter, Facebook, Foursquare, notiţe, calendar şi emailuri, noul procesor nu justifică trecerea de la iPhone 4 la 4S.
De asemenea, oricât de bun ar fi procesorul, software-ul nu este perfect. De exemplu nu prea aveam semnal pe conexiunea de date, aşa că un tweet trimis mi-a blocat pentru vreo 30 de secunde Twitter şi TweetDeck, timp petrecut aşteptând să dea timeout-ul şi eroare de la final.
Ştiu că nu e mare legătură între un timeout de conexiune şi procesor, dar ideea este că noul chipset nu este vreo minune mai-rapidă-decat-lumina, ci în practică oricum aştepţi după alte probleme ale telefonului şi reţelei şi softului utilizat.
NOUA CAMERĂ FOTO/VIDEO
Camera este extraordinară şi mi-a plăcut enorm. Are 8 megapixeli şi face fotografii foarte bune ziua, atât în interior cât şi exterior. Noaptea se comportă precum o cameră normală: îţi iese o imagine întunecată de abia vezi ceva prin ea, dar măcar nu introduce zgomot imens din dorinţa de a amplifica ceea ce vede.
Camera de pe iPhone 4S devine un modul excelent pentru că poţi face fotografii foarte bune cu o singură mână, iar acesta este un avantaj extraordinar. Este un cumul de idei bune, toate bine puse în practică.
În primul rând, obiectivul camerei principale este pe colţul părţii din spate, nu în centrul acesteia ca la alte telefoane. Asta înseamnă că poţi ţine telefonul foarte bine în mână fără a-i acoperi camera.
Apoi, în noul sistem de operare faci fotografii apăsând tasta Volume Up. Tasta se apasă foarte uşor din orice poziţie a degetelor, ceea ce face posibil să ţii telefonul bine într-o singură mână şi să-i apeşi şi butonul de declanşare cu acea mână.
Am pus fotografii de test, la rezoluţia originală, în SkyDrive. Majoritatea sunt făcute ţinând telefonul într-o singură mână, a doua fiind pe volan.
Apple nu s-a lăudat degeaba cu cel mai rapid modul foto de pe piaţă. Camera se încarcă foarte rapid, iar viteza de fotografiere este cu adevărat uimitoare. Faci fotografie după fotografie, în rafală, ceea ce înseamnă că nu mai ratezi momente interesante de acţiune rapidă pentru că telefonul tău a focalizat timp de 2 secunde şi a durat alte 2 ca să declanşeze captura.
Cea mai bună noutate adusă de iPhone 4S este camera foto! Modul HDR mi-a făcut numai imagini mișcate, dar e drept că nu m-am străduit prea mult să țin bine telefonul. Partea de video nu este la același nivel. Filmează 1080p la calitate bună, dar unghiul de filmare este foarte îngust, iar obiectele în mişcare apar ciudat rău, parcă mă dor ochii când le privesc şi par un pic “compactate” ca dimensiune.
Principala problemă este însă unghiul destul de îngust. Nu mai ţin minte dacă şi pe iPhone 4 este la fel, dar nu mi-a plăcut.
BATERIA
Dezastru. Citeam şi un post de pe TechCrunch intitulat “Dear Apple, please make my iPhone 4S battery life suck less”, deci nu e doar la mine.
Am scos telefonul de la încărcat cândva pe la 12 noaptea. Până dimineaţa, cu el pe noptieră, bateria ajunsese la 80%. La ora 13, după câteva tweet-uri, 20 de fotografii şi 3 clipuri video de 5 minute în total, era la 20%. Pe fundal se actualizau doar Twitter, Facebook şi Foursquare, la nişte intervale decente.
Părerea mea este că bateria ține maxim o zi. Dezamăgitor. Apple promitea 6 ore de browsing şi “de-ale internetului” pe 3G, dar tare aş vrea să văd în ce condiţii au făcut testul.
SIRI
Până acum am spus că Siri este inutil în România, deoarece este penibil să vorbeşti cu telefonul tău în engleză. Nu este chiar inutil, dar nici nu merită lăudat acest soft de parcă ar fi cea extraordinar.
Siri ştie doar engleză, franceză şi germană, dar trebuie să pronunţi cuvintele cu intonaţia şi accentul potrivit, altfel nu le recunoaşte bine. Pentru majoritatea românilor, chiar şi vorbitori de engleză, va fi foarte dificil să pronunţe bine.
Apoi, Siri este limitat la câteva aplicaţii şi informaţii. Dacă vă uitaţi la filmul meu de mai jos, un live demo cu Siri făcut de mine, puteţi vedea că face rapid căutări pe net şi află informaţiile cerute, că programează ceva în calendar sau formează un număr de telefon. Îi poţi dicta şi un email sau un SMS, dar în engleză, ceea ce deja trece graniţa de “ridicol”.
Problema este ca interacţiunea se opreşte aici. Siri nu poate deschide aplicaţii din telefon, asta fiind probabil o măsură de securitate. Îi spui “open TweetDeck”, recunoaşte comanda, dar o refuză. Îi spui “send a new tweet”, dar te informează că nu are dreptul să o facă. Poate la iPhone 5.
Când este utilă Siri? La volan, de exemplu. Poţi să ţipi în telefonul tău, chiar şi în engleză, că atunci e acceptabil să o faci, “call Andrei”, dar atenţie ca trebuie să pronunţi Andrei aşa cum ar face-o un american.
Apoi, mi s-a părut utilă pentru a găsi rapid informaţii pentru care altfel ai avea ceva de tastat şi căutat pe Google. E mult mai simplu şi uşor să spui “what day is December 1st 2012?” şi Siri să-ţi spună că e sâmbătă, decât să scrollezi cu degetul un an prin calendar. E mult mai simplu să întrebi “what is the population of România?” şi Siri să-ţi arate direct datele prin Wolfram Alpha, decât să scrii manual această frază într-un search pe Google.
Dar cam atât. E mai mult de distracţie, dar una care dispare rapid şi apoi foloseşti Siri din an în paşte, când o cer circumstanţele. În plus, nu e un feature adevărat, ci dar un soft de comandă vocală care în plus ştie să caute şi pe Wolfram Alpha, nu doar să execute comenzile de bază pe care le ştiu toate celelalte.
Siri trebuie activat din meniul Settings > General > Siri. Îi poţi spune cine eşti tu (m-am introdus în lista de contacte pentru asta), îi poţi spune ulterior cine e nevastă-ta, frati-tu sau mă-ta (: D), astfel încât comenzi precum “call my wife” să aibă sens.
Când activezi Siri dispare posibilitatea de a face screenshot-uri cu telefonul, deoarece Siri se declanşează la o apăsare lungă pe Home.
Iată din nou clipul meu cu Siri:
PERFORMANŢA GENERALĂ
Ecranul rămâne unul excelent. Densitatea de pixeli pe inch rămâne cea mai mare de pe piaţă, iar culorile sunt foarte bune, chiar dacă noile AMOLED-uri sunt ceva mai vii, zic eu.
Semnalul este bun. În mod surprinzător, la lansarea Huawei a fost foarte slab, dar o fi fost din cauza camerei în care eram. La mine în casă aveam cu două linii mai puţin decât valoarea maximă ceea ce mă miră pentru că pe orice alt telefon am semnal excelent.
Indiferent cum aş ţine telefonul, în mână sau în două mâini, semnalul n-a scăzut suplimentar. Pe total aş spune că în România nu vor fi probleme cu semnalul decât în “peşteri” şi pe vârf de munte, noi având o reţea bună în ţară.
Calitatea apelurilor este foarte bună, sunetul se aude limpede. Ca telefon e excelent.
SOFTWARE
Fiind obişnuit cu Android, noul sistem de notificări mi se pare o idee bună care în sfârşit şi-a găsit locul şi pe iOS. Este poate cel mai important element din Android pe care îmi doream să-l văd şi pe iPhone.
Există elemente pe care mi le doresc în Android, inspirate de pe iPhone. Am apreciat foarte mult meniul de notificări şi posibilitatea de a alege dacă un soft te informează printr-o bară discretă în partea de sus a ecranului sau printr-o alertă mare în mijlocul ecranului, plus posibilitatea ca pe ecranul de Lock să fie altfel menţionate alertele.
În iOS 5 a dispărut opţiunea de a dezactiva comunicaţia 3G. Fie ai datele pornite, fie nu, dar nu mai poţi forţa doar modul GPRS. Combinat cu bateria nasoală, această lipsă este dezamăgitoare.
În continuare consider că sistemul de operare nu este la nivelul celorlalte atunci când vine vorba de uşurinţa de a utiliza anumite funcţii. Mie îmi place să-mi organizez pictogramele cum vreau, să scot widget-uri, să am acces rapid la anumite opţiuni. Pe iOS trebuie să intru prin vreo 4 meniuri doar ca să pornesc wifi-ul. De asemenea, regret şi lipsa unui buton Back. Sunt aplicaţii în care ar fi fost necesar unul, nu doar butonul de Home pentru a reveni în meniul principal.
Ca software 3rd party ai acces la cea mai mare colecţie posibilă dintre toate sisteme de operare actuale. Orice aplicaţie ai nevoie, utilă sau distractivă, este în mod sigur pe Apple AppStore. Faptul că uneori este pe bani nu mi se pare o problemă. Dacă ai 3000 de lei de dat pe un telefon, poţi să dai şi 2 euro pe un soft de care ai nevoie.
Rulând aceeaşi aplicaţie pe iOS, pe Windows Phone 7.5 şi pe Android îmi dau seama că totuşi se simt limitările impuse de Apple aplicaţiilor. Nu este vorba doar de limitări, dar parcă toţi producătorii gândesc prea limitat şi lipseşte posibilitatea de a lăsa imaginaţia liberă atunci când faci design-ul unui software. De exemplu Foursquare pe Windows Phone arată mega-super-excelent, dar pe iOS este prea banal. TweetDeck de Android este mai uşor de folosit decât varianta din iOS.
Cu atâţia ani în spate şi atâţia programatori şi bani grei ce ies din softurile pentru iPhone, mă aşteptam ca aplicaţiile să fie mult mai şmechere aici. N-au fost.
De asemenea, trebuie reţinut că nu mă interesează ce se poate face cu un telefon cu jailbreak. Da, pot face jailbreak şi pot, triumfător, să scot un widget de wifi on/off pe desktop, dar apoi mă voi lupta cu setările şi hackingul la fiecare update de soft. E ca şi cum aş declara Duster-ul o maşină foarte puternică doar pentru că unii au reuşit să pună un motor de 850 CP pe ea şi să câştige un raliu. Prefer să testez varianta standard, pe aceea îmi dau banii.
În continuare sunt nemulţumit de faptul că Apple foloseşte un conector propriu pentru telefon, de a trebuit să car cu mine cablul doar ca să pot să-l încarc. E aiurea şi nu au nici o scuză, în afară de “noi suntem Apple, tu faci cum vrem noi”.
Pe aceeaşi idee nu înţeleg nici imposibilitatea de a conecta telefonul uşor la alte dispozitive. Am nevoie de iTunes pentru a pune muzica pe el. Fotografiile mi le-am putut importa doar pe un calculator, pe altul nu vedea nimic în memoria internă. Apple ar trebui să urmeze trendul comun de a oferi mass storage pentru transferul de muzică, fotografii şi orice altceva.
Ma nemulțumește si incoerența in configurarea aplicațiilor. Unele au setările în meniul global de Settings, altele au propriul lor meniul chiar în program. Trebuie să rețin la fiecare de unde schimb setările.
Am avut ceva probleme şi cu predictorul de text, încât până la urma l-am dezactivat. Obişnuiam să mă uit pe site-uri funny la greşeli de predicţie şi să-mi spun că aşa ceva nu se poate întâmpla dacă eşti atent. Asta până când am vrut să scriu un anume cuvânt într-un mesaj, dar predictorul mi-a înserat automat numele unui contact care începea cu acelaşi litere. În viteza mea de scriere, apăsasem deja Send când am observat greşeala. Altădată am scris “tare” şi telefonul mi-a sugerat “rahat”.
Ce am admirat mereu la Apple este faptul că au suport pentru limba română. Se pot introduce toate diacriticele, se poate activa tastatura în română şi predictor pentru ea, în timp ce alte telefoane de la alţi producători nici măcar nu-ţi permit să bagi diacritice aşa cum trebuie.
Screenshot-uri la greu găsiți pe SkyDrive.
CE E BINE
CE E DE RĂU
CONCLUZIE
Dacă aş avea iPhone 4 n-aş trece la 4S. De la 3GS sau modele mai slabe este însă un salt semnificativ şi merită făcut, asta dacă eşti fan Apple şi îţi permiţi şi preţul.
În particular, iPhone 4S mă dezamăgeşte prin bateria slabă, care rămâne principala problemă. De asemenea, eu personal sunt nemulţumit de sistemul iOS, de iTunes şi de refuzul de a utiliza un conector normal.
Milioane de oameni nu sunt însă de aceeaşi părere. Dacă sunteţi printre ei, găsiţi telefonul la Koyos.ro.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
20 comentarii
28/10/2011 la 3:37 PM
In cutia de la iPhone 3GS se gasea si o agrafa pentru scos si bagat cartela. Poate a ta s-a pierdut pe la careva…
varu(Citează)
28/10/2011 la 3:40 PM
Am desigilat eu cutia. N-am gasit nimic.
nwradu(Citează)
28/10/2011 la 3:45 PM
Exhaustiv. Ok, nu pot sa ma abtin: manelistic mai arata pe alb! :) cat despre agrafa de care trebuia sa o folosesti pt a scoate cartela… Nici eu nu am gasit-o.
Oricum, ai dreptate cu atitudinea “noi suntem Apple, tu faci cum vrem noi”. Asta e singurul lucru care ne determina pe multi sa zicem nu din start la aproape orice produs Apple.
Matilda(Citează)
28/10/2011 la 3:53 PM
Pornisem de la ideea ca scriu cateva cuvinte despre ce e important. Au iesit 2800 de cuvinte :|
nwradu(Citează)
28/10/2011 la 3:55 PM
Lejer! :)) Oricum, ai punctat bine. Si lasa ca face bine la SEO :P
Matilda(Citează)
28/10/2011 la 4:15 PM
Agrafa pentru scoaterea/introducerea sim-ului se gaseste in interiorul cartuliei, as in this picture: http://t0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTYmX0pOP5BtuzEb_GvGnPWy_DVrij4eqAFNv1rG8vC-ab50GDG5zl3M25Q . Sper sa-ti fie de folos.
Andreea(Citează)
28/10/2011 la 4:36 PM
În iOS 5 a dispărut opţiunea de a dezactiva comunicaţia 3G.
Eu am iOS5 pe Iphone4 si are optiunea de a dezactiva 3g daca vrei si cellular data daca vrei de tot.
George(Citează)
28/10/2011 la 5:02 PM
Exista agrafa pentru SIM, ba chiar e foarte elegant plasata pe post de “incuietoare” pentru cutiuta care contine manualul.
Mie de doua lucruri mi-e dor de la iPhone: 1. de rapiditatea cu care raspundea senzorul de proximitate in timpul unei convorbiri (pe SGSII ma omoara alea 2 secunde din momentul in care iau telefonul de la ureche pana se aprinde display-ul; pe iPhone, fie el si numai modelul 3G, se intampla instant asta) si 2. modul in care a fost gandita si pusa in practica optiunea de “auto brightness”, cu setarea unui prag minim al luminozitatii si of course, frecventa cu care senzorul de lumina isi actualiza starea. Pe Android astept iarasi vreo 2-3 secunde cand ies de la intuneric la lumina pana sa se schimbe si luminozitatea display-ului.
Nu sunt lucruri grave, dar cateva “chichite” de-astea fac ca experienta generala in utilizare sa fie una mai placuta.
PS: yummy, la poza mea cu Nutella :))
seba18(Citează)
28/10/2011 la 6:00 PM
@seba18: o fi, nu mai stiu. Asta e singura poza cu cutia si nu o vad pe acolo
https://skydrive.live.com/#cid=76FB634A0BD4EB32&id=76FB634A0BD4EB32!793
Ce zici tu de ambii senzori e chestie de reglaj din firmware, s-ar putea face la orice telefon sa fie la fel.
Apropo, mi se pare ca la iPhone 4S cand dai luminozitatea la minim e ca si cum ar fi stins de tot. Si nu e atat de rapida actualizare starii, pentru ca l-am dat pe auto si n-a modificat nimic, l-am dat pe manual, i-am dat mai multa lumina, l-am dat iar pe auto si tot acolo a ramas, asa ca l-am reglat manual pe alt nivel si l-am pus iar pe auto.
nwradu(Citează)
28/10/2011 la 7:22 PM
Daca esti primul care a testat telefonul, s-ar putea ca dupa cateva cicluri de incarcare/descarcare autonomia bateriei sa mai creasca.
Dan(Citează)
28/10/2011 la 8:01 PM
@Dan: aia nu mai e valabila de mult, bateriile LiIon nu mai necesita formatare sau vin deja preformatate
nwradu(Citează)
28/10/2011 la 7:46 PM
@Radu: era si la tine, uite aici: http://img12.imageshack.us/img12/7370/wp000103.jpg
Despre senzori, stiu ca si pe Android pot fi setati asa….dar sunt? NU Pot sa fac ceva in privinta asta? Eu nu am gasit nimic… (dimpotriva, explicatia – la Galaxy SII cel putin – ar fi ca telefonul intra intr-un “deep sleep” cand e dus la ureche si se stinge ecranul, aproape la fel ca si atunci cand e in Stand-by…si din cauza asta nu prea poate fi marita viteza de reactie a senzorului)
Pacat ca nu mai ai telefonul, pentru ca la iPhone ai acces la setarea manuala a luminozitatii chiar si dupa ce ai activat “auto brightness”, dar fiind obisnuit cu Android-ul banuiesc ca nu ai incercat asta. Nu stiu acum daca se seteaza in felul asta pragul de jos, sau se seteaza un “prag” de mijloc fata de care telefonul poate sa scada sau sa creasca luminozitatea cu x unitati. Anyway, era bine gandita si in practica isi facea treaba mai bine decat optiunea omoloaga de pe Android.
seba18(Citează)
28/10/2011 la 8:32 PM
Există o mică creștere de capacitate după primele cicluri de încărcare, până învață circuitul de baterie capacitatea maximă.
Dar diferența e mică, undeva la 10%.
nea_caisă(Citează)
28/10/2011 la 8:36 PM
Bă Radule, să mă osram pe editarea comentariilor. Data viitoare când te mai plângi că de ce nu se face x,y și z în țara asta să nu uiți că la tine nu merge editarea.
nea_caisă(Citează)
28/10/2011 la 9:59 PM
Nu e forum, sa editezi un comentariu. Lasi altul si gata. O sa opresc de tot aia cu editarea comentariilor, e mai mare scandalul ca nu merge; daca n-ar fi deloc, nu s-ar sesiza nimeni.
@seba18: am vazut unde trebuie sa fie, dar n-am remarcat nici o agrafa acolo. Acum e prea tarziu, ca am dat telefonul inapoi. Culmea este ca am deschis cutiuta aia, am studiat pliantul, dar agrafa tot n-am vazut-o.
Imi pare rau ca n-am filmat Siri si in franceza, ar fi fost amuzant.
nwradu(Citează)
29/10/2011 la 9:31 AM
albul e culoarea “caracteristică” Apple… majoritatea produselor lor sînt albe, adică vin şi în alb ca variantă, deci multi vor lua iphone alb dacă-s fani apple. Cînd e negru nu se vede de la distanţă ce e…
alias(Citează)
30/10/2011 la 11:56 AM
Pe http://www.mobbi.ro nu mai scrii?
aka(Citează)
02/11/2011 la 6:54 PM
Agrafa este pe post de incuietoare a manualului, cum s-a spus mai sus.
Bateria este la fel de slaba ca a lui Samsung Galaxy S II :)
alexEAT(Citează)
11/11/2011 la 9:48 PM
Stai asa ca nu se poate… deci nu… cum adica agrafa speciala pentru scos SIM-ul? NO WAY! Exista asa ceva? Deci am crezut ca mor de ras cand am citit ce ai spus tu, Radu, legat de predictorul de text… sa iti sugereze “rahat”. Dar ce ma termina de ras si mai rau acum… agrafa de scos SIM-ul din telefon… pfffffffff!!!!!!!! =))
Redgrave(Citează)
13/02/2012 la 6:43 PM
Buna ! Am un IPhone 4s . Cine ma ajuta si pe mine sa bag in lista nagra pe cineva caruia nu vreau sa-i raspund? Nu exista aplicatia asta in tel. Ce pot sa fac? Multumesc !
monica(Citează)