Marlanul de Grecia

Mârlanul de Grecia este cel care vrea să se dea mare în fața găştii lui de tovarăşi că şi-a făcut concediul “în afară”, aşa că nu merge la Mamaia sau Costineşti, ci alege altceva. Problema este că rămâne tot mârlan.

Mârlanul de Grecia vrea doar să stea pe şezlong şi să se prăjească la soare până când capătă culoarea unei fripturi bine făcute. Acesta e semnul ce-l identifică drept om “ajuns”, că s-a bronzat bine în altă țară, nu ca proștii ăia de au fost la ștrand. În Grecia, stă la piscină, deşi plaja reală, cu nisip şi valuri şi briză şi peisaj frumos este dincolo de gardul viu ce delimitează zona piscinei.

Pe mârlan nu poţi să-l trezeşti înainte de ora 10. E un sacrilegiu. Păi a venit până aici ca să se trezească devreme şi să câştige cât mai mult din zilele sejurului? Nu, a călătorit 2000 de km ca să doarmă cât mai mult. La micul dejun ajunge mereu pe ultima sută de metri, cu ochii buimaci de somn, dar e ok, pentru ca orele bune de plajă sunt oricum de la 11 la 17.

Mârlanul de Grecia poate fi uşor localizat după strigătele pe care le scoate. Deşi este înconjurat de sute de oameni discreţi, care încearcă să nu se deranjeze între ei, el strigă după piţipoanca ce-l însoţeşte “hai că-i bună apă, nu te mai coii” sau “auzi, adu-mi şi mie de băut! Ceva rece! Păi ce au? Bine, adu-mi una mare!”. Un întreg dialog se poartă de la distanţă, prin strigăte, pentru că oricum este înconjurat de străini şi aia nu ştiu ce zice, că nu vorbesc româneşte, deşi asta nu-i împiedică să îl considere un idiot. Iar “una mare” este invariabil bere, chiar dacă la bar au toate băuturile posibile.

Mârlanul o trimite de obicei pe gagică-sa după bere. El trebuie să păzească piscină, să nu o fure cineva. De obicei o păzeşte fie stând crăcit pe marginea şezlongului, mângâindu-şi bicepşii şi storcându-şi puncte de transpiraţie de sub piele în timp ce pe sub ochelarii compatibili Ray-Ban se holbează la fundul tipelor din jur. Dacă nu-i în această poziţie, atunci sigur e întins pe şezlong, ca să se bronzeze pe spate. Chiar şi dacă e deja aproape african.

Mârlanul de Grecia nu-i curios de nimic din jur. Nu se înscrie în nicio excursie opţională, că ar pierde o zi de piscină şi soare. Nu vrea să meargă în turul insulei, că ce-i pasă de cum trăiesc oamenii ăştia şi ce au de arătat. Nu vrea nici croazieră la insula vecină, aia de zici că-i un paradis exotic; acolo se duc doar bătrânii. Poate, cu condiţia să nu coste mai mult de 5 euro şi să nu fie nevoie să se trezească înainte de ora 10, ar merge la un aquapark, dar asta doar ca să se dea în cele mai înfricoşătoare tobogane şi să le demonstreze tuturor cât de viteaz este. La sfârşit exclamă “să-mi bag ****, ce foame mi s-a făcut!”.

La sfârşitul sejurului, după ce a refuzat în fiecare zi să iasă din hotel, constantă ca a fost foarte nasol şi nu mai vine niciodată aici. La Costineşti e mult mai marfă. Aici nu te poți distra.

Nu i se pare nimic în neregulă cu a face glume despre “dat la fund” sau diverse probleme de scaun; nici măcar dacă e într-un autocar sau autobuz și-l aud toți.

Bonus: şoferul de România descris de un şofer corfiot: cu mâna larg scoasă pe geam, deşi drumurile sunt înguste şi trebuie să-l ferească alţii ca să nu i-o reteze. La mână are brăţară groasă de aur. Pentru români nu există semafoare sau, dacă există, sunt veşnic pe culoarea verde. Strada e a lor, merg pe unde apucă, nu au conceptul de a da prioritate sau fair-play-ul de a aştepta să treacă cealaltă maşină atunci când drumul e prea îngust pentru două; ei se baga oricum şi apoi fac 20 de manevre ca să treacă la milimetru pe lângă celălalt. Dacă îi claxonezi, încep să înjure şi să vocifereze, de-ţi vine să dai cu autocarul în ei.

Faza naşpa este că, zicându-mi acestea, m-am simţit jenat. Cam avea dreptate, n-am avut la ce să-l contrazic.

Puteți citi și portretul unui pierde-vară.