un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Legea ajutorului social sau ce inseamna bogatia

1 Sep 2011  ·

GÂNDURI  ·

5 comentarii

Legea care spune în ce măsură cineva poate beneficia de ajutoare sociale (pentru factură de încălzire, de exemplu) e mai veche, din 2001, dar acum a fost readusă în actualitate şi mi-a atras atenţia. Este genial scrisă şi practic defineşte bogăţia.

De exemplu anexa cu bunuri care nu sunt necesare în gospodărie menţionează laptopurile, dar calculatoarele personale sunt ok. Personal nu văd cum poţi dovedi că un laptop nu este calculator personal şi nici cum poate statul să afle în mod clar dacă ai sau nu unul, decât prin percheziţie amănunţită. Şi pur şi simplu taie complet laptop din listă, deşi acum sunt unele care costă şi 1000-1200 de lei, semn că poate ar trebui actualizată legea.

Dacă ai scuter, n-ai voie la ajutoare sociale. Cât costă un scuter, 2000-2500 de lei? E cea mai ieftină formă de transport, aş zice că dacă ţi-ai luat scuter e clar că nu ţi-ai permis altceva şi eşti la minim cu banii. Ei bine, legea îţi permite să ai doar bicicletă, dacă vrei şi ajutor de la stat.

În schimb, este ok să ai 3 vaci. Cât mai costă o vacă? Sau 5 porci sau 80 de păsări. Sunt destul de sigur că oricare dintre acestea fac mai mult decât un scuter sau un laptop.

Mai mişto e cu terenurile. Limita o constituie 1000 de metri pătraţi în intravilan, dar nu se zice o valoare maximă a terenului. Ce ziceţi, dacă ai 900 de metri pătraţi de teren pe Calea Victoriei sau în Cotroceni sau în Pipera, or fi mai scumpe decât un scuter? Sau decât un laptop?

Anexele legii le gasiti in rezumatul de pe ziare.com

asus s5507

    5 comentarii

  1. o bicla buna costa mult peste un scutar :D

      (Citează)

  2. nu cred ca privesti corect anumite aspecte, cum ar fi:

    daca stai la tara, 3 vaci reprezinta principalul venit, stii vorba aia, “e o vaca de muls”.

    pe de alta parte, daca stai la oras, un laptop nu e atat de important pentru cetataean decat vaca pentru taran.daca ii iei taranului vacile, e posibil sa moara de foame in juma de an, daca ii iei aluia laptopu, e posibil sa moara…de plictiseala eventual.

    de asemenea, porcu nu iti da nimic pe parcursu anului, il tai de craciun si mananci din el 3-4 luni, sporadic, si gata, se duce. e ca o investitie.

    in plus, daca esti la limita cu banii, cred ca ultima ta grija este pe ce sa arunci 2500+ de lei pe un scuter. mai bine ii tii si iti vezi de existenta ta si-asa pusa in pericol, deci iarasi nu mi se pare o bagatela o asemenea suma, cand vorbim despre “saraci”.

    pe de alta parte, ai dreptate, aspecte precum modalitatea in care fac ei un asemenea recensamant al averii, sau treaba cu terenurile, care clar e o uriasa poarta de speculat e clar ca-s gandite de niste troli obositi.

      (Citează)

    • Nu sunt de acord, la oras laptopul este si o modalitate de a castiga bani. O gramada de job-uri se fac acum cu calculatorul in fata, mai ales la freelanceri. Daca esti webdesigner, dar nu castigi mult, n-ai nevoie de ajutor?

        (Citează)

  3. Laptopul meu a fost de trei ori mai ieftin decat desktopul. Mi-am luat laptopul pentru scoala… pentru ca la o materie nu aveam laborator (=sala cu calculatoare functionale). Si in continuare am nevoie de el ca sa lucrez.

      (Citează)

  4. daca esti webdesigner si nu castigi mult, este din cauta ca nu muncesti mult. si nu ai nevoie de ajutor social, poti sa iti castigi traiul.
    dar nu asta vroiam sa zic de fapt, ci ca e foarte greu sa definesti oamenii care au intr-adevar nevoie de ajutor. Si nu e destul doar sa vezi ce avere au, pentru ca in primul rand conteaza daca incearca sa faca ceva sa isi schimbe statutul.. Sunt oameni care NU VOR sa munceasca, si sunt multumiti sa traiasca cu ce le da statul. Astia nu ar trebui sa primeasca nimic, indiferent ca nu au nimic de mancare.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus