un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Froyo

1 Sep 2011  ·

GÂNDURI  ·

5 comentarii

Dacă sunteţi în mall-ul AFI Palace şi aveţi poftă de o îngheţată, mai bine încercaţi un iaurt îngheţat. Aparatele acestea verzi se găsesc la etaj, în capătul pasarelei din zona de mese. Iei o cupă de plastic şi-ţi pui cât iaurt şi din câte feluri vrei, pentru că apoi se cântăreşte şi plăteşti la gramaj. Eu mi-am pus mango şi pepene roşu, dar şi cel de cafea e demenţial, iar alţii preferau măr verde. Mai erau şi căpşuni, caramel, ceva light şi unul natural.

După ce îţi pui iaurt cât vrei şi din care vrei, treci la bufetul cu toppinguri, care sunt vreo 20 la număr. Tot aşa, pui peste iaurt câte vrei. Ţin minte jeleuri, arahide în ciocolată, fulgi de migdale, bucăţi de căpşuni, ananas, kiwi, zmeură, bezele moi, nuci caramelizate, arahide cu vanilie, sprinkles din acelea colorate, dar mai sunt şi altele.

La final pui cupa pe un cântar şi plăteşti la gramaj. Costă 3 lei/50 grame, dar de obicei strângi vreo 200 de grame de iaurt şi topping, aşa că dai vreo 12-13 lei. E bună :)

asus s5507

    5 comentarii

  1. Tot mai buna-i inghetata :P
    Au uneori niste arome superbe la Gela Fresh… Mi-am luat de acolo inghetata cu arome de Campari, Amaretto, Zuppa Inglese, whisky, lichior de visine… pacat ca nu-s constante (adica apar si dispar)

      (Citează)

  2. Let’s Froyo.

    @Ana – de acord. Ai mancat si inghetata Kinder?

      (Citează)

  3. @Andrei: Nu cred… daca nu te referi la chestiile de genul Pingui, Maxi King & inca o chestie ca un fel de sandwich. Alte chestii inghetate de la Kinder nu tin minte sa fi incercat…

    @Radu: Eh, tine de preferinte. Mie nu-mi place iaurtul. De fiecare data cand s-a intamplat sa incerc ceva cu iaurt mi-am jurat ca o sa fie ultima data…

      (Citează)

  4. @Ana – nu ma refer la batoanele / prajiturile Kinder. Ma refeream la inghetata Kinder. Din pacate nu prea se gaseste la noi. Este dementiala.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus