Concluzie dupa al doilea bac dezastruos

Acum că s-au afişat şi rezultatele celei de-a două sesiuni de bacalaureat a anului şi s-a văzut cât de dezastruoase sunt acestea, cu doar 16% promovabilitate, ar trebui făcute nişte analize. De fapt, mai bine spus ar fi că noi, marele public, ar trebui să tragem nişte concluzii, iar cei din Minister, Guvern şi Parlament, care decid în mod direct ce şi cum se întâmplă, să vină cu răspunsuri şi un plan de acţiune bine conturat.

Aşa ceva nu se va întâmpla niciodată, din păcate. Şi problemele, dar şi planul de acţiune se expun şi propun mereu pe la talk-show-uri sau în editoriale sau pe bloguri, dar un oficial niciodată nu vine să spună ce şi cum se va face. Asta arată foarte bine cât de incompetenţi sunt.

Rămân la părerea că vinovaţi pentru proastele rezultate sunt în primul rând elevii care n-au învăţat şi profesorii care şi-au făcut meseria doar de formă. Am explicat aici ce şi de ce. Eu unul mă aşteptam ca în a doua sesiune să fie măcar acelaşi grad de promovabilitate, cu gândul că cei care prima oară au furat-o s-au pus acum cu burta pe carte, înţelegând gravitatea situaţiei şi importanța bacului. Cu doar 16% trecuţi însă, ce să mai zic?

Implicaţiile sunt însă mai mari şi iată unde apar.

1. Pe cheltuiala statului stai 12 ani în şcoală şi la final nu ştii nimic. Şcoala e gratuită în România, toate cele 12 clase şi chiar mai mult, dar ea reprezintă de fapt o investiţie. Statul, prin taxele colectate la buget, asigură copiilor accesul la şcoli, profesori şi manuale cu gândul că în anii următori acești tineri se vor integra în societate şi vor plăti la rândul lor taxe, vor asigura funcţionarea întreprinderilor şi vor face afaceri de succes.

În acest moment planul nu mai funcţionează. Se cheltuie miliarde cu fiecare şcolar (adunaţi 12 ani de salarii de profesori, regie şcoală, manuale, cheltuieli ministeriale, dotări cu calculatoare şi laborator de chimie şi fizică şi sala de sport). Miliarde. Cu. Fiecare. Şcolar. Iar la final ce obţine statul? Jumătate din cei care au terminat anul acesta liceul nu au trecut bac-ul. Ce lucrează ei? Unde se angajează? Pe salariu minim? Din salariu minim cum pot fi utili societăţii, când sunt scutiţi de impozite şi taxe? Dacă după 12 ani de cheltuieli şcolare generează acum şi cheltuieli de şomaj, e o afacere foarte proastă. Foarte proastă. Ştiu că statul e cel mai prost manager, dar parcă nici aşa de rău nu te aştepţi să fie.

Evident, nu apare nimeni din Minister cu un plan de viitor şi cu o prezentare a cheltuielilor şi a soluţiilor posibile pentru această situaţie. Tac toţi şi noi toţi înghiţim găluşca, iar peste câţiva ani ni se măresc iar taxele şi TVA-ul.

Ce-ar putea fi făcut? Contracte cu părinţii şi responsabilizarea lor şi a elevilor. “Uite, îţi dăm pe gratis cărţi şi laborator de informatică şi minge de baschet la ora de sport, dar dacă nu iei bacul ne dai înapoi banii pe cei 12 ani investiţi în tine“. În rate, cu executare silită, vede statul cum, că la capitolul acesta se pricepe foarte bine. Ia să vezi atunci cum ar dudui cărţile şi s-ar toci băncile şcolii.

2. Dacă matematica e aşa problematică, poate că nu alegi ce trebuie în viaţă. Sistemul de învăţământ duce lipsă de consiliere şi practică. La sfârşitul clasei a 12-a elevul, adică un băiat care nu ştie cu ce se mănâncă viaţa (aşa eram şi eu) sau o fătucă preocupată doar să i se vadă tatuajul de deasupra fundului și decolteul generos (așa speram să fie colegele mele), trebuie să aleagă ce va face în restul vieţii.

De unde să ştii că vrei să fii avocat sau inginer sau medic când tu nu ai habar de ce presupun aceste meserii, ce va trebui să faci şi cum arată mediul economic şi strategia de dezvoltare a ţării? De unde ştii că vrei să fii medic tot restul vieţii, când poate nici măcar nu ai pus piciorul într-un spital vreodată? De unde ştii că vrei să faci poduri sau circuite electrice sau comunicaţii radio-optice când toată viaţa ta de până atunci n-ai făcut (asta presupunând că ai învăţat, nu că ai fost loază) decât literatura română, matematică generală fără nici o aplicaţie practică, geografie şi filosofie? Știe cineva dinainte ce presupune Facultatea de Cibernetică? Sau exact care e diferența între Electronică, Electrotehnică și Energetică? Atunci cum să alegi ce ți se potrivește.

E nevoie de consiliere anuală. Celor care n-au deloc aptitudini pentru ştiinţele exacte trebuie să li se spună asta în modul direct şi brutal încă din clasa a 9-a, nu să o afle pe pielea lor când iau nota 2 la bac patru ani mai târziu. Prea mulţi fac mate-fizică sau mate-info doar pentru că aşa-i silesc părinţii, fără să se întrebe dacă asta e ceea ce le surâde în viaţă.

Mai mult, e nevoie de consiliere pentru calea ulterioară. Ce facultate ai vrea să faci? De ce? “Medic? Ai fost în spital? Eşti ok să vezi oameni pe moarte? Ştii că salariile sunt mici în primii 200 de ani de astfel de carieră?“. E nevoie de teste de aptitudini, de proiecte individuale din care să reiasă pasiunea fiecăruia şi talentul său. Dacă în clasa 1, la ora de desen, copilul desenează un pod, apoi la lucru manual face unul de lemn, apoi la fizică are talent la “planul înclinat” şi la matematică înţelege bine integralele, atunci da, e potrivit pentru Facultatea de Drumuri şi Poduri. Dar asta trebui să reiasă din nişte teste şi evaluări făcute de specialişti, la fel cum altuia trebuie să-i reiasă că n-are rost să dea la real, ci umanul e pentru el.

3. Evaluarea profesorilor este defectuoasă. Oricât ar comenta aici cei 2-3 profesori care citesc blogul că ei îşi fac bine treaba, pentru fiecare dintre ei există mii alţii care nu şi-o fac. Îi evaluează cineva? Pun pariu că inspecţiile se fac în continuare în zile clar stabilite, când toţi elevii vin frumos îmbrăcaţi, pe bănci se pun fețe de masă frumos ţesute, se ridică ordonat mâna pentru a răspunde şi inspectorului i se arată 1-2 caiete dinainte alese de la fetele tocilare care iau perfect notiţe. Și inspectorul știe că așa se face și nu comenteaza. Sistemul e putrezit de ambele părți.

Acest sistem e aplicat de zeci de ani şi e clar că nu funcţionează. Trebuie găsit altul. Poate puse camere video în fiecare clasă, iar pe neaşteptate vine un inspector, se duce nu în clasă, ci la monitorul video pe care se vede acea cameră şi priveşte de acolo cum se desfăşoară oră. Şi profesorii aceia în a căror clase se băteau sau se dezbrăcau elevi în timpul orelor au trecut de inspecţiile clasice. E clar că acelea nu înseamnă nimic.