►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Zilele trecute am văzut primul episod din sezonul nou Criminal Minds, iar ieri au reînceput Supernatural sezonul 7, Fringe sezonul 4 şi The Mentalist sezonul 4.
Criminal Minds parcă e un pic în criză de actori, de i-au scos şi readus pe atâţia în doar 2 episoade. Cred că în curând scenariştii nu vor mai avea idei de noi episoade şi va scădea interesul meu pentru serial. Deja se întâmplă asta de vreo două sezoane.
Supernatural găseşte noi duşmani pentru un sezon nou: leviatanii, nişte fiinţe create de Dumnezeu înaintea îngerilor şi a demonilor şi apoi închise în purgatoriu. Îmi pare rău că Misha Barton are un al rol acum, îmi plăcea felul său de-a fi ca înger curios de apucăturile oamenilor. Episodul a fost un pic haotic şi parcă şi cei ce l-au scris s-au încurcat în explicaţii şi motivaţii (de exemplu în mijlocul discuţiei cu Moartea, Castiel se duce să vorbească şi cu un senator, dar nu se ştie de ce), dar după atâtea episoade cred că nici ei nu mai ştiu ce mitologii să mai introducă în serial.
M-am uitat şi la alte seriale noi, revin cu posturi suplimentare.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
8 comentarii
24/09/2011 la 1:11 PM
Sa te uiti si la Suits si la Friends with Benefits (asta al doilea daca iti plac comediile usoare) :)
Matilda(Citează)
24/09/2011 la 2:23 PM
Producatorii de la Criminal Minds au fost putin in criza de bani si d-aia o scosesera din serial pe JJ, dar acum si-au revenit :) Despre Prentiss inca nu m-am documentat sa vad care a fost faza de au bulibasit serialul atat de rau…
costin(Citează)
24/09/2011 la 3:03 PM
Ai uitat de House.
Şi da, recomand şi eu Suits.
Şi poţi încerca şi Boston Legal. Chiar dacă s-a terminat.
CristiX(Citează)
24/09/2011 la 3:07 PM
Mie chiar mi-a placut inceputul de la Supernatural , a avut de toate totusi un sezon intreg cu leviathani astia ?
Era misto daca faceau o lupta intre divinitatile crestine (Dumnezeu) si ceva divinitati nordice sau grecesti/latine (zeus/jupiter) , sa faca un fel de lupta pentru putere , poate in sezonul urmator :)
Jurnalele Vampirilor iar mi-a placut cum a inceput
Anatomia lui Grey destul de slabut , insa isi revine probabil pe parcurs ..
Urmeaza sama uit la Fringe
L!nuX(Citează)
24/09/2011 la 3:34 PM
e o adevarata nebunie cand reincep toate serialele :))
La Supernatural ramane sa vedem cum se vor desfasura treburile si sper sa rezolve cumva si cu Criminal Minds, daca a aparut Criminal Minds: Suspect Behavior, nu cred eu ca nu gasesc ei subiecte pentru scenarii…
Nebunia(Citează)
24/09/2011 la 10:30 PM
Ai continuat pana la urma cu Fringe? :D
Si chiar ca e nebunie. Mie vineri imi apar vreo 4 seriale.
Community – il recomand in special cinefililor (o sa gasiti multe aluzii la anumite filme), e mai special decat un sitcom obisnuit.
The Big Bang Theory – cred ca-l stiti.
The Office – Nu e la fel de bun ca varianta britanica, dar merge. Acum ca a plecat Steve Carell, probabil ca o sa piarda din calitate.
Archer – animatie. Sub South Park si peste Family Guy.
Rocklobstah(Citează)
24/09/2011 la 11:50 PM
Am uitat de Dexter! A reinceput si Dexter, am vazut primul episod. In acest sezon apare si Edward James Olmos.
@Rocklobstah: da, l-am vazut pe ProTV ca dadeau in fiecare seara un episod din sezonul 2, iar apoi am luat sezonul 3 de pe net.
@Nebunia: CM: SB mi s-a parut slab si nu ma uit. Ma enervau toti actorii.
nwradu(Citează)
26/09/2011 la 11:30 AM
Fringe si-a cam pierdut identitatea , au uitat de The Pattern ,au uitat de multe lucruri de pe parcurs , primul sezon si al 2-lea nu mai are nici o treaba cu ce se intampla acum , au mers pe partea cu lumea paralela dar au uitat tot ce au cladit pana acum , practic linia narativa principala .
Ca prim episod din sezon a fost cam banal , vedem cu ce or sa vina in urmatoarele
L!nuX(Citează)