Amenda pentru imn, dar tricolorul se poate arunca la gunoi

1. Nu a zis nimeni ca nu ai dreptul sa contesti legile. Doar ca trebuie sa le respecti.

2. Daca contabilul e PFA, a cam bagat-o pe maneca daca sunt nereguli.

PS: Cine p ula mea a folosit cuvantul “penis”?

șiiiiiii 40 ca să fie cifră rotundă

Dreptul natural vs. dreptul legal.

În toate ţările democratice, homosexualitatea a fost o crimă (în UK, până în 1967, deşi o comisie guvernamentală propunea încă din 1957 depenalizarea ei; vezi cazul lui Alan Turing, castrat chimic în 1952, sinucis în 1954); astăzi, orientarea homosexuală este un drept al omului, şi se militează pentru căsătoriile între homosexuali (n-am înţeles de ce uniunile civile, cum se practică în Franţa pentru coabitările hererosexuale, nu sunt suficiente); în curând probabil că homosexualitatea şi bisexualismul vor deveni obligatorii, nu?

În anumite domenii, legislaţia se liberalizează cu o viteză pe care unii oameni n-o acceptă. Dreptul adulţilor de a face între ei orice este liber consimţit este una, dar căsătoriile homosexuale sunt un oximoron. Eu însumi sunt împotriva lor.

Nevertheless, noi ne întoarcem în Evul Mediu, când luarea în derâdere a suveranului se pedepsea cu decapitarea, şi ne cramponăm de pedepsirea celor mai neînsemnate greşeli…

@Meneopol: «Rostul unei legi este de a crea ordine, de a pune lucruile pe făgaşul lor, de a corecta greşelile noastre.»

Inexact. Rostul unei legi este de a descuraja (de teama pedepsei) săvârşirea anumitor fapte care sunt considerate ca fiind de nedorit într-un areal de competenţă teritorială a unui sistem de drept.

Nu există un făgaş «corect» al lucrurilor, totul depinde de percepţia unei colectivităţi (sau a reprezentanţilor acesteia!) la un moment dat. Homosexualitatea era o crimă, acum este un drept al omului, la fel şi avortul. Asta ca să nu dau alte exemple (cantităţi limitate din droguri uşoare, să zicem; sau, prohibiţia alcoolului în America anilor 30).

Fireşte, cădem cu toţii de acord că furtul de orice fel, tâlhăria, uciderea, violul, şi altele sunt clar atentate la drepturile naturale ale celorlalţi, şi creează insecuritate publică dacă nu sunt pedepsite cu asprimea necesară pentru a le descuraja în suficientă măsură.

În alte privinţe însă, opiniile diverg. De pildă, ce să facă un cetăţean care crede că prostituţia ar trebui să fie făcută pe faţă şi bine organizat, că el are dreptul de consumator să-i fie oferit acest serviciu comercial? Ar trebui el să emigreze în Germania sau Olanda? Sau invers, un neamţ pentru care prostituţia este atât de abjectă din punct de vedere moral încât el nu mai suportă să o vadă la tot pasul, ce ar trebui să facă, să emigreze în Franţa sau în România?

Sunt infracţiuni faţă de care nu se poate manifesta îngăduinţă — nu putem prmite asasinatele, de pildă. Există infracţiuni relativ minore, gen shoplifting, faţă de care în anumite ţări se manifestă clemenţă în cazul în care nu e vorba de recidivă, plecându-se de la ideea că orice tânăr poate fi influenţat în mod negativ de anturaj, şi are dreptul la o a doua şansă, fără a fi nenorocit de la o abatere relativ minoră (în schimb, tâlhăria nu beneficiază de aceeaşi clemenţă). Şi mai există infracţiuni care pur şi simplu nu pot fi combătute — prostiuţia nu va dispărea niciodată, ea va exista întotdeauna, chiar şi “subteran”. De aceea există curente de gândire care militează pentru decriminalizarea prostituţiei, a consumului de droguri uşoare (marijuana creează mai puţină dependenţă decât tutunul, în sine cânepa are efecte negative mai reduse decât tutunul, ba chiar se pate că poate preveni cancerul, şi cu toate acestea tutunul este cel legal, deşi cauzează cancer), plecându-se şi de la considerentul că ceva ce este interzis dar are mulţi “amatori/clienţi” (prostituţia, drogurile uşoare) creează prin interdicţie mai mulţi răufăcători şi violenţă decât dacă ar fi legal, la lumina zilei.

Exemplul cu băutul în mijlocul străzii, acum. Ne putem imagina un american care, ajuns la Praga, se bucură de dreptul de a bea o bere în public, pe stradă, în Mala Strana. Ne putem însă imagina şi un ceh de 40 de ani, în vizită în SUA, şi care, DEŞI CUNOAŞTE LEGEA şi ştie că este interzis sp ai un recipient de alcool vizibil (identificabil) deschis în spaţiu public, datorită unui REFLEX creat în zeci de ani de trai în altă legislaţie (mai liberală, chiar şi sub comunişti), deschide o cutie de bere pe stradă, şi este văzut de un poliţist. Consider că în acest caz ar trebui manifestată clemenţă, având în vedere circumstanţele atenuante (nu se invocă în mod futil necunoaşterea legii, şi nici nu se încearcă batjocorirea moralei publice, ci este vorba de un alt reflex, natural în ţara de origine, iar acest act reflex nu este chiar aşa de ultragiant, este vorba de o bere, nu de un penis!), şi aplicată cel mult cea mai lejeră amendă permisă de lege!

Tot încerc să spun că este extrem de dificil de decis CÂND O LEGE ESTE JUSTIFICATĂ ŞI CÂND ESTE IMORALĂ. Cel mai adesea şi în orice legislaţie, veţi găsi legi bazate pe o morală străveche, rigidă, paternalist-religioasă, interdicţionistă. Desigur, există şi legi care pot părea blânde în contextul recrudescenţei unui anumit tip de criminalitate. Dar întotdeauna vor fi cetăţeni care se vor simţi cu conştiinţa împăcată în timp ce încalcă o lege — de la cel care adăposteşte un evreu în timpul ocupaţiei naziste (căci legea e nedreaptă) şi cel care comite o infracţiune cu 1 lună sau cu 1 an înainte ca acel act să devină brusc “un drept al omului”.

Apropo, ştiaţi că în România, consumul de alcool în locurile publice a fost interzis (şi se pedepseşte) de-abia din 1991? (Noroc că în Cehia şi Germania încă e legal să bei bere pe stradă…) Din fericire, nici un poliţian n-o să te oprească pentru că bei o cutie de bere pe stradă, nu doar pentru că legea i se pare, omeneşte vorbind, absurdă, ci pentru că adesea se preferă interpelarea doar a beţivilor care provoacă tulburarea ordinii publice (îmi venea să zic tapaj diurn).

Oricum, să nu uităm că România este ţara în care NU se dau amenzi pentru folosirea nejustificată a claxonului, deşi prin 1980 astfel de amenzi se aplicau. Acum câţiva ani, am întrebat un poliţist care admonesta nişte pietoni dacă a dat vreo amendă pentru claxonatul nejustificat, la care nea caşchetă a făcut ochii mari şi mi-a zis: “dar de ceeee?” (pentru că aşa-i legea, bre!). România este ţara în care convoaiele de maşini care merg la nunţi, botezuri şi înmormântări trebuie musai să fute urechile şi nervii unui oraş întreg cu claxoanele lor — altă ilegalitate la care toată lumea închide ochii. Asta e România — nu e Suedia, nici Germania.

Şi pe voi vă freacă grija intonării corecte şi complete a imnului de stat…

ANEXĂ: Iată de fapt o liberalizare legislativă pe care eu o consider nocivă, pentru că îmi încalcă dreptul meu la linişte.

* SOCEALIZM – DECRET 328/1966: Art. 19:
– Semnalizarile cu mijloacele de avertizare sonora nu pot fi folosite in zonele de actiune a indicatorului “Claxonarea interzisa” precum si in localitatile unde acest mod de semnalizare este interzis prin decizii ale comitetelor executive ale consiliilor populare, iar in celelalte localitati intre orele 22-6.
– Se excepteaza de la prevederile alineatului precedent autovehiculele destinate stingerii incendiilor, cele ale salvarii si ale militiei, care se deplaseaza la interventii, precum si autovehiculele care se afla in una din situatiile prevazute la art. 68.
– Pentru prevenirea pietonilor si a conducatorilor de vehicule, inclusiv a biciclistilor, mijloacele de avertizare sonora se folosesc numai la o distanta de cel putin 30 m de acestia.
– Este interzisa folosirea in mod abuziv a mijloacelor de avertizare sonora (40-150 lei).

Deci, nu se acordă amendă doar pentru folosirea nejustificată în zonele cu claxonatul interzis (dar câte astfel de zone mai sunt în ziua de azi?), ci şi pentru folosirea abuzivă(!) a claxonului, sau pentru claxonarea unui pieton de la mai puţin de 30 de metri!!!

DEMOCRATURĂ: regulament de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, intră în vigoare la data intrării în vigoare a Legii nr.49/2006:

Art. 113. – (1) Mijloacele de avertizare sonoră trebuie folosite de la o distanţă de cel puţin 25 m faţă de cei cărora li se adresează, pe o durată de timp care să asigure perceperea semnalului şi fără să-i determine pe aceştia la manevre ce pot pune în pericol siguranţa circulaţiei.
(2) Semnalizarea cu mijloacele de avertizare sonoră nu poate fi folosită în zonele de acţiune a indicatorului „Claxonarea interzisă”.
(3) Se exceptează de la prevederile alin. (2):
a) conducătorii autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară când se deplasează în acţiuni de intervenţii sau în misiuni care au caracter de urgenţă;
b) conducătorii autovehiculelor care folosesc acest semnal pentru evitarea unui pericol imediat.

OUG nr.195/2002:

Art.100. – (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:

2. nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de avertizare sonoră de către conducătorii de vehicule, cu excepţia celor care conduc autovehicule prevăzute la art.32 alin.(2) lit.a) şi b);

Bun, deci încă se pot aplica amenzi, chiar dacă “pe stil nou” NU mai este interzis claxonatul între orele 22 şi 6, nu mai poate fi interzis claxonatul într-un oraş întreg, iar noţiunea de utilizare abuzivă a claxonului (cum e cazul nunţilor) nu mai există nici ea! Nu cred că a aplicat cineva aşa o amendă în ultimii ani. Păcat că prefectul Bucureştiului nu are competenţă şi într-o astfel de materie…