Cum trebuie sa fie smartphone-ul viitorului

Eu încep să pierd şirul noilor smartphone-uri anunţate sau lansate pe piaţă. Apar mult prea multe modele noi, cu diferenţe mici între ele, încât întreaga industrie începe să semene cu firma Nokia, care scotea pe bandă rulantă terminale la care puţini vedeau deosebirile şi mulţi se încurcau în numele de cod tot mai confuze.

Galaxy S II, Galaxy R. LG Optimus 2x, Optimus 3D şi Optimus Sol. Sony Ericsson Xperia X10, Xperia Arc, Xperia Neo, Xperia Active, Xperia Ray. HTC Panache, Desire S, Incredibile S, Sensation, Evo. Trebuie să mă uit pe tabelul de specificaţii ca să văd diferenţele şi de obicei sunt minore, gen “ah, ăsta e telefonul cu 512 MB de memorie, iar celălalt are 1 GB” sau “ah, asta are camera de 8, nu de 5, şi e mai subţire cu 2 milimetri”.

Chestiuni neimportante. Alegerea este dificilă nu pentru că nu ştii tu, clientul, ce vrei, ci pentru că găseşti 4 modele diferite de la acelaşi producător, toate la fel de bune pentru tine. Diferenţele sunt prea fine pentru marea masă a cumpărătorilor, care doar devin confuzi şi se tem să facă o alegere. “O fi vreun schepsis pe undeva, altfel de ce au scos atâtea la fel? Poate primul nu e bun! Ce-o zice lumea despre el?“. În concluzie cumperi iPhone 4, ăla e unul singur şi toţi îl laudă.

Aş fi crezut că producătorii mari vor prelua de la Apple nu doar forma contemporană de smartphone şi de tabletă, ci şi filosofia lor de a merge pe cât mai puţine modele (sau chiar unul singur). În practică mai degrabă se inspiră de la Nokia, de parcă cineva ar putea reţine diferenţa între Desire normal, S, Z şi HD sau între Galaxy Tab, Tab 10.1 şi 10.1v. Ah, şi cea de 7 inci. Ştiţi câte modele are Samsung care poartă şi numele de Galaxy? 53 de telefoane şi tablete, în total.

În fine. Postul acesta trebuia să fie despre smartphone-urile viitorului. Ce-i mai sus e doar introducerea. Am scris acum câteva luni despre 3 idei vechi pe care aş vrea să le văd pe smartphone-uri. Acum merg şi mai departe.

1. Vreau să pot alege şi schimba sistemul de operare. Asta înseamnă să cumpăr telefonul gol, “dumb”, şi să aleg apoi dacă vreau ca vânzătorul să-mi încarce pe el Android sau Windows Phone 7, de exemplu. Pentru că le vreau pe amândouă. Apare peste puţin timp Mango, un update foarte mişto pentru WP7. Aş vrea să renunţ la Android o lună de zile şi să testez Mango. Dacă-mi place, vreau să continui cu el, dar pe acelaşi telefon, nu să cumpăr unul nou.

Am zis la început că multe telefoane sunt la fel. Desire S şi Mozart 7 sunt practic acelaşi lucru, de exemplu, doar că unul rulează Android şi celălalt Windows 7. Desire HD şi HD7, acelaşi lucru.

Vreau sistemul de la PC-uri, unde cumpăr procesorul, placa de bază şi memoria şi aleg eu apoi ce sistem de operare instalez, fie că-i Linux sau Windows sau cum se cheamă pisica nouă de la Apple. Şi la fel ca la PC-uri, pentru o sumă de bani pot să şterg OS-ul vechi şi să pun unul nou şi diferit.

La telefoane nici n-ar fi mare lucru. Ar trebui regândit modelul de business şi făcute mai multe centre de service, dar pentru companii care produc şi terminale cu Android şi cu WP7 (adică HTC, Samsung, LG) n-ar fi mare lucru, ba chiar le-ar fi mai simplu. Ştiu că veţi zice că ei aşa fac bani, prin faptul că nu mai actualizează telefoanele vechi la cel mai recent soft, obligându-te să cumperi un model mai nou. Păi nu-i nimic, decât să plătesc telefonul nou prefer să plătesc în schimb update-ul la sistemul de operare. Nu zic să fie gratis, nu zic să fie ieftin.

Am cumpărat Desire Z cu Android. Bravo mie. După o vreme vreau să pun WP7 pe el. Ar fi suficient să mă duc la un magazin oficial şi să-mi şteargă Android-ul şi să-mi pună WP7. Plătesc 100 de euro, 200 de euro, cât vor ei. După încă nişte luni vreau să revin la Android, caz în care mă duc iarăşi la magazin, arăt licenţa de Android cumpărată de la început cu telefon şi plătesc o sumă modică pentru resoftarea lui. Ah, a apărut între timp Android 6? Perfect, costă alţi 50 de euro upgrade-ul de la versiunea mea la cea mai recentă.

Iar companiile, în momentul în care n-ar mai fi nevoite să scoată 12 modele noi în fiecare an, ci doar vreo 3-4, s-ar putea concentra pe adaptat OS-urile pentru fiecare model. Mai concediezi din oamenii de la hardware și angajezi în schimb mai mulți la software. Ca la Apple. Un model pe an, apoi doar departamentul software îi aduce update-uri și noutăți.

2. Telefoane cu multi-boot. Să ducem conceptul de mai sus şi mai departe. Decât să merg la magazin şi să-mi fie înlocuit sistemul de operare cu un altul, ce-ar fi să le am instalate pe amândouă şi să pot comuta între ele la boot, aşa cum pot face pe un PC? Să fie același sistem ca pe PC-uri, în care plătesc o licenţă, o plătesc şi pe a doua, se instalează în multi-boot, aş putea sta în mod normal pe WP7 şi apoi să dau un restart şi să trec pe Android când am nevoie de productivitate şi eficiență mai mare.

Un micuţ soft care să sincronizeze contactele şi calendarul între sistemele de operare instalate în acelaşi telefon s-ar putea crea oricând, deşi de obicei acestea oricum se stochează online. Iar cu noile tehnologii gen fastboot de la HTC, care la resetare face un cache rapid al sistemului de operare şi îl reîncarcă apoi în 2-3 secunde, trecerea de la un sistem la altul s-ar putea face foarte rapid. Ar fi nevoie doar de memorie mai multă, iar cea flash este ieftină şi se obţin capacităţi tot mai mari pe chip.