un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Aceeasi marfa

17 Aug 2011  ·

GÂNDURI  ·

4 comentarii

De câteva luni de zile eu caut o pereche nouă de pantofi. N-am mare nevoie de ei şi, întrucât m-am decis că vreau unii mai discreţi şi cu botul rotunjit, nu drept sau ascuţit, i-am tot căutat şi am intrat prin magazine de pantofi cu diverse ocazii.

Am observat că sunt nişte magazine care în acest an n-au schimbat deloc marfa. Am intrat în decembrie şi erau aceiaşi pantofi, în ianuarie aceiaşi, în martie la fel, acum e august şi sunt fix aceleaşi modele. E clar că nu se vând, probabil pentru că arată toate la fel, iar cei ca mine, care caută altceva, nu vor cumpăra. Nu cumpăr în decembrie, nu cumpăr nici 8 luni mai târziu, în august…

Poate ar fi momentul ca managerul să-i înjure pe cei ce-au făcut colecţia curentă, să o scoată de la raft şi să o arunce sau să o dea la discount gigantic, iar apoi să aducă marfa nouă. Cea curentă nu merge. Nu se va vinde prin magie, într-o bună zi. Recunoşti asta şi mergi mai departe. Prea multe magazine greșesc și nu o fac, se lăcomesc la bani și pierd mult mai mult pe termen lung.

asus s5507

    4 comentarii

  1. Încearcă la benvenuti.
    Eu acolo am găsit o pereche de pantofi buni 209 ron parcă, piele ecologică, comozi, ușori.

      (Citează)

  2. incearca http://www.asos.com multe modele, calitate + transportul gratuit

      (Citează)

    • Nu pot sa iau pantofi online, trebuie sa-i vad in detaliu, sa-i probez etc. Stiu de Asos, dar ma uit la unii de-i am acum in realitate si la imaginile lor de pe net si nu i-as fi ales daca-i vedeam doar online.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus