un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Cu azotul lichid in mana

31 Jul 2011  ·

TEHNOLOGIE  ·

2 comentarii

Ieri am fost la sediul Asus România, unde băieţii de la Lab501.ro făceau un exerciţiu de overclocking extrem, răcind procesorul şi placa video cu azot lichid. Eu m-am dus să văd cum stă treaba cu acest lichid magic al criogenarii.

Ştiţi azotul lichid în filme. Îngheaţă instantaneu orice, transformând oameni, monştri, uşi metalice şi Terminatori în sloiuri de gheaţă care apoi se sparg în multe bucăţele. În realitate nu e chiar aşa drastic efectul azotului, dar sunt câteva elemente de reţinut:

  • azotul lichid fierbe în continuu. Începe să o facă la -176 de grade Celsius şi arată ca apa atunci când fierbe, făcând bulbuci şi vapori şi dispărând treptat în atmosferă. Din acest motiv trebuie turnat în continuu pe procesorul respectiv, pentru că dispare rapid.
  • nu este toxic. Atmosfera noastră este formată 70% din azot, aşa că nişte vapori în plus într-o cameră nu te vor afecta.
  • nu trebuie atins. Dacă îţi ajunge o picătură pe mână şi te scuturi rapid, nu păţeşti nimic, lichidul dispărând singur. Dacă însă cantitatea de lichid este mai mare, atunci temperatura foarte joasă a acestuia îţi omoară ţesuturile pe care le atinge şi asta e nasol. Nu devii casant, dar e ca o degerătură.


Cei de la Lab 501 se antrenau pentru concursuri internaţionale de overclocking. Eu nu ştiam că există aşa ceva, dar se organizează destul de des şi se dau diverse teme, precum “procesorul acela pe placa aia de bază şi cu placa grafică respectivă – cine atinge cel mai mare scor în programe de benchmarking”, iar premiile sunt substanţiale (mii de dolari în bani şi produse).

Ieri se lucra cu un procesor Core i5-2500K la 3,3 GHz (cel mai tare i5 din gama Sandy Bridge), overclockat la 5,9 GHz, şi cu o placă video Asus Matrix 5870, un monstru bazat pe tehnologie ATI şi făcut special pentru overclocking, dar numai cu răcire cu azot lichid îi poţi urca frecvența dincolo de limitele sale normale. În rest am văzut plăci de bază din cele mai avansate generaţii, precum Asus Maximus IV, memorie Corsair şi Crucial, HDD-uri Velociraptor de viteză mare (fără SSD-uri?) şi coolere gigantice.

Coolerele se dădeau jos de pe placi, în locul lor punându-se o pâlnie făcută pe comanada şi izolată cu nişte garnituri improvizate. În pâlnie urma să se toarne azot lichid direct pe procesor. În rest pe placa se izolează cu plastilină restul componentelor pentru ca eventual lichid să nu ajungă în ele înainte de a se evapora. Iar de turnat azot se toarnă cam o dată la 10 secunde, că imediat se duce din pâlnie. Temperaturile se măsurau cu nişte multimetre ale căror senzori erau băgaţi direct pe procesoarele respective, minimul văzut de mine fiind un -60 grade C pentru placa video şi un -41 grade C pentru procesor.

Mai multe despre overclocking şi recordurile doborâte ieri puteţi citi pe site-ul lab501.ro direct de la oamenii implicaţi, dar cred că și astăzi testează, așa ca mai durează până apar rezultatele. Eu m-am jucat un pic cu azotul lichid şi am introdus în el o crenguţă cu frunze. Dacă o laşi mai multe secunde, o scoţi albă, îngheţată şi casantă. Altceva organic n-am avut în preajmă pentru a testa mai bine.

Observati în imagini ce înseamnă componente făcute special pentru overclocking. Butoane de Start si Reset direct pe placă, niste comutatoare pentru dezactivat anumite porturi sau chipset-uri, terminale aduse speciale la marginea plăcii pentru a folosi un multimetru ca să-i măsori tensiunea in diverse puncte. Placa de bază Asus din seria Republic of Gamers (acel RoC scris pe ea) avea si un cablu USB special din care o puteai controla de la alt calculator, ba chiar overclockerii aveau la dispoziție BIOS-uri speciale cu o grămadă de opțiuni în ele și un modul hardware separat (acel LCD Poster) din care puteai “butona” frecvențele și tensiunile.

asus s5507

    2 comentarii

  1. Bre, ăla albastru se numeşte… termometru, nu multimetru. După cum se vede din poză foloseşte ca senzor un termocuplu (de fapt, două, dar unul e pus la atmosferă) cel mai probabil tip K.

      (Citează)

    • Am fotografiat termometrul. Mai luau temperatura si cu vreo doua multimetre, cu care in plus masurau si tensiuni pe placa si din astea.
      La termometrul albastru un senzor era pe placa video, altul pe procesor.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus