O deficienta a gratarului traditional romanesc

Mi-am dat seama de o problemă care există atunci când se face un grătar pe cinste, aşa cum şade bine vara. Mititei, cârnaţi, ceafă, pui, aripioare, frigărui… ce lipseşte de aici? O garnitură!

Desigur, poate se face tradiţionala salată, dar în principal orice grătar este o ocazie de a băga în tine foarte, foarte multă carne. Nu zic că sunt un expert în ceea ce priveşte bucătăria altora, dar din filme mai văd şi mai aud una alta, şi am reţinut termeni precum “baked potatoes”, “onion rings” şi altele. Râdem de americani că la grătar ştiu doar să facă nişte burgeri, dar măcar îi mănâncă puşi într-o chiflă, cu salată, brânză, ceapă şi altele în pachet.

Nu zic să te apuci să coci cartofi la grătar, deşi sunt foarte buni mai ales dacă îi tai în două şi pui şi un sos peste ei, dar se pot face altele. Eu de exemplu am descoperit că-mi place garnitură de legume la grătar. Roşii, ardei gras, ciuperci, vânătă, ceapă, toate sunt foarte bune atunci când se perpelesc un pic pe grătar. Când spui asta cuiva care tocmai suflă în cărbuni, se uită la tine ca la un ciudat care tocmai i-a sugerat să încalce sacră prima directivă a grătarului, care spune că se poate mânca doar carne pură şi grea la ficat.

Situaţia mi se pare foarte gravă, având în vedere că o remarc tocmai eu, care am declarat de atâtea ori că masa fără animal mort şi prăjit nu se cheamă masă, iar legumele şi fructele sunt acele chestii colorate pe care le dai la o parte ca să nu te încurce atunci când tai friptură.