De unde vin ideile bune in software

Achiziţia Skype de către Microsoft a generat multe discuţii pe Internet. O părere este cea de pe blogulmba.ro, fragmentul care mi-a declanşat rotitele fiind:

Skype este un nou episod din seria “să cheltuim nişte miliarde”. Chiar şi Kinnect de pe XBOX, probabil cel mai de succes produs din ultima perioadă, care a reuşit să câştige şi inima consumatorilor, lucru atât de rar la Microsoft, a fost achiziționat de la o companie cu oameni deştepți şi focusați numai pe câteva lucruri. Chiar nu pot să pricep cu ce se ocupă forța imensă de programare, zeci de mii de oameni

Mie mi se pare chiar normal ca echipe de 2-3 oameni să aibă idei geniale, iar marile companii să le cumpere pe milioane de euro. Aşa se învârte lumea atunci când ne referim la software, iar eu prin asta înţeleg şi servicii web sau platforme sociale (adică tot ce nu este hardware).

Mai mult, aşa se procedează cam în orice domeniu, de la scouterii care caută talente în fotbal printre copiii de 16-18 ani pentru a-i aduce la o echipă mare, la patronii care pun cum pot pe picioare o afacere, atrag un număr de clienţi, chiar şi mergând în pierdere, cu gândul că îi va remarca vreo firmă gigantică şi îi va cumpăra cu totul, la pachet. Am dat exemple din fotbal şi business, dar în orice domeniu există ideea de a aduce din afară o afacere nouă. Motivele sunt logice.

Gândirea din afară. Zecile de mii de oameni din citatul de mai sus există, dar lucrând deja într-o mare corporaţie o fac şi în interiorul regulilor, procedurilor şi viziunii adoptate deja de acea firmă. Ei poate caută idei noi cu care să rupă piaţa, dar gândirea lor este oarecum limitată de strategia generală a companiei. Sunt ca un automobil care se mişcă înainte, dar numai în libertatea laterală oferită de cele trei benzi ale autostrăzii pe care se află.

Aici intervine conceptul de “thinking outside the box”. E nevoie să vină alţii cu o idee bună şi să-ţi deschidă ochii la ea. E ca atunci când îţi baţi capul să rezolvi ceva, nu poţi, te culci, iar a doua zi îţi vine din prima o idee nouă. În plus, trăim pe o planetă cu 6 miliarde de oameni. Când unul dintre ei are o idee genială, este destul de mică probabilitatea de a fi deja angajat al Microsoft, Google, Apple, Yahoo, Amazon sau alţi mari giganţi.

Unii au ideea, alţii au banii. Majoritatea ideilor bune mor înainte de a fi remarcate sau nici măcar nu se încearcă punerea lor în practică din lipsă de bani. Mai ales în domeniul Internet, software şi gaming, ai nevoie de bani mulţi pentru a susţine infrastructura, serverele, mentenanţa, suportul tehnic, programarea, marketingul, testarea şi asigurarea calităţii, lucruri de care este nevoie pentru a avea succes pe piaţa globală. Dar tu ai doar ideea. E mai logic să o vinzi pe bani mulţi unora care îşi permit costurile şi investiţiile necesare pentru a ridica produsul mai sus decât îl poți duce tu. Alternativa este să te lupţi tu să atragi în mod continuu investitori şi creditori, dar parcă prima variantă, cu vânzarea, sună mai bine.

Este o evoluţie normală, nu o trădare. Lumea este în continuă transformare. Ştiu că mulţi se plâng ca trupă lor preferată s-a schimbat de când a atins faima mondială şi nu mai cântă ca la început, când o făceau în barul de la colţul străzii; Vacanţa Mare era mai mişto pe casete, la început, apoi când au dat de faimă parcă li s-a dus umorul; fetele nu umblau cu buricul la vedere pe vremea mea. Asta e situaţia. Prea puţini oameni văd evoluţia ca o transformare dintr-o stare X într-o altă stare Y, a cărei caracterizare drept “mai bună” sau “mai rea” este doar o chestie de moment, de delta-t. Un sistem stabil există doar în teorie, lumea reală evoluează, ideile vin de oriunde, se cumpără şi se vând, se pierd şi dau faliment. Dacă evoluţia a fost bună sau rea se poate determina abia după mulţi ani, privind în retrospectivă lucrurile şi notând ce s-a întâmplat, când şi cum.

Cu aplicare directă la Microsoft, eu nu mă întreb ce fac miile de programatori angajaţi, ci mă uit şi în ogradă altora. Hai să analizăm Google şi să vedem ce produse au şi cum au ajuns la ele:

• Android-ul de pe telefoane: dezvoltat în original de Android Inc, firmă pe care Google a cumpărat-o în 2005.
• Blogspot.com: dezvoltat de Pyra Labs, cumpăraţi de Google în 2003.
• Google Earth: dezvoltat de Keyhole Inc, cumpăraţi de Google în 2004.
• Feedburner: cumpărat în 2007.
• YouTube: cumpărat de Google în 2006, deşi aveau produsul similar Google Video.
• Picasa: cumpăraţi în 2004 de la dezvoltatorii iniţiali.
• Upstartle, 2Web, @Last: cumpăraţi pentru că produceau aplicaţii tip word, excel şi 3d modelling, adică tocmai buni pentru Google Docs.
• Urchin Software: cei care au devenit Google Analytics după ce-au fost cumpăraţi în 2005.

Lista completă a achiziţiilor este aici (sau Apple aici). Şi Google are deci zeci de mii de programatori, dar în diverse domenii şi aplicaţii. Şi în continuare cumpără companii, pentru că e mai simplu să cumperi ceva inovativ de la alţii din afară, în timp ce-ţi laşi zecile de mii de programatori să lucreze la îmbunătăţirea produselor pentru care i-ai angajat în primul rând.