un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Cum ar putea profita statul din fondurile europene

4 May 2011  ·

GÂNDURI  ·

5 comentarii

Există nişte fonduri europene pe care UE ni le dă pentru dezvoltarea ţării. În teorie, asta înseamnă că firmele româneşti ar putea lua bani de la UE pentru a-şi dezvolta afacerile în diverse domenii, după ce prezintă un proiect în care explică de ce au nevoie de aceşti bani şi ce afacere de succes vor deschide cu ei. În practică, acest lucru nu prea se întâmplă, rata de absorbţie fiind de aproximativ 9% din cât ar vrea UE să ne dea.

Majoritatea oamenilor, auzind astfel de statistici, se gândesc la modul simplist “asta e, dacă nu sunt în stare oamenii să depună un proiect aşa cum se cere şi apoi să ia banii ca să-şi deschidă afaceri, ce să le fac eu? Suntem varză!“. În principiu e corect, dar gândiţi-vă cât pierde statul român la această afacere.

Cum pierde statul din moment ce firmele private iau acest fonduri? Păi simplu: statul îşi ia partea lui din orice tranzacţie economică, prin TVA. Tu iei fonduri europene ca să-ţi faci o covrigărie. Perfect, de ce ai nevoie? Păi mese de inox, un cuptor, faină, pungi, spaţiu. Plăteşti aceste lucruri cu bani europeni, dar 24% din valoarea totală a facturilor achitate o ia statul. Orice ai construi, orice ai face cu bani europeni, dai 24% la stat. Despre câţi bani vorbim? Fondurile alocate României în perioada 2007-2013 sunt de 19,2 miliarde de euro. Dacă s-ar absorbi toate fondurile, statul român ar lua 24% din această sumă, adică vreo 4,6 miliarde de euro, fără să facă nimic. Tu faci dosarul, tu faci achiziţiile, tu-ţi pui afacerea pe picioare, iar statul doar te taxează 24% din toate facturile mişcate, fără să-i pese dacă vei avea sau nu succes.

Eu cam aşa înţeleg sistemul şi sper să nu mă înşel. Situaţia cred că este chiar mai rea pentru statul român. În multe cazuri UE nu-ţi finanţează 100% proiectul, ci îţi dă doar o parte din bani, iar tu pui diferenţa. Dacă UE îţi dă doar 50% din bani, acei 19,2 miliarde se transformă în 38,4 miliarde euro din care statul român ar putea solicita TVA. Iar dacă afacerea ta prinde viteză şi ai succes, dai la stat TVA şi în anii următori şi mai dai şi impozit pe profit şi impozit pentru salariile angajaţilor şi tot aşa.

Cu atâţia bani la mijloc, rămân uimit că statul nu pare să depună eforturi mari pentru a impulsiona românii să depună proiecte şi să acceseze respectivele fonduri.

Datele via fonduri-structurale.ro

asus s5507

    5 comentarii

  1. Esti sigur ca valorile alea includ TVA? In orice achizite publica desfasurata prin SEAP, bugetele se comunica fara TVA.

      (Citează)

    • Posibil sa nu-l acopere. Dar ideea ramane. Daca afaceristii romani ar putea plimba 19 miliarde de euro din fonduri, atunci si statul ar lua TVA-ul aferent acestor bani, indiferent ca-l ia din banii veniti de la UE sau trebuie investitorul sa-l dea din fonduri proprii.

        (Citează)

  2. Fondurile structurale nu acoperă TVA-ul. Ca investitor, este responsabilitatea ta să acoperi acel TVA.

    În practică situația este relativ complicată, este multă hârțogăraie, tu trebuie să faci un plan de achiziții, apoi depui proiectul, durează și jumătate de an din momentul depunerii documentației și până primești acceptul, acceptul ăla nu va fi mereu pe întreaga sumă pentru că anumite “produse” nu vor fi acceptate.
    După jumătate de an ești “nevoit” să faci achizițiile, suporți singur absolut toate cheltuielile, inclusiv TVA, treaba ta de unde faci rost de bani.
    De menționat că în jumătate de an prețurile pot exploda, hai să zicem – se modifică semnificativ, o să descoperi că socoteala de acum jumătate de an nu mai corespunde cu cea din prezent. Dacă bugetul de achiziții l-ai făcut pe vremea TVA-ului de 19% succes acum la cumpărături cu el la 24%.
    Mă rog, să zicem că ai făcut până la urmă achizițiile, apoi vine controlul, ăia te verifica, dacă totul este ok atunci relativ repede vei primi banii. Dacă nu este ok o să îți considere cheltuieli neeligibile și nu îți vor da toți banii înapoi.

    Teoretic ai putea solicita/aplica pentru astfel de fonduri, problema este că trebuie să te miști rapid, ai nevoie de cineva să îți facă proiectele și achizițiile corespunzător și mai ales ai nevoie de bani, pentru că până la rambursarea sumelor tu trebuie să suporți toate cheltuielile.

      (Citează)

  3. + impozit pe profit
    + taxarea pe munca

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus