un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Un alt american omoara un roman

2 Apr 2011  ·

GÂNDURI  ·

8 comentarii

Septembrie 2010 – pastorul Terry Jones din Florida, liderul unui fel de secte creştine cu doar 60 de membri, ajunge celebru zicând că va arde în public Coranul la aniversarea evenimentelor de la 11 septembrie. Au loc demonstraţii masive în lumea arabă, liderii europeni şi americani îl înjură, iese scandal, pastorul se răzgândește. Întreaga lumea descoperă că un nebun din Florida  poate pune în pericol siguranța soldaților in Afganistan și Irak și poate destabiliza regiunea.

20 martie 2011 – pastorul arde Coranul, declarând că l-a judecat şi l-a găsit vinovat de crime, violuri şi terorism.

1 aprilie 2011 – sute de afgani protestează împotriva arderii Coranului în oraşul Mazar-e-Sharif. Spiritele se încing, protestatarii intră cu forţa într-un sediu al ONU şi omoară minim 7 funcţionari, printre care şi un român. Doi dintre ei au fost decapitaţi, dar încă nu se ştie exact cine.

Acum… mie mi se pare că pastorul din Florida e vinovat de aceste crime. Da, n-a apăsat el trăgaciul şi nici n-a decapitat pe nimeni, dar mi se pare la fel de vinovat ca şi afganii care au făcut-o. Ăia sunt ca dronele, îndoctrinaţi să-şi apere la maxim credinţa şi regulile Islamului, iar în plus se ştie că spiritul de turmă şi psihologia unei mulţimi supărate de oameni nu au treabă cu logica. Dar toate acestea au pornit de la o tâmpenie inutilă, de la dorinţa unui om de a-şi face puţină publicitate, puţină vâlvă în comunitatea în care trăieşte, şi uitaţi unde s-a ajuns.

Un grup fundamentalist islamic a anunţat o recompensă de 2,2 milioane dolari pentru oricine îl ucide pa pastorul Jones. Sunt eu de acord cu asta? Şi-a căutat-o cu lumânarea? O merită? Nu ştiu ce să zic…

Toată această întâmplare dovedeşte însă cât de mult barbarism există în continuare în lume. Afganii mi se par nişte barbari pentru că sar să decapiteze oameni pornind de la arderea unei cărţi. E ok să lupţi pentru nişte simboluri, dar nu să ajungi la crime. Americanul acela mi se pare un barbar prin prisma judecăţii sale. Nu e posibil ca în acest secol al evoluţiei şi tehnologiei şi gândirii încă să mai fie oameni, mai ales din “biserică”, fie ea şi o sectă, care să încerce să-şi şi impună religia lor asupra altora, ba chiar să o impună cu forţa și astfel de acțiuni provocatoare.

Crezi în ce vrei, roagă-te cum vrei, trăieşte-ţi viaţa după ce cod vrei, fii convins de adevărul zeilor tăi şi de falsitatea zeilor şi credinţelor altora. Fii fericit că tu ştii adevărul şi alţii trăiesc în minciună, dar renunţă la ideea de a le arăta “calea cea dreaptă”, de a-i “aduce la lumină”. Mie mi se pare că suntem într-o perioadă în care omenirea ar trebui să conştientizeze că lupta de a le arăta unora ca dumnezeul tău invizibil este mai tare decât dumnezeul lor invizibil este inutilă şi că dezvoltarea creierului uman şi a tot ce e în jurul nostru (presa, psihologie, filosofie, internet) ar trebui să ducă la concluzia inevitabilă: stai în banca ta şi lasă-i pe alţii în pace atunci când e vorba de religie.

asus s5507

    8 comentarii

  1. Nu ma intelege gresit. Nu iau apararea pastorului. E clar ca asa ceva nu se face. Si nu pentru ca e vorba de coran. Orice alt simbol de genul asta trebuie respectat. Nu-ti place, treaba ta. Da-i foc acasa la tine, nu ma zice si la altii.

    Dar stii ce mi se pare mie si mai aiurea. Ca o multime de oameni au atacat sediul Natiunilor Unite pentru ca un tembel a dat foc Coranului in cealalta parte a globului. Nu e normal sa se intample asa ceva. Mai mult, au cerut ca pastorul sa fie judecat. De ce? Fiecare om se supune legilor statului in care traieste. Asa cum arabii nu pot fi judecati ca au mai multe neveste (desi in europa este impotriva legii), nici eu nu poate fi judecat decat daca in SUA este interzisa genul asta de actiune.

    Repet, nu-i iau apararea individului. Dar el trebuie condamndat doar pentru gestul sau, nu perntru victimele din Afganistan. Pentru asta, trebuies judecati faptasii de drept.

      (Citează)

  2. “dar renunţă la ideea de a le arăta “calea cea dreaptă”, de a-i “aduce la lumină”.” Ai putea sa le spui asta si americanilor care aduc democratia in irak, libia…?
    Daca ai privi lumea ca un sat in care fiecare natiune este o gospodarie, atunci satul ala ar fi cel mai oribil din lume. Cred ca puterea innebuneste lumea. Uita-te in istorie de cate ori au fost 2 frati cu pretentii la tron si s-au batut ca nebunii in loc ca unul sa stea in castel pe post de ‘fratele regelui’, plin de bani si fara batai de cap.
    Asta cu pastorul vinovat e un pic trasa de par..asa si telegramele wikileaks pot fi vinovate de subminarea coeziunii Nato.
    Nu cred ca musulmanii sunt cu nimic mai prejos ca noi (exceptie dotarea militara) iar ce fac ei e doar o replica dupa puteri la acest razboi surd ce a suprascris razboiul rece.

      (Citează)

  3. allah u akbar

      (Citează)

  4. Nu consider ca pastorul acela a procedat corect!
    Dar uitati-va pe youtube cate video-uri sunt cu oameni care iti arata cum sa arzi o Biblie. Li s-a intamplat ceva? A murit careva din ei?
    Eu cred ca adevarata fata a unui om se vede cand e pus in conditii de stres, in conditii “anormale”, si nu cand toate sunt bune si frumoase.
    Dar acesti oameni au o cultura, un temperament si o religie care ii provoaca sa se comporte in acest fel …din pacate:(

      (Citează)

    • @george: daca lovesti un urs cu un bat, te astepti sa te atace si sa te manance. La fel si aici, te iei de Coran, iti sar islamistii in cap. Asa este educatia lor, astea sunt valorile societatii lor. Nu le compara cu ale noastre. La noi Iisus e subiect de parodie in filme, se face misto de orice chestie, nu mai e nimic sfant, cum s-ar zice. Asa e la noi. S-a zis de mult asta, de cand au fost manifestatii (si niste morti) cand un ziar danez a facut caricaturi cu Mahomed cu bomba in brate, cand multi au concluzionat ca se fac caricaturi cu figurile sfinte ale crestinismului toata ziua si nu-i mai pasa nimanui.

      Ideea e ca pastorul stia ce se va intampla. A aflat in septembrie, dar acum tot a vrut sa se dea in spectacol.

      @Bogdan: vorbim strict de valorile religioase. Ca americanii se duc pe acolo sa aduca democratia… se duc de fapt ca sa-si faca noi business-uri din absolut orice atunci cand e vorba de reconstruit o tara. Asta e. Traim intr-o lume in care ala cu arme mai multe face ce vrea si cucereste pe cine vrea si asa a fost dintotdeauna, nu lasa sa te pacaleasca acum organizatii precum ONU si discursuri despre democratie. Faza cu pastorul si mortii aceia este doar prosteasca, nu aduce nici un folos nimanui si putea fi evitata fara nici o problema.

        (Citează)

  5. @radu, nu e vorba de business-uri americane. Am profita cu totii (americani, romani, afgani) daca acolo ar exista business-uri reale si economie de piata. Democratia azi exact pe asta se bazeaza. Cum ar fi sa se duca acolo Chuck Norris si Steven Seagall, sa ii bata pe toti, dupa care sa zica “ba, aveti democratie, faceti ce vreti, traiti in colibe democratice de pamant! noi am tulit-o. chinuiti-va douaj+ de ani, ca romanii!”? In ziua de azi, statele “subjugate” nu trebuie sa plateasca bir cuceritorilor.

      (Citează)

    • @nashu: nu e chiar asa. Am profita cu totii in timp, dar la inceput de tot profita aia care ocupa. Uita-te la Afganistan, le-au construit americanii autostrada in jurul tarii. Banii multi ies din constructii, infrastructura, securitate, electricitate, din astea de baza (la fel ca la noi, ai vazut ce sume sunt pentru drumuri). Ah, ca dupa aia se duce si McDonald’s si eventual putem merge si noi sa vindem Dacia… mai e pana atunci. Dar in nici un caz nu are la baza religia.

        (Citează)

  6. Stiu ca sunt, si americanii isi vor favoriza propriile firme in licitatii, dar pana la urma tot licitatii sunt. Si pana la urma e vorba doar de antrepenorii generali aici. De la nivelul ala in jos, adica la subcontractanti, altele sunt criteriile de selectie.

    Nu asta vroiam sa subliniez ci ca este ceva similar cu investitiile din fonduri europene care se desfasoara (sau ar trebui sa se desfasoare) in Romania.

    Si da, nu are de a face cu religia. Lumea vestica resimte o ampla durere in cot de faptul ca aia au 20 de sotii sau ca la ora 6 fix se aseaza pe preş si incep sa cante din pozitia doggie-style.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus